Interzicerea burkini-ului și pericolul polarizării societăţii din motive politice

Aversiunea generaţiei noastre pentru dialog este foarte periculoasă. Este momentul să ne oprim din a antagoniza și a ignora persoanele conservatoare sau vom avea toţi de pierdut.

Textul asta este o traducere/adaptare din Engleza a unui text scris in septembrie.

Așa cum știe toată lumea, luna trecută, Franţa a început să impună legea controversată privind interzicerea așa numitului „burkini”. Impunerea legii a fost ulterior oprită, dar discuţia pe marginea temei a continuat. În epoca social media, când toţi trăim în camere cu ecou1How Social Media Created an Echo Chamber for Ideas — Big Think, încă nu am avut șansă să vorbesc cu o persoană care este în favoarea interzicerii burkini-ului. Dar simpla menţiune că „este ipocrit să fii ultragiat în faţă legii acesteia și apoi să închizi ochii când vine vorba de impunerea culturii de modestie forţată din comunităţile musulmane din întreaga lume” sau că „pot înţelege de ce această interzicere pare atrăgătoare pentru multă lume” este suficientă pentru a determina că unii liberali progresivi să se transforme în paranoici poliţiști anti-Islamofobie (sau, așa cum spune Maajid Nawaz, oameni ce aparţin stângii regresive).

Să nu mă înţelegeţi greșit, interzicerea burkiniului este o manevră populistă care clar încearcă să exploateze sentimentele islamofobe ale poporului francez. Dar asta nu înseamnă că singura reacţie acceptabilă este să tipi „islamofobie” și să pretinzi că orice discuţie care este critică la adresa islamului este reavenită pentru că „acum nu este momentul”. Așa că, să aducem în discuţie câteva lucruri care trebuie lămurite:

Interzicerea burkiniului este dăunătoare dar nu atât de dăunătoare precum este cultură modestiei impuse de islam

Am văzut mulţi oameni care erau de părere că interzicerea burkiniului este un lucru la fel de grav precum codul vestimentar islamic. Unii au mers atât de departe încât să spună că sistemul de legi francez este „aproape la fel de rău că ISIS”. Această comparaţie nu este deloc una cinstită. Mă scuzaţi pentru abordarea utilitariana, dar în lipsa unei alte idei, sunt forţat să întreb: provoacă interzicerea burkiniului tot atâta suferinţă cât întreaga cultură a modestiei impusă femeilor din întreagă lume musulmană în orice context public, prin ameninţări ce merg de la încarcerare până la omorâtul cu pietre2ISIS stones five women to death for not wearing the veil, says Mamouzini — Iraqi News?

Se pare că, unii oameni sunt atât de preocupaţi cu a atrage atenţia asupra oricărui potenţial discurs islamofob că oricad întrevăd o oportunitate de a zice „Vezi? Până la urmă și noi suntem la fel de răi că ai” se agaţă de ea fără să clipească. Dar adevărul este că: lumea musulmană este mult mai tulbure decât lumea, așa numită „vestică” în acest moment. La fel cum viaţa în Brazilia e mai rea decât cea din Canada. Este un fapt. Nu ar trebui să ne determine să ne simţim rău cu noi înșine dacă îl admitem. Ar trebui să ne determine să avem compasiune. Cum poţi să ai compasiune pentru oameni cu o anumită problema dacă te prefaci că problema nu există sau că este mai mică decât este în realitate?

„Când o femeie nu va putea să iasă din casă îmbrăcată în altceva decât în bikini, fără să fie considerată imorală și fără că valoare ei de om și onoarea familiei ei să fie compromise, atunci putem face o asemenea comparaţie. – Hibă Krisht despre Falsa echivalentă Burkini/Bikini

Este discutabil dacă majoritatea femeilor musulmane adopta voluntar codul vestimentar

„[Critică împotriva codului vestimentar conservator religios], și apărarea femeilor care se opun, nu este susţinută prin interzicerea unui cod vestimentar adoptat voluntar în ţări liberale.” – IHEU, Acesta nu este secularismul nostru

Deși în mare sunt de acord cu acest punct de vedere, am o problema cu utilizarea repetată a cuvântului „voluntar” când se discuta acest subiect. Problema este că nu poţi interzice doar utilizarea forţată a unui cod vestimentar. și principalul motiv pentru care nu poţi nu este unul ce ţine de lipsa de resurse umane pentru a impune interdicţia, sau a banilor pentru a oferi cazare și securitate pentru femeile care ar trebui să fugă de lângă familiile lor, etc. Este o problema filozofică. Unde tragi linia între voluntar și forţat?

Actual, este acceptat de majoritatea oamenilor de știinţă și de către filozofi că liberul arbitru, cel puţin în sensul sau tradiţional, cvasi-religios, nu există3Este complicat, însă îi recomand pe Sam Harris și Daniel Dennett pentru a ilustra două opinii divergente privind dezbaterea continuă din acest domeniu. A se nota că, deși Dennett susţine existenţa liberului arbitru, chiar și el o face într-o accepţiune foarte limitată a termenului.. Totuși, din motive practice, nimeni nu neagă că unele acţiuni sunt mai libere decât altele. Dacă cineva mă roagă frumos să-i dau bani pe stradă și eu îi dau, această este o acţiune liberă. Dacă cineva îmi ameninţă viaţă și eu le dau bani, este o situaţie foarte diferită. Dar dacă mă ameninţă că mă vor da afară dintr-o anumită comunitate pentru totdeauna? Dacă mă ameninţă cu focul etern al iadului? Mă gândesc că vedeţi unde vreau să bat. Faptul că multe femei musulmane spun că aleg voluntar codul vestimentar nu este neapărat relevant.

Ideea este că disconfortul provocat de codul vestimentar conservativ religios este legitim și că scepticismul privind natură volutare a supunerii faţă de acest cod este normal. Firesc că interzicerea nu ajută situaţia, dar pentru cei care simt că vocile lor nu sunt auzite, pare că măcar cineva face ceva. și au dreptate într-o privinţa: cineva ar trebui să facă ceva.

Această problema are legătură cu protejarea secularismului Franţei

Într-un mod întortocheat, populist, ineficient și autodistructiv, dar are.

„Acest lucru nu a fost despre protejarea secularismul francez; a fost despre dreptul bărbatului de a decide asupra corpului femeii – din nou. – Annalisa Merelli, Quartz

Ce vrea să sugereze acest citat? Că această lege a fost dată având că singur scop că bărbaţii aflaţi la putere în Franţa să își satisfacă instinctul de a face pe poliţiștii cu corpurile femeilor? Că o preferinţă pentru secularism faţă de fundamentalism religios nu a avut chiar niciun rol? Că acest lucru este valabil și pentru toţi cei care susţin legea? Dacă așa ar stă lucrurile, atunci cum se face că Franţa s-a descurcat până acum fără să interzică coduri vestimentare, până când ideile conservatoare islamice nu au început să devină o problema vizibilă? Chiar crede cineva așa ceva? Permiteţi-mi să sugerez o altă ipoteza:

Liderii și votanţii lor, care susţin acesta lege, se simt în mod legitim inconfortabil când văd un număr din ce în ce mai mare de oameni care sunt atât de conservatori și religioși încât aleg să impună un cod vestimentar asupra femeilor din cauza unor idei primitive despre onoare. Acești oameni nu sunt neapărat educaţi la univesitati de elită și sunt și ei, la rândul lor, religioși, așa că nu pot neapărat să-și argumenteze critică la adresa ideilor conservatoare islamice în cel mai coerent și diplomatic mod. Mai ales nu pot să aleagă un mod care să nu se reflecte în mod negativ și asupra religiei lor. Nu fac un efort să fie diplomatici pentru că sunt în mare parte ignoranţi și cad ușor pradă unei gândiri de turmă, deseori răspunzând la un atac terorist gândindu-se „Ei ne omoară! De ce să fim noi diplomatici?” Chiar dacă acești oameni sunt și ei, de multe ori, religioși, au crescut obișnuiţi cu beneficiile modernităţii și ale secularismului și le este frică că propriul confort este ameninţat și acesta frică este una legitimă. Acest lucru mă duce la următoarea mea idee.

Nu este constructiv să demonizezi cealaltă parte a spectrului politic

Este o ironie interesantă că tinerii educaţi, cu idei liberale de stânga au tranformat în inamici partea din societatea care este mai în vârstă, ignoranţa, conservatoare, face parte din clasa muncitoare, uneori aliandu-se cu conservatorii musulmani doar că să îi poată atacă. Acest fapt este foarte periculos.

În segmentul anterior am schiţat o imagine a grupurilor cu idei consevator creștine care nu este așa de rea precum este ea descrisă, de obicei, de grupurilor cu idei de stânga.Desigur, există și câteva grupuri de neo-naziști, dar chiar sunt ei motivul pentru care asemenea legi obţin suportul popular? Eu nu cred. Desigur, este mult mai fascinant și emoţionant să portretizezi aceste grupuri în mass media, dar chiar sunt ei reprezentativi pentru grupurile cu orientarea de dreapta în Franţa, Anglia sau ţările europene din vest în general?

Relativismul moral selectiv este plin de ipocrizie

Când minorităţile care au fost oprimate de-a lungul istoriei se angrenează în comportamente violente, persoanele cu vederi regresive de stânga se grăbesc să sublinieza factorii circumstanţiali care au cauzat acest comportament, dar dacă un bărbat alb comite un viol sau crime neo-naziste, atunci doar natură lor complet rea este singură explicaţie. Acest dublu-standard este un caz clar de „prejudecată de atribuire „indusă de propria ideologie. Nu încerc să găsesc scuze pentru violatori sau neo-naziști, dar și ei sunt produsul propriului mediu, la fel că orice memebru al unui grup minoritar și pare mai raţional și pragmatic să alegem calea dialogului cu aceste grupuri, oricât de deprimant de rasiste și xenofobe ar fi, decât să alegem o cale copilăroasă și conflictuală de tipul „nu negociem sub nicio formă”. Trebuie să le arătăm că și vocea lor este auzită, mai ales înainte că aceștia să devină complet neo-naziști și să le arătăm că nu au de ales doar între cei cu vederi regresive de stânga și demagogii naţionaliști, conservatori de extremă drepată. Există posibilitatea să fii raţional și să ai o viziune progresivă și în același timp să fii îngrijorat de ideologii periculoase care par a prinde rădăcini în propria ţară.

Nu ne dorim mai multe lucruri de genul Brexit, Trump și LePen

Dacă continuăm să ignorăm clasa muncitoare cu vederi conservatoare care este frustrată din cauza atitudinii politic-corecte a liderilor cu vederi de stânga și o respingem că fiind plină de naziști care nu merită respect sau atenţie, vom pava drumul spre un nou Brexit, Trump și LePen peste tot în ţările de vest. Chiar ne dorim asta? Este momentul să lăsăm mândria la o parte și să ne pregătim de dialog.

O abordare pragmatica

Dată următoare când auzim pe cineva spunând lucruri vag pozitive despre interzicerea burkiniului, în loc să ţipăm „Islamofobule! Ipocritule!” , ar trebui să spunem „îţi înţeleg frustrarea și lucrurile care te preocupă sunt probleme legitime. Dar interzicerea acesta nu ajută la nimic. Crezi că există și măsuri alternative pe care le-am putea lua și care nu generează aceeași situaţie de conflict și care nu înstrăinează comunităţile musulmane atât de mult, dar care totuși poate să transmită mesajul conform căruia codul vestimentar conservator este unul opresiv, sexist și care nu are loc în secolul 21?”

Următoarea dată când suntem în oraș cu prieteni cu vederi progresive în loc de a face mișto despre cât de ipocrită este interzicerea burkiniului ( sau care o fi subiectul fierbinte al momentului), de ce să nu ne punem capetele la contribuţie pentru a imagina o propunere alternativă? Pentru că să nu facem nimic este lucrul cel mai rău pe care îl putem face. Dacă stăm pasivi, ori grupurile radicale islamice se vor dezvoltă nestingherite în vest și vor deveni o ameninţare și mai mare la adresa secularismului, ori grupurile populiste de dreapta vor ajunge la putere și vor avea o abordare anti-musulmană care va crește tensiunile la nivelul societăţii. și nu știu câtă tensiune se mai poate acumula, înainte că ceva foarte, foarte rău să se întâmple.

Ariel Pontes on sabfacebookAriel Pontes on sabgoogleAriel Pontes on sablinkedinAriel Pontes on sabtwitterAriel Pontes on sabwordpress
Ariel Pontes
Umanist secular, web developer, blogger ocazional. Interesat de filozofie, știinţă, tech, internet, cultură liberă, schimbare socială etc.

Referinţe   [ + ]

1. How Social Media Created an Echo Chamber for Ideas — Big Think
2. ISIS stones five women to death for not wearing the veil, says Mamouzini — Iraqi News
3. Este complicat, însă îi recomand pe Sam Harris și Daniel Dennett pentru a ilustra două opinii divergente privind dezbaterea continuă din acest domeniu. A se nota că, deși Dennett susţine existenţa liberului arbitru, chiar și el o face într-o accepţiune foarte limitată a termenului.

Comentarii