Ce drepturi nu aveţi? Puteţi merge la notar!


Câtehigh-horse-09-18-13-400x400va din argumentele auzite frecvent, de când cu valul acesta pe care nu știu cum l-aș putea numi altfel decât lipsit de buna toleranţă creștină (de care tot aud) și nu numai, sunt: „- Ce drepturi nu aveţi?! Puteţi face tot ce vreţi! Tot ce facem noi, puteţi face la notar! Ce căsătorie vă trebuie?”

Înainte să începem să ne interesăm la modul practic și fezabil notarial, prin care se pot confirma cele spuse, consider că este obligatoriu să aflăm care sunt de fapt acele efecte legale precum și personale ale căsătoriei, dar și ce anume implică acestea.

Ca efecte legale în primă fază, se vorbește de bunurile personale ale soţilor apriori (care rămân individului) precum și din momentul în care s-a semnat actul de căsătorie (care devin bunuri comune). Legea explică cum se dispun la modul comun bunurile personale – mai puţin în cazul imobilelor, unde se cere acordul celuilalt – sau bunurile de uz personal (îmbrăcăminte, încălţăminte sau alte obiecte) ce nu constituie bunuri de lux ca de exemplu bijuteriile de preţ. Iar ca efecte personale se vorbește despre fenomene care nu se pot cuantifica în bani. Anume se vorbește despre sprijinul reciproc acordat între soţi pe diferite planuri; despre nume; coabitarea și în ce condiţii etc.

Sigur toate aceste idei, văzute în simplitatea lor, negru pe alb, într-un limbaj informal, nu par mare brânză. Dar în codul civil, în cartea a doua „Despre familie”, se vobește despre clauzele exacte ale contractului și cum anume se creează  protecţie în interiorul relaţiei; dar și protecţia cuplului faţă de mediu extern acestuia.

De ce ar avea nevoie un cuplu LGBT de protecţie în interiorul cuplului?

Credeţi că într-un cuplu LGBT oamenii la un moment dat nu pot să evolueze pe căi diferite, fără să mai găsească numitor comun? Sau în anumite cazuri să ajungă pe căi autodistructive? Credeţi că unul din parteneri nu poate să devină agresiv fizic sau psihic faţă de partener/ă? Credeţi că unul din parteneri nu poate fi lipsit de onestitate, și să înșele financiar sau conjugal? Credeţi că unul din parteneri care, deși își dedică resursele de muncă și timp pentru cuplu, nu poate să ajungă pe stradă într-o bună zi pentru că partenerul care deţine bunurile imobile și/sau financiare, pur și simplu s-a plictisit de el? Acestea și multe altele nu sunt probleme exclusiv întâlnite în cuplurile heterosexuale. În cazul în care unul sau mai multe din aceste circumstanţe se întâmplă și apare separarea(încetarea căsătoriei), clauzele contractuale privind bunurile comune intră în efect, asigurând ca și partea viciată, să beneficieze de ce i se cuvine. Puteţi argumenta că în cadrul cuplurilor LGBT există foarte multă promiscuitate, așa că un astfel de contract ce valoare ar mai avea? Dar nu v-aţi gândit niciodată că promiscuitatea poate porni și ca un efect al lipsei de securizare în interiorul relaţiei oferită contractual? Dar chiar dacă există promiscuitate, este aceasta un criteriu eliminator pentru ceea ce oferă căsătoria contractual? În cazul acesta, cred că toţi cunoaștem cel puţin câteva persoane din jurul nostru care nu ar fi avut dreptul să se căsătorească. Totuși de ce s-au putut căsători? Ah stai, întâmplător s-au nimerit să fie heterosexuali…

De ce ar avea nevoie un cuplu LGBT de protecţie faţă de factorii externi relaţiei?

Credeţi că într-un cuplu LGBT partenerii nu se pot îmbolnăvi? În caz de boală fizică sau psihică cronică, sau în care unul din parteneri se află în stare critică, celălalt ar deveni cel răspunzător de deciziile medicale. Credeţi că în cazul cuplurilor LGBT nu apare decesul? Cred că sunt rare circumstanţele în care partenerii mor deodată. Succesiunea în cazul în care unul moare cum se face? Ah, astea constituie o non-problemă că se pot încheia contracte desigur între persoane fizice. Aparent, dacă nu știaţi, ţin să vă informez că rudele pe linie directă, fie ea descendentă, ascendentă sau laterală, de grad apropiat, pot oricând contesta astfel de contracte încheiate în astfel de condiţii în instanţă. Mai trist din punctul meu de vedere este că în astfel de circumstanţe și câștigă. Sigur, prezentat astfel pare impersonal și nu înseamnă nimic, așa că hai să exemplificăm puţin:

  • Indivizii A și B sunt un cuplu LGBT. A se îmbolnăvește. Dezvoltă un meningiom în lobul temporal stâng (tumoră la nivelul meningelui/mebranei ce învelește creierul) care se manifestă simptomatic prin afazie (A își pierde capacitatea de înţelege limbajul scris sau vorbit). Deși A și B au încheiat un contract prin care B e împuternicit să ia decizii medicale pentru A în cazul în care acesta nu poate, familia lui A contestă contractul în instanţă. B dorește tratament oncologic pentru A, prin care intervenind în timp util se măresc considerabil șansele lui A. Familia dorește o abordare alternativă. Acum problema stă în felul următor pentru contextul creat: Dacă procesul durează prea mult iar tumora progresează A pierde fereastra de intervenţie; Dacă familia câștigă procesul și apoi îl „tratează” pe A cu „suc de sfeclă” și acesta moare, cum se va simţi B ca partener neputincios? În schimb dacă B ar avea dreptul de a lua deciziile medicale pentru A, indiferent de rezultatul final, fiind în consens partenerii, se va face tot ce știau mai bine ei că puteau face în condiţiile date în situaţia respectivă.
  • Indivizii X și Y sunt un cuplu LGBT de 27 de ani. Y moare. Y Avea numele pe imobile. X era casnic/ă, nu avea slujbă, dar și-a dedicat timpul și munca căminului acestora. Y donează sau lasă testament în favoarea lui X în caz de deces. Rudele directe ale lui Y contestă donaţia sau testamentul. Dacă se câștigă în instanţă un asemenea proces ce se întâmplă cu X? Sigur că poate să câștige și X dar neavând copii (biologici sau adoptaţi) în comun cu defunctul și nefiind familie, atunci desigur bunurile nu ajung decât o cotă parte la X restul pe linie ascendentă sau laterală, acestea nerămânând în „ipotetica familie”.

Asemenea exemple pot fi făcute pentru „n” alte circumstanţe. Atâta timp cât legiuitorul nu protejează cuplul, orice alt act notarial își pierde valoarea în faţa rudelor cu drepturi și responsabilităţi deja existente, stipulate în cod.

Hai să discutăm și pragmatic despre acest act notarial

Oare e ieftin să închei la notar un contract de 25 de pagini (da, atâtea pagini sunt stipulate în codul civil în cartea a II-a privind căsătoria)? Oare e rentabil să plătești o sumă mare de bani pentru ceva ce în final, poate fi contestat, chiar dacă nu în totalitate, ci doar clauze specifice din acesta, fie de unul dintre parteneri în caz de lipsă de înţelegere din varii motive, fie de rudele celuilalt în condiţii de impas/deces? Oare poţi să compari un act încheiat la notar (ceva care este mai greu de exprimat juridic pentru a se apropia cât de cât de drepturile și obligaţiile soţilor în cadrul căsătoriei) cu căsătoria legală (ce are pe parcursul ei trimitere și către alte articole din codul civil sau procedural) în realitate. Adică în termeni de securizare a cuplului chiar crede cineva că poate fi la fel (și asta lăsând la o parte faptul că ar implica costuri financiare mari)?

Am totuși o întrebare legată de toată treaba asta. Dacă ești heterosexual, și-i vorbești its_mine_by_kiwiesrulexdaltuia despre ceva instabil legal și extrem de costisitor, pentru ceva ce tu deja posezi într-o variantă gratuită și stabilă legal cum se numește că ești? Bun cu aproapele tău, om echitabil, fair-play, decent, sau cum? Deocamdată mie îmi vin în minte câteva variante de răspuns la întrebarea asta. Una ar fi că ești prea puţin informat și chiar nici tu nu știi de ce beneficiezi deja ca simplu cetăţean. Alta ar fi, că ţie chiar ţi se pare că datorită orientării tale sexuale ești superior legal faţă de cei cu o alta decât a ta, și consideri că prin crearea unui sistem echitabil pentru ceilalţi membri minoritari social, tu de fapt ai renunţa la puterea pe care o ai și exerciţi asupra altora prin puterea numerelor o limitare a drepturilor. Ei, lucrul acesta mi se pare înspăimântător!

Am discutat în articolul precedent „Alegere” despre ipocrizia folosirii ad-literam a bibliei pentru a demonstra un punct de vedere, cum de altfel tot acolo am rânduit cronologic și istoria patologizării precum și a depatologizării homosexualităţii în și din DSM. De 30 de ani comunităţile psihiatrice și cele ce se ocupă de sănătatea mentală la nivel mondial nu mai consideră asta ca patologie. Totuși, singurele argumente aduse în discuţie când vorbim despre securizarea legală a cuplurilor LGBT sunt exact acestea.

Aparent membrii LGBT din societatea românească sunt buni cetăţeni pe post de contribuabili și de a respecta regulile în vigoare. În schimb când vine vorba de drepturi, deși nu greșești cu nimic legal, nu le poţi avea ca restul. Mi se pare mie sau asta sună mai degrabă ca o cetăţenie de mâna a doua?

Vlad Popa
Vlad Popa este kinetoterapeut de 7 ani, având praxis-ul său privat în Cluj-Napoca, fiind în special pasionat de reabilitarea neuromotorie. În trecut a lucrat și locuit în Oradea și București.
El a devenit interestat de activism pentru drepturile omului, în special în mișcarea LGBT+. Una din dorinţele sale mai idealiste, ar fi ca oamenii să înceapă să se asculte unul pe celălalt. Crede că oamenii mult prea frecvent, chiar și/sau mai ales înainte să asculte tot ce are de spus celălalt, ei intră în defensivă, sau mai rău, în ofensivă. Așadar, i-ar place ca lucrul acesta să se schimbe.

Comentarii