Teoria revizuită a modernizării sau teoria evoluţionistă a modernizării

Partea a II-a

Încheiam partea I cu întrebarea „de unde vin aceste valori”?

 

Cultura și biologia – teoria evoluţiei – nu se află în opoziţie. Mintea umană a evoluat prin selecţie naturală și sexuală, sub presiunea mediului extern la care s-au adaptat strămoșii noștri [16, 17], iar anumite condiţii de mediu (de exemplu, confortul termic, hrana disponibilă, prevalenţa patogenilor) stimulează anumite valori, atitudini și credinţe în defavoarea altora; conceptul poartă denumirea de cultură evocată6 [18].

 

„Fiind în ultimă instanţă mânaţi de condiţiile interne ale corpului, oamenii sunt motivaţi să răspundă la condiţiile externe tot mai solicitante ale unui climat mai rece sau mai cald, respectiv la venituri scăzute, cu valori de supravieţuire tot mai pronunţate mai degrabă decât cu valori care accentuează  auto-exprimarea…” [19].

 

Condiţia „apei reci”7, clima, prevalenţa scăzută a agenţilor patogeni (calitatea de a fi ferit de boli), industrializarea și urbanizarea, în combinaţie cu progresul tehnologic și dezvoltarea economică asigură, printre altele, o nutriţie mai bună, sisteme medicale mai performante și o speranţă de viaţă mai mare. Toţi aceștia sunt predictori importanţi ai valorilor de auto-exprimare/emancipare (individualism), care sunt astăzi cel mai accentuate în statele tradiţional protestante, precum statele din nordul Europei, în mod special Suedia, Norvegia și Danemarca.

 

Oamenii au o multitudine de nevoi, însă selecţia naturală ne-a lăsat cu o arhitectură cognitivă care prioritizează și ierarhizează aceste nevoi.

 

Atunci când oamenii trăiesc într-un mediu ostil, imprevizibil, plin de patogeni, foarte rece sau foarte cald, în care nu au certitudinea zilei de mâine, iar resursele (de exemplu, financiare) sunt limitate, prioritatea oamenilor este supravieţuirea (de aici, valori de supravieţuire) și nu emanciparea femeilor, minorităţilor sexuale ori fericirea sau toleranţa faţă de cei din afara grupului. Primează o preferinţă pentru structuri tradiţionale, coeziune rigidă, identificarea cu colectivul și crește disponibilitatea oamenilor de a se grupa în jurul unui lider autoritar și xenofob.

 

Acest „sistem imunitar comportamental” a fost cel mai probabil adaptativ în mediul ancestral în care trăiau strămoșii noștri; de exemplu, colectivismul reduce contactul cu străinii și atunci scade expunerea la patogeni, deci riscul de infecţie este redus. Astăzi însă începe să-și piardă valenţa adaptativă.

 

Punctam și partea a patra a unei postări cu titlul Ar fi lumea un loc mai bun fără religie? Putem fi morali fără religie?: „În mod evident, atunci când principala ta grijă este supravieţuirea, nu ai timp și nici disponibilitatea să pui la îndoială structurile și normele sociale tradiţionale și să contempli emanciparea și drepturile universale ale omului; nici nu este cadrul propice care să te stimuleze să valorizezi auto-exprimarea și libertăţile minorităţilor, iar dezgustul și puritatea reprezintă motivaţii avantajoase într-un asemenea mediu ameninţător.” Vremurile însă se schimbă [8, 20-22].

 

Atunci când societatea este dezvoltată sub aspect economic și tehnologic, iar oamenii au un nivel de trai ridicat, sunt feriţi de boli și condiţii climaterice vitrege, dispun de resurse și tratează supravieţuirea ca un dat (fiind o nevoie deja împlinită) – ating „siguranţa existenţială” –, devin mai deschiși la auto-exprimarea și autonomia individului, multiculturalism, toleranţă și acordarea de drepturi și libertăţi unor minorităţi anterior marginalizate. La acest moment al dezvoltării, oamenii încep să aibă predominant valori post-materialiste – se preocupă de bunăstarea psihologică mai degrabă decât de bunăstarea economică sau fizică, tocmai pentru că acestea deja sunt asigurate.

 

Scurt spus, atunci când oamenii o duc bine, devin mai toleranţi, autonomi și emancipativi.

 

„Nesiguranţa economică și fizică favorizează xenofobia, un nivel înalt de solidaritate între membrii unui grup, politici autoritare și conformismul rigid la normele culturale tradiţionale; invers, condiţiile de siguranţă [economică și fizică] conduc la un nivel mai ridicat de toleranţă faţă de cei din afara grupului, deschidere la idei noi și norme sociale mai egalitariste” [4].

 

Modernizarea însă are un efect probabilist, nu determinist, întrucât acesta nu este unicul factor care influenţează valorile oamenilor [4]. Moștenirea culturală lasă, de asemenea, o amprentă durabilă în timp, așa cum putem observa în graficul modelului Inglehart-Welzel, în care ţările se grupează în bună măsură pe zonele culturale tradiţionale (cu unele excepţii)8.

 

„Moștenirea culturală a unor societăţi este rezistentă în faţă acestor schimbări, făcând traiectoria schimbărilor socio-culturale dependente [de cultura transmisă]. Astfel, societăţile protestante au permis femeilor să voteze cu câteva decenii mai devreme decât societăţile catolice, iar Japonia a încorporat femeile în forţa de muncă mai târziu decât alte ţări dezvoltate. Totuși, un număr tot mai mare de dovezi indică faptul că, pe măsură ce modernizarea continuă, aceste schimbări și altele devin din ce în ce mai probabile. Sistemele valorice reprezintă un echilibru între forţa motivatoare a modernizării și influenţa stăruitoare a tradiţiei. Moștenirile culturale sunt remarcabil de persistente.” [4]

 

De remarcat din grafic este faptul că, departe de a asista la o „americanizare” a lumii, Statele Unite ale Americii (SUA) nu sunt fruntașul curentului modern secular-raţional și emancipativ. Aceste schimbări culturale sunt cel mai pronunţate în statele din nordul Europei, cu precădere în Suedia, Norvegia și Danemarca. De altfel, SUA chiar este o excepţie de la regulă, având, de pildă, un nivel mai crescut de religiozitate decât s-ar aștepta pe baza dezvoltării economice.

 

„Studiul nostru confirmă faptul că SUA nu este o ţară în mod special individualistă […] SUA încă este mult mai religioasă decât Europa de Nord. Are un sistem de ajutor social mai slab, sugerând un interes mai redus pentru cei care nu fac parte din grupul majoritar. Din acest motiv, SUA și Japonia alocă un procent mai mic din bugetul naţional pe ajutorul extern, comparativ cu ţările scandinave și Olanda și au niveluri mai ridicate de corupţie. SUA încă practică pedeapsa capitală, ceea ce este tipic mai degrabă ţărilor în curs de dezvoltare decât celor cu o economie foarte avansată. Drepturile homosexualilor sunt încă aprins dezbătute. Avortul este în continuare o temă controversată, ceea ce diferenţiază SUA nu numai de nordul Europei, ci și de majoritatea statelor din Europa de Est.” [13]

 

Observăm, din același grafic8, – deloc surprinzător de altfel – că distincţia dintre Europa de Vest și Europa de Est nu este exclusiv geografică, ci și culturală. Ţările tradiţional catolice și, în mod special, cele protestante au un nivel mai ridicat al valorilor de auto-exprimare/emancipare (individualism) vs. supravieţuire (colectivism), comparativ cu ţările tradiţional ortodoxe9, cu atât mai mult dacă acestea au trecut și prin regimul comunist10. Această discrepanţă de valori se reflectă, inevitabil, și în reglementările privind cuplurile de același sex (vezi harta de aici), atitudinile faţă de minorităţile sexuale fiind o componentă importantă a valorilor de auto-exprimare/emancipare vs. supravieţuire în secolul curent.

 

Discrepanţa de valori implică, în mod evident, cauze istorice. Samuel Huntington, în celebra sa carte – Ciocnirea civilizaţiilor și refacerea ordinii mondiale [24] –, menţionează, drept elemente definitorii ale civilizaţiei vest-europene, comparativ cu cea est-europeană (Rusia în mod special): creștinismul romano-catolic, feudalismul, Renașterea, Reforma protestantă, expansiunea peste mări și oceane, coloniile și Iluminismul.

 

Democraţiile liberale occidentale, cu o economie centrată pe cunoaștere, care au o istorie puternică a Umanismului renascentist, a Reformei protestante, a și a Iluminismului, sunt astăzi cele mai secularizate, emancipate [4, 5, 9] și civilizate [24, 25] state din lume, exponentul acestora fiind ţările din nordul Europei (dreapta, sus în grafic). Departe de a fi „decadente” moral sau pe punctul de a se dezintegra, acestea au o economie puternică, sisteme de educaţie și sănătate bine puse la punct, niveluri scăzute de criminalitate și discriminare și niveluri ridicate de fericire și speranţă de viaţă, alături de drepturi și libertăţi inclusiv pentru minorităţile marginalizate pe nedrept în alte colţuri ale lumii [24, 25].

 

La polul opus (stânga, jos) se poziţionează statele islamice, cu valori tradiţionale și de supravieţuire foarte accentuate.

 

Poziţia României în grafic este similară cu a altor state ortodoxe și cu o istorie a regimului comunist. Românii au valori tradiţionale (dar nu foarte accentuate) mai degrabă decât secular-raţionale și valori decisiv de supravieţuire vs. auto-exprimare/emancipare, la un nivel comparabil cu state precum Lituania, Serbia, Irak și China.

 

Totodată, după cum punctează profesorul Daniel David în monografia Psihologia poporului român [26]: „[s]e pare că tinerii din România, probabil sub influenţa modelelor occidentale, încep deja să aibă un profil mult mai individualist/autonom.”

 

Probabil că, pe măsură ce noile generaţii vor înlocui vechile generaţii și vor începe să aibă un impact mai mare în societate, profilul psihocultural al românilor va progresa înspre valorile de auto-exprimare, autonomie și emancipare a individului de colectiv. Acest proces însă durează câteva decenii și necesită ca noile generaţii să crească în condiţii de siguranţa economică și fizică.

 

Pe termen scurt însă, după cum discutam mai pe larg într-o postare despre populism, probabil că vom asista la tensiuni între generaţii.  „Din cauza acestui contrast dintre populaţii tradiţionaliste și populaţii progresiste, apare contrareacţia culturală din partea celor care nu se identifică cu valorile progresiste [individualiste/emancipative]: oamenii mai în vârstă, bărbaţii mai degrabă decât femeile și persoanele cu mai puţine studii – oameni nemulţumiţi, nostalgici, care nu rezonează cu acest «spirit al veacului» și chiar percep o criză axiologică, atentarea la «familia naturală» și o decadenţă morală generalizată, ceea ce îi motivează să voteze conducători populiști, mai puternic orientaţi spre valorile tradiţionale.”

 

Se vorbește uneori despre o „ideologie”, „agendă” sau un „program” – „școala de la Frankfurt”, „ideologia neo- sau sexo-marxistă”, „propaganda gay” etc. Asumpţia acestor acuzaţii cu iz conspiraţionist este că acest curent individualist și de emancipare are la bază o planificare atentă, deliberată a unor grupuri inteligente, dar manipulative, care pot „spăla pe creieri” și altera valorile a milioane de oameni. Pe scurt, pare o alegere conștientă, intenţionată și atent gândită.

 

Ceea ce atrag însă deseori atenţia specialiștii din știinţele comportamentale este că, la baza schimbărilor atât de puternice și generalizate, nu stau numai factori cognitivi, ci și (mai ales) factori de mediu (de exemplu, dezvoltarea socioeconomică, prezenta patogenilor, clima), care nu sunt sub controlul vreunei elite.

 

Mai mult, politicienii și diverse grupuri pot doar înteţi sau exploata aceste discrepanţe culturale, dar nu le pot crea ex nihilo. Această coliziune de valori (emancipative/individualiste vs. de supravieţuire/colectiviste) între ţările dezvoltate și cele mai slab dezvoltate este de la sine generată, inevitabilă și previzibilă, dacă luăm în calcul factorii istorici (de exemplu, prevalenţa patogenilor, dezvoltarea economică, cultura transmisă) care stau la baza valorilor de astăzi.

 

„Deși reflectă impactul unor evenimente complexe cu consecinţe neprevăzute, în retrospectivă, această schimbare culturală arată de parcă ar reflecta o decizie conștientă și raţională a oamenilor din societăţile industrializate și avansate – o decizie care crește nivelul de fericire și satisfacţia cu viaţa” [4].

 

Este ușor însă de înţeles de ce unii oameni pot vedea în aceste schimbări culturale o conspiraţie pusă la punct să atenteze la „Dreptul natural”, să instaureze „revoluţia sexuală” și să „redefinească familia și rolurile de gen”. Accentul pe individualism, auto-exprimare, emancipare și democraţia liberală, în combinaţie cu valorile secular-raţionale, s-a dezvoltat treptat și în mod natural în Occident, cu atât mai mult în Europa de Nord, în vreme ce Europa de Est încă nu atinsese nivelul de trai din Vest, parţial din pricina „cortinei de fier” care se lăsase asupra sa (alături de alte diferenţe culturale preexistente).

 

Așadar, aceste schimbări culturale par, probabil pentru mulţi oameni din Europa de Est, niște valori străine, șocante și imorale (chiar periculoase!) importate artificial din Occident mai degrabă decât niște schimbări culturale autohtone și autentice, cu care majoritatea oamenilor să se identifice… cel puţin la acest moment al istoriei. Or schimbările culturale nu pot fi forţate, ci trebuie să se dezvolte treptat și firesc (nu brusc și prin import) pentru a prinde cu adevărat rădăcini și a fi împărtășite de majoritatea oamenilor. Cu siguranţă însă că expunerea la modelele occidentale este un pas în direcţia profilului psihocultural din Vest!

 

În concluzie, această teorie revizuită a modernizării (numită și teoria evoluţionistă a modernizării) diferă de teoria clasică a modernizării, luând în calcul nu doar factori cognitivi în modelarea culturii, ci și factori climatici, patogeni, economici, alături de importanţa culturii transmise de-a lungul anilor.

 

„Teoria evoluţionistă a modernizării […] susţine că dezvoltarea economică aduce după sine siguranţă economică și fizică ridicată, care facilitează un nivel ridicat de deschidere culturală, care la rândul său stimulează democraţia și legislaţii sociale mai liberale. Teoria clasică a modernizării, pe de altă parte, accentuează rolul factorilor cognitivi în modelarea schimbării culturale, afirmând că, pe măsură ce cunoașterea știinţifică se răspândește, perspectivele religioase și tradiţionale vor ceda ulterior în faţa raţionalităţii.

[…]

Dacă o societate atinge un prag cu un nivel suficient de înalt de siguranţă economică și fizică, astfel încât generaţiile tinere să crească, luâng de-a bună supravieţuirea, este probabil să adopte noi priorităţi în termeni de valori. Cohortele tinere au un impact politic redus până la vârsta adultă și chiar și atunci sunt în minoritate; durează câteva alte decenii până să devină influenţa dominantă în societate. Dar schimbarile intergeneraţionale de valori pot ulterior atinge un prag la care noile norme devin dominante în societate. La acest moment, presiunea conformistă își inversează polaritatea, susţinând schimbări faţă de care se opuneau iniţial și aduc după sine schimbări culturale relativ rapide.” [4]

__________________________________________________________________

  1. Anumite condiţii de mediu stimulează („evocă”) anumite răspunsuri universale din partea oamenilor, printre care unele valori, atitudini, obiceiuri și comportamente – aceasta este cultura evocată. Cultura transmisă constă, de pildă, în valori perpetuate și asimilate prin socializare (de pildă, religia dominantă a unei ţări, care se propagă memetic de-a lungul secolelor).

 

  1. „Condiţia CW («cold water») este o combinaţie între (1) o climă moderat-rece, (2) ploi continue în toate anotimpurile și (3) căi navale pe care se poate naviga permanent. De ce este această condiţie importantă? În primul rând, temperaturile reci cu îngheţ ușor și sezioner omoară microbii și, astfel, reduc bolile infecţioase. De asemenea, temperaturile mai reci întârzie seceta, ceea ce crește productivitatea solului. În al doilea rând, faptul că plouă continuu în toate anotimpurile potenţează la rândul său productivitatea solului și, în combinaţie cu temperaturile mai reci, menţine curate sursele de apă. Mai mult, temperaturile mai reci reduc extenuarea fizică în urma muncii, ceea ce sporește productivitatea în muncă. În al treilea rând, disponibilitatea unor căi navale permanente facilitează tranzacţiile economice și democratizează accesul pe piaţă.” Pentru detalii, vezi The Cool Water Effect: Civilization’s Turn into Human Empowerment.

 

  1. Ţările din grafic nu sunt distribuite în funcţie de istorie sau religie, ci în funcţie de cele două axe valorice și, cu toate astea, cele mai multe ţări tot se adună împreună, în bună măsură, pe zonele culturale clasice, deși nu asta era criteriul.

 

Din punctul de vedere al valorilor de supravieţuire vs. auto-exprimare, respectiv tradiţionale vs. secular-raţionale, observăm că Grecia se aseamănă mai tare cu Europa catolică (din nou, din punctul de vedere al celor două axe valorice) mai degrabă decât cu ţările ortodoxe, parţial datorită faptului că Grecia nu a avut un regim comunist.

 

Fiecare ‘nor’ colorat8 de ţări (de exemplu, „Catholic Europe”; „Protestant Europe”) e denumit în funcţie de statele majoritare din acel ‘nor’, dar evident sunt și excepţii. Bineînţeles că și autorii știu că grecii nu sunt majoritar catolici, dar, din nou, sub aspectul celor două axe valorice, Grecia este mai apropiată de ţările tradiţional catolice decât de ţările tradiţional ortodoxe (din nou, din punctul de vedere al celor două axe valorice).

 

  1. Probabil că acest efect se datorează parţial stagnării Bisericii Ortodoxe după al șaptelea Sinod Ecumenic (Sinodul al doilea de la Niceea, anul 787), progresând neglijabil după lucrările de teologie sistematică ale Sfântului Ioan Damaschinul, pe care Biserica Ortodoxă îl consideră ultimul din linia Sfinţilor Părinţi. Biserica Catolică, pe de altă parte, a progresat, de pildă, prin scolastici și noi concilii ecumenice importante, precum Conciliul Tridentin, Vatican 1 și 2; în plus, se declară deschisă faţă de evoluţionismul teist. Creștinismul protestant este cu atât mai modern, cu cât Reforma protestantă promova emanciparea individului credincios de autoritatea instituţiei clericale, sacerdotale, sacramentale și ierarhice a bisericii văzute, înlăturând alţi mediatori (de exemplu, preotul) între om și Dumnezeu. Prin comparaţie, Biserica Ortodoxă este cea mai conservatoare, fiind, probabil, cel mai apropiată de creștinismul patristic, lucru cu care se și mândrește de altfel.

 

Istoricul Philip Schaff aprecia în secolul al XIX-lea: „Creștinismul protestant […] reprezintă creștinismul modern sau progresiv, în timp ce romano-catolicismul este creștinismul medieval în conflict cu progresul modern și Biserica Răsăriteană este creștinismul antic în repaus.”

 

  1. Comunismul nu a inventat valorile de supravieţuire/colectivismul, însă a exacerbat această tendinţă [27], tendinţă care provine dintr-o era pre-modernă, pre-știinţifică, în care mediul era ostil, traiul era mult mai imprevizibil, iar o structură colectivistă, cu valori de supravieţuire, era probabil mai bine protejată de infecţii și alte adversităţi din mediu, dar care a început să-și piardă avantajul adaptativ în perioada modernă.

 

Bibliografie

  1. Alexander, A. C., Inglehart, R., & Welzel, C. (2016). Emancipating sexuality: Breakthroughs into a bulwark of tradition. Social indicators research, 129(2), 909-935.
  2. Inglehart, R. (1971). The silent revolution in Europe: Intergenerational change in post-industrial societies. American political science review, 65(4), 991-1017.
  3. Inglehart, R. (1977). The Silent Revolution: Changing Values and Political Styles in Advanced Industrial Society. Princeton, NJ: Princeton University Press.
  4. Inglehart, R. F. (2016). Modernization, existential security and cultural change: Reshaping human motivations and society, in: Gelfand, M., Chiu, C., Hong, Y. (Eds.), Advances in Culture and Psychology. Oxford University Press, New York.
  5. Inglehart, R. F., Ponarin, E., & Inglehart, R. C. (2017). Cultural Change, Slow and Fast: The Distinctive Trajectory of Norms Governing Gender Equality and Sexual Orientation. Social Forces95(4), 1313-1340.
  6. Inglehart, R., & Baker, W. E. (2000). Modernization, cultural change, and the persistence of traditional values. American sociological review, 19-51.
  7. Inglehart, R., & Oyserman, D. (2004). Individualism, autonomy, and self-expression: The human development syndrome. In H. Vinken, J. Soeters, & P. Ester (Eds.), Comparing cultures: Dimensions of culture in a comparative perspective (pp. 74 –96). Leiden, the Netherlands: Brill.
  8. Inglehart, R., & Welzel, C. (2005). Modernization, cultural change, and democracy: The human development sequence. Cambridge University Press.
  9. Welzel, C. (2013). Freedom rising: Human empowerment and the quest for emancipation. New York: Cambridge University Press.
  10. Hofstede, G. (2001), Cultures Consequences: Comparing Values, Behaviors, Institutions and Organizations Across Nations, Sage, Thousand Oaks, CA.
  11. Schwartz, Shalom H. (2003). Mapping and Interpreting Cultural Differences around the World. In H. Vinken, J. Soeters, and P. Ester (eds.), Comparing Cultures, Dimensions of Culture in a Comparative Perspective. Leiden, The Netherlands: Brill.
  12. Minkov, M. (2011). Cultural differences in a globalizing world. Bingley, UK: Emerald.
  13. Minkov, M., Minkov, M., Dutt, P., Dutt, P., Schachner, M., Schachner, M., … & Jandosova, J. (2017). A revision of Hofstede’s individualism-collectivism dimension: a new national index from a 56-country study. Cross Cultural & Strategic Management24(3), 386-404.
  14. Welzel, C. (2010). How selfish are self-expression values? A civicness test. Journal of Cross-Cultural Psychology, 41(2), 152-174.
  15. Vignoles, V. L., Owe, E., Becker, M., Smith, P. B., Easterbrook, M. J., Brown, R., … & Lay, S. (2016). Beyond the ‘east–west’ dichotomy: Global variation in cultural models of selfhood. Journal of Experimental Psychology General, 145, 966–1000.
  16. Buss, D. (2015). Evolutionary psychology: The new science of the mind. Psychology Press.
  17. Dennett, D. C. (2017). From bacteria to Bach and back: The evolution of minds. WW Norton & Company.
  18. Confer, J. C., Easton, J. A., Fleischman, D. S., Goetz, C. D., Lewis, D. M., Perilloux, C., & Buss, D. M. (2010). Evolutionary psychology: Controversies, questions, prospects, and limitations. American Psychologist65(2), 110.
  19. Van de Vliert, E. (2007). Climatoeconomic roots of survival versus self-expression cultures. Journal of Cross-Cultural Psychology38(2), 156-172.
  20. Norris, P., & Inglehart, R. (2011). Sacred and secular: Religion and politics worldwide. Cambridge University Press.
  21. Pinker, S. (2011). The better angels of our nature: The decline of violence in history and its causes. Penguin UK.
  22. Shermer, M. (2015). The moral arc: How science and reason lead humanity toward truth, justice, and freedom. Macmillan.
  23. Huntington, S. P. (1996). The Clash of Civilizations and the Remaking of the World Order. New York: Simon & Schuster.
  24. Zuckerman, P. (2008). Society without God: What the least religious nations can tell us about contentment. NYU Press.
  25. Zuckerman, P. (2009). Atheism, secularity, and well‐being: How the findings of social science counter negative stereotypes and assumptions. Sociology Compass3(6), 949-971.
  26. David, D. (2015). Psihologia poporului român: profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală. Editura Polirom, Iași.
  27. Sandholtz, W., & Taagepera, R. (2005). Corruption, culture, and communism. International Review of Sociology15(1), 109-131.
  28. Inglehart, R., & Baker, W. E. (2001). Modernization’s challenge to traditional values: who’s afraid of Ronald McDonald?. Futurist, 35(2), 16-26.
  29. Santos, H. C., Varnum, M. E. W., & Grossmann, I. (2017). Global increases in individualism. Psychological Science.
  30. Oyserman, D., Coon, H. M. & Kemmelmeier, M. (2002) Rethinking individualism and collectivism: Evaluation of theoretical assumptions and meta-analyses. Psychological Bulletin 128:1773–75.

Teoria revizuită a modernizării sau teoria evoluţionistă a modernizării

Drept contraindicaţii într-o notă umoristă, iată cum apreciez că nu ar trebui parcurs articolul:

„Când cineva susţine o opinie contrară, acuză-l de propagandă, prejudecăţi, prostie sau imoralitate. Numai tu și grupul tău sunteţi obiectivi și raţionali.

Când găsesti un studiu care îţi convine, crede-l imediat.

Când găsesti un studiu care nu-ţi convine, pune-l automat la îndoială – trebuie să fie finanţat de Soros[/progresiști] sau Biserică[/ruși].”

Este important, cu atât mai mult în contextul unei teme controversate, să nu uităm îndemnul lui James Oberg și al lui Carl Sagan la un scepticism sănătos, combinând o deschidere mintală veritabilă cu disponibilitatea de a accepta doar acele ipoteze care sunt susţinute de dovezi.

Modernizarea și siguranţa economică și fizică schimbă atitudinile oamenilor faţă de religie, străini, comportamentul sexual, exprimarea individualităţii și modul în care părinţii își cresc copiii.

În cele ce urmează este prezentată teoria revizuită a modernizării sau teoria evoluţionistă a modernizării [1-8]; cea mai recentă și comprehensivă prezentare (inclusiv a datelor și a argumentelor) se poate regăsi în capitolul de carte Modernization, Existential Security and Cultural Change: Reshaping Human Motivations and Society. La baza acestei teorii – foarte robuste de altfel – stau date colectate între 1970 și 2014 pe eșantioane reprezentative din ţări de pe toate continentele, acoperind 90% din populaţia globului.

Sunt două mari diferenţe culturale între ţările lumii:

  1. valorile tradiţionale (religioase) vs. secular-raţionale și
  2. valorile de supravieţuire vs. auto-exprimare (emancipare)1.

Trecerea de la valori orientate în jurul sacrului la valori bazate pe raţiune, gândire seculară și știinţă face obiectul tezei modernizării, care propune atât o explicaţie pentru schimbările culturale din trecut, cât și predicţii privitoare la schimbările culturale viitoare.

Valorile tradiţionale (vs. secular-raţionale) se referă la atitudini de tipul:

  • importanţa religiei;
  • mândrie naţională;
  • respectul faţă de autoritate;
  • obedienţă;
  • importanţa căsătoriei;
  • respingerea divorţului, avortului și a eutanasiei.

La polul opus, valorile secular-raţionale presupun o distanţare critică și sceptică faţă de ele. Secularizarea implică „demistificarea surselor sacre de autoritate asupra oamenilor” [9].

„Deși perspectiva clasică a modernizării, dezvoltată de Marx, Weber și alţii este greșită din multe perspective, ideea centrală – că dezvoltarea socioeconomică duce la schimbări sociale, culturale și politice majore – este în definitiv corectă.” [8]

Atunci când oamenii au un nivel de trai mai bun și ating, într-o anumită măsură, „siguranţa existenţială” (vs. grija zilei de mâine), valorile tradiţionale încep să fie mai puţin pronunţate, iar oamenii dezvoltă mai degrabă valori secular-raţionale – un moment important în acest sens a fost tranziţia de la societăţile agrare la cele industriale

Autorii teoriei modernizării nu puteau însă anticipa la vremea aceea o schimbare culturală diferită (dar relaţionată) de secularizare. Mai mulţi autori din diverse domenii au observat recent că susceptibilitatea la boli, condiţiile economice și siguranţa fizică modelează valorile oamenilor într-o direcţie predictibilă (dar dependentă de moștenirea culturală a ţării!), astfel încât statele bogate au valori diferite de cele sărace (care, de multe ori, sunt șocate și dezaprobatoare faţă de  valorile „decadente” ale ţărilor bogate).

Au descris aceste diferenţe culturale sub mai multe denumiri, uneori fără să conștientizeze că toţi se referă, de fapt, la același lucru:

  • valori materialiste vs. post-materialiste (R. Inglehart) [3];
  • valori de supravieţuire vs. auto-exprimare (R. Inglehart) [5];
  • valori patriarhale vs. emancipative (C. Welzel) [9];
  • colectivism vs. individualism3 (G. Hofstede) [10];
  • integrare vs. autonomie (S. Schwartz) [11];
  • excluzionism vs. universalism (M. Minkov) [12].

Cele șase axe bipolare sunt atât conceptual, cât și statistic în strânsă legătură și surprind aceeași tendinţă – emanciparea individului de colectiv, afirmându-se ca o persoană autonomă [4, 7]. Din acest motiv, le voi folosi interșanjabil pe parcursul articolului.

„Axele valorice individualism-colectivism, autonomie-integrare și supravieţuire/auto-exprimare reflectă toate accentul cultural tot mai crescut pe posibilitatea de alegere a oamenilor. Acest trend este legat de prosperitatea economică, care reduce constrângerile existenţiale asupra alegerii oamenilor și îi eliberează de presiunea penuriei materiale și emancipează oamenii de constrâgerile culturale, care sunt inevitabil relativ restrictive în contextul penuriei.” [7].

Atunci când se face trecerea de la societăţile industriale la cele centrate pe cunoaștere, iar oamenii devin mai independenţi și pot lua singur deciziile, valorile se dezvoltă în direcţia auto-exprimării și a emancipării (vs. valori de supravieţuire2).

„Accentuând aceste diferenţe cruciale între ţările avansate economic și cele în curs de dezvoltare, studiul nostru confirmă concluziile lui Schwartz (2008) și Welzel (2013): unele dintre cele mai importante diferenţe culturale în lumea modernă sunt diferenţe privind conformismul, restrictivitatea și căutarea de putere versus emanciparea, libertatea și autonomia.” [13]

Valorile de auto-exprimare/emancipare (vs. supravieţuire/patriarhale) se referă la:

  • individualism (autonomie) vs. colectivism;
  • libertatea de alegere;
  • comutarea de pe „pro-fertilitate” pe „alegerea individuală”;
  • egalitate;
  • activism civic;
  • bunăstare psihologică;
  • încredere în ceilalţi și toleranţă;
  • emanciparea sexuală;
  • emanciparea femeii și a minorităţilor sexuale;
  • aprecierea părinţilor că este prioritar să-i înveţe pe copii să fie creativi și toleranţi mai decât decât să respecte autoritatea.

Valorile de auto-exprimare/emancipare au o serie de caracteristici, printre care:

  • stimulează proteste nonviolente;
  • nutresc o gândire cosmopolită;
  • promovează democraţia și previn erodarea democraţiei;
  • mediază efectul prosperităţii economice, expunerii la presa internaţională, capitalului social etc. asupra democraţiei, adică, în măsura în care acestea potenţează democraţia, o fac prin intermediul valorilor de emancipare;
  • liberalizează înţelegerea oamenilor asupra democraţiei (vs., de exemplu, tirania majorităţii);
  • nu reprezintă un fenomen „american” sau „occidental” – fenomenul poate fi observat inclusiv în alte zone culturale.

La polul opus, valorile de supravieţuire/patriarhale accentuează:

  • colectivul în detrimentul individului (de exemplu, „neamul românesc și creștin-ortodox”)
  • rolurile de gen tradiţionale (de exemplu, ideea că bărbaţii sunt lideri mai buni, iar femeile nu sunt împlinite decât dacă au copii),
  • importanţa siguranţei în detrimentul libertăţii,
  • încrederea scăzută în străini,
  • homonegativismul (homofobia) și
  • se asociază cu niveluri mai scăzute de fericire, alături de slaba implicare în viaţa politică.

„Drepturile egale pentru femei, homosexuali și lesbiene, străini și alte grupuri care nu fac parte din majoritate tind să fie respinse în societăţile în care supravieţuirea pare incertă, dar sunt progresiv acceptate în societăţile care accentuează valorile de auto-exprimare” [8].

O caracteristică a valorilor de auto-exprimare/emancipare este calitatea lor post-materialistă, în opoziţie cu valorile materialiste: autonomia, toleranţa, egalitatea de gen, afirmarea individualităţii și accentul pe bunăstarea psihologică mai degrabă decât siguranţa economică și fizică – care deja sunt un dat în ţările respective.

Deși aceste valori de auto-exprimare, cu tendinţa inerent emancipativă și individualistă, ar putea să pară egoiste, pentru că oamenii nu ar mai fi dispuși să îi ajute pe ceilalţi, fiind exclusiv centraţi pe propria persoană și interesele proprii, datele infirmă această ipoteză.

Departe de a fi egoiste, valorile de auto-exprimare se asociază cu altruismul, în mod special la niveluri înalte ale valorilor de auto-exprimare. Se asociază, de asemenea, cu încrederea în oameni și activităţi colective pașnice.

„Aceste descoperiri califică valorilor de auto-exprimare drept o variantă civică a individualismului modern […] natura individualistă a acestor valori implică conștientizarea egalităţii între oameni, care face posibilă o variantă universală de altruism. Această conștientizare a egalităţii permite, de asemenea, o încredere generalizată în oameni, indiferent de grupul de provenienţă. Mai mult, logica acestor valori de auto-exprimare constă în faptul că oamenii își exprimă îngrijorările și se aliază atunci când aceste îngrijorări sunt împărtășite, angajându-se în activităţi colective.” [14].

„Departe de a se asocia cu individualismul cultural, a fi centrat pe propriul interes (vs. a te dedica celorlalţi) [„self-interest” vs. „commitment to others”] e la cotele cele mai înalte în eșantioanele din statele cele mai sărace, cu precădere cele din Africa Subsahariană și se asociază negativ [invers proporţional] cu individualismul. Cel mai înalt nivel de dedicare faţă de ceilalţi apare în ţările bogate, occidentale. Deși acest lucru ar putea să pară surprinzător, de mai bine de un secol, diverși autori (Durkheim, Hofstede, Welzel) au pus la îndoială ideea că individualismul cultural s-ar asocia cu egoism ridicat. De asemenea, aceste rezultate pun la îndoială perspectiva romantică privitoare la sărăcie – ideea că grupurile compensează lipsa resurselor materiale prin solidaritate socială mai crescută” [15].

Câteva corelate4 direct proporţionale și în strânsă legătură cu valorile de auto-exprimare/emancipare sunt [9]:

  • progresul tehnologic (0.81),
  • Produsul intern brut (PIB) per capita (0.80),
  • urbanizarea (0.58),
  • anii de școlarizare (0.76),
  • statul de drept (0.76).

Printre asocierile invers proporţionale, se numără [9]:

  • fertilitatea (-0.49)5,
  • mortalitatea infantilă (-0.65),
  • consangvinitatea (-0.71), adică tendinţa oamenilor de a se căsători cu rude îndepărtate mai degrabă decât cu străini.

Aceste descoperiri necesită o nuanţare. Dacă am judeca gradul de emancipare al ţărilor din secolul al XIX-lea după standardele de astăzi, am constata că niciuna nu se „califică”, însă este important să ţinem cont de faptul că standardele emancipării diferă de la o epocă la alta.

De exemplu, în secolul al XIX-lea, emanciparea ar fi constat în atitudinea favorabilă abolirii sclaviei. În secolul al XX-lea, emanciparea consta, de pildă, în dreptul femeilor de a vota. Astăzi, pe arena emancipării, sunt în joc drepturile și libertăţile minorităţilor sexuale – de altfel, una dintre întrebările care corelează puternic cu scorul valorilor de auto-exprimare/emancipare este legat de persoanele homosexuale.

De unde vin aceste valori? Stay tuned!

__________________________________________________________________

1. Itemii aferenţi celor două axe pot fi regăsiţi într-o postare pe pagina Choice.

2. Valorile de supravieţuire se numesc astfel, nu pentru că doar ele ar ar promova perpetuarea umanităţii, ci pentru că aceste valori sunt tipice în societăţile în care supravieţuirea este incertă – o condiţie prevalentă, de altfel, în mare parte a istoriei speciei noastre, când oamenii se zbăteau pentru accesul la hrană, apă și alte resurse relevante. Cei care nu acordau prioritate supravieţuirii, ba chiar erau deschiși și invitau alte triburi riscau să nu supravieţuiască.

3. Într-o societate colectivistă [13, 29, 30], individul se definește prin și caută să fie în armonie cu ceilalţi, gândește în termeni de „noi”, se consultă cu ceilalţi înainte de a lua o decizie, respectă autoritatea și se conformează normelor tradiţionale și dezaprobă devierea de la acestea; dorinţele sale se subordonează grupului și evită confruntările sau contrazicerile pentru a nu tulbura coeziunea grupului. Apare inclusiv o reticenţă faţă de contestarea regulilor, chiar dacă unele par arbitrare – „unde se va ajunge mâine dacă astăzi începem să ne îndoim de legile și tradiţiile acestei popor?”

Colectivismul prespune și distanţa faţă de putere, iar oamenii se supun, acceptă și se așteaptă la o distribuire inegală a puterii (autoritatea este centralizată), se conformează ierarhiei și este un fapt – care nu trebuie justificat! – că fiecare își are locul său: fiecare trebuie „să-și vadă lungul nasului”, „să stea la el în bancă” și „să nu se pună rău cu șefu’”.

Exprimarea individualităţii în societăţile colectiviste este penalizată și calificată drept teribilistă, deviantă și drept o formă de perturbare a ordinii sociale; citiţi comentariile la știrea recentă că un tânăr licean a fost dat afară de la ore pe motiv că avea părul „indecent de lung” – veţi remarca opinii ostile faţă de exprimarea individualităţii („părul lung nu te face mai interesant sau deștept” fiind un exemplu mai moderat) și o reticenţă faţă de a contesta regulamentul privind lungimea părului la băieţi.

Nu e greu de înţeles de ce colectivismul, cu accentul său pe consangvinitate, concentrare a puterii și naţionalism, se asociază cu nepotismul, corupţia și excluderea sau dezinteresul faţă de cei care nu fac parte din grupul majoritar – noi („neamul român creștin-ortodox”) vs. ei („ungurii”, „homosexualii”, „ţiganii”, „jidanii”, „mahomedanii” etc.).

Într-o societate individualistă [13, 29, 30], pe de altă parte, oamenii sunt independenţi, competitivi, toleranţi, autonomi și liberi în raport cu grupul și restricţiile tradiţionale, accentuează emanciparea și își exprimă individualitatea, opiniile și nevoile, chiar cu „riscul” de a provoca dezbateri. Mai mult, sunt mai puternic interesaţi de drepturile, libertăţile și interesele tuturor.

De asemenea, individualismul se asociază cu distribuirea (vs. concentrarea) puterii. Oamenii critică și contestă privilegiile celor „sus puși”, sunt mai dispuși să pună la îndoială puterea, iar liderul nu este atât „șef” cât reprezentant al intereselor comunităţii; deciziile se iau mai degrabă împreună, nu de către un lider autoritar care „știe el cum este mai bine” și căruia oamenii sunt dispuși să-i cedeze toată puterea și încrederea.

Societăţile individualiste nu sunt dezorganizate, anarhice ori nepăsătoare. „Independenţii/Autonomii, prin solidarizare voluntară, generează comunităţi puternice, în timp ce colectiviștii generează  mai  ales  colectivităţi  mai  mult  sau  mai  puţin largi” [26].

Individualismul este în creștere la nivel internaţional – și nu doar în SUA și Europa! –, însă rămân în continuare diferenţe considerabile între ţări. Această comutare înspre individualism se reflectă și într-o serie de schimbări culturale, precum următoarele [28]:

  • părinţii au început să dea mai des copiilor nume unice;
  • oamenii nu mai trăiesc la fel de mult ca înainte în aceeași casă cu mai multe generaţii ale familiei;
  • rata divorţului a crescut;
  • cuvintele cu temă individualistă (de exemplu, sine, unic, personal, mie/mine), comparativ cu cele cu temă colectivistă (de exemplu, supunere, apartenenţă, împreună, noi/al nostru) apar din ce în ce mai frecvent în cărţi.

Dimensiunea colectivism-individualism corelează puternic cu dezvoltarea economică a ţării – statele bogate tind să aibă un profil psihocultural individualist, iar cele sărace, colectivist.

4. Corelaţiile indică gradul de asociere dintre două variabile (±1 înseamnă corelaţie perfectă, iar 0 înseamnă corelaţie nulă; „+” înseamnă relaţie direct proporţională, iar „-” înseamnă relaţie invers proporţională).

5.Probabil că oamenii în societăţi seculare au mai puţini copii, parţial datorită accesului mai ridicat la metode contraceptive și educaţia privind sexualitatea. De asemenea, atunci când oamenii trăiesc într-un mediu sigur, adoptă o strategie de tipul „slow life” (amânarea reproducerii, puţini copii, investiţie crescută în copii), spre deosebire de strategia de tipul „fast life” (reproducere mai devreme, mulţi copii, investiţie mai redusă în copii), care este tipică și mai bine adecvată acelor contexte mai ostile, precare și imprevizibile. Aceste strategii nu sunt neapărat adoptate conștient și deliberat, ci sunt moduri activate în urma prelucrării implicite a informaţiilor din mediu, având la bază predispoziţii formate în cursul evoluţiei speciei.

Bibliografie

  1. Alexander, A. C., Inglehart, R., & Welzel, C. (2016). Emancipating sexuality: Breakthroughs into a bulwark of tradition. Social indicators research, 129(2), 909-935.
  2. Inglehart, R. (1971). The silent revolution in Europe: Intergenerational change in post-industrial societies. American political science review, 65(4), 991-1017.
  3. Inglehart, R. (1977). The Silent Revolution: Changing Values and Political Styles in Advanced Industrial Society. Princeton, NJ: Princeton University Press.
  4. Inglehart, R. F. (2016). Modernization, existential security and cultural change: Reshaping human motivations and society, in: Gelfand, M., Chiu, C., Hong, Y. (Eds.), Advances in Culture and Psychology. Oxford University Press, New York.
  5. Inglehart, R. F., Ponarin, E., & Inglehart, R. C. (2017). Cultural Change, Slow and Fast: The Distinctive Trajectory of Norms Governing Gender Equality and Sexual Orientation. Social Forces95(4), 1313-1340.
  6. Inglehart, R., & Baker, W. E. (2000). Modernization, cultural change, and the persistence of traditional values. American sociological review, 19-51.
  7. Inglehart, R., & Oyserman, D. (2004). Individualism, autonomy, and self-expression: The human development syndrome. In H. Vinken, J. Soeters, & P. Ester (Eds.), Comparing cultures: Dimensions of culture in a comparative perspective (pp. 74 –96). Leiden, the Netherlands: Brill.
  8. Inglehart, R., & Welzel, C. (2005). Modernization, cultural change, and democracy: The human development sequence. Cambridge University Press.
  9. Welzel, C. (2013). Freedom rising: Human empowerment and the quest for emancipation. New York: Cambridge University Press.
  10. Hofstede, G. (2001), Cultures Consequences: Comparing Values, Behaviors, Institutions and Organizations Across Nations, Sage, Thousand Oaks, CA.
  11. Schwartz, Shalom H. (2003). Mapping and Interpreting Cultural Differences around the World. In H. Vinken, J. Soeters, and P. Ester (eds.), Comparing Cultures, Dimensions of Culture in a Comparative Perspective. Leiden, The Netherlands: Brill.
  12. Minkov, M. (2011). Cultural differences in a globalizing world. Bingley, UK: Emerald.
  13. Minkov, M., Minkov, M., Dutt, P., Dutt, P., Schachner, M., Schachner, M., … & Jandosova, J. (2017). A revision of Hofstede’s individualism-collectivism dimension: a new national index from a 56-country study. Cross Cultural & Strategic Management24(3), 386-404.
  14. Welzel, C. (2010). How selfish are self-expression values? A civicness test. Journal of Cross-Cultural Psychology, 41(2), 152-174.
  15. Vignoles, V. L., Owe, E., Becker, M., Smith, P. B., Easterbrook, M. J., Brown, R., … & Lay, S. (2016). Beyond the ‘east–west’ dichotomy: Global variation in cultural models of selfhood. Journal of Experimental Psychology General, 145, 966–1000.
  16. Buss, D. (2015). Evolutionary psychology: The new science of the mind. Psychology Press.
  17. Dennett, D. C. (2017). From bacteria to Bach and back: The evolution of minds. WW Norton & Company.
  18. Confer, J. C., Easton, J. A., Fleischman, D. S., Goetz, C. D., Lewis, D. M., Perilloux, C., & Buss, D. M. (2010). Evolutionary psychology: Controversies, questions, prospects, and limitations. American Psychologist65(2), 110.
  19. Van de Vliert, E. (2007). Climatoeconomic roots of survival versus self-expression cultures. Journal of Cross-Cultural Psychology38(2), 156-172.
  20. Norris, P., & Inglehart, R. (2011). Sacred and secular: Religion and politics worldwide. Cambridge University Press.
  21. Pinker, S. (2011). The better angels of our nature: The decline of violence in history and its causes. Penguin UK.
  22. Shermer, M. (2015). The moral arc: How science and reason lead humanity toward truth, justice, and freedom. Macmillan.
  23. Huntington, S. P. (1996). The Clash of Civilizations and the Remaking of the World Order. New York: Simon & Schuster.
  24. Zuckerman, P. (2008). Society without God: What the least religious nations can tell us about contentment. NYU Press.
  25. Zuckerman, P. (2009). Atheism, secularity, and well‐being: How the findings of social science counter negative stereotypes and assumptions. Sociology Compass3(6), 949-971.
  26. David, D. (2015). Psihologia poporului român: profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală. Editura Polirom, Iași.
  27. Sandholtz, W., & Taagepera, R. (2005). Corruption, culture, and communism. International Review of Sociology15(1), 109-131.
  28. Inglehart, R., & Baker, W. E. (2001). Modernization’s challenge to traditional values: who’s afraid of Ronald McDonald?. Futurist, 35(2), 16-26.
  29. Santos, H. C., Varnum, M. E. W., & Grossmann, I. (2017). Global increases in individualism. Psychological Science.
  30. Oyserman, D., Coon, H. M. & Kemmelmeier, M. (2002) Rethinking individualism and collectivism: Evaluation of theoretical assumptions and meta-analyses. Psychological Bulletin 128:1773–75.