Teoria revizuită a modernizării sau teoria evoluţionistă a modernizării

Drept contraindicaţii într-o notă umoristă, iată cum apreciez că nu ar trebui parcurs articolul:

„Când cineva susţine o opinie contrară, acuză-l de propagandă, prejudecăţi, prostie sau imoralitate. Numai tu și grupul tău sunteţi obiectivi și raţionali.

Când găsesti un studiu care îţi convine, crede-l imediat.

Când găsesti un studiu care nu-ţi convine, pune-l automat la îndoială – trebuie să fie finanţat de Soros[/progresiști] sau Biserică[/ruși].”

Este important, cu atât mai mult în contextul unei teme controversate, să nu uităm îndemnul lui James Oberg și al lui Carl Sagan la un scepticism sănătos, combinând o deschidere mintală veritabilă cu disponibilitatea de a accepta doar acele ipoteze care sunt susţinute de dovezi.

Modernizarea și siguranţa economică și fizică schimbă atitudinile oamenilor faţă de religie, străini, comportamentul sexual, exprimarea individualităţii și modul în care părinţii își cresc copiii.

În cele ce urmează este prezentată teoria revizuită a modernizării sau teoria evoluţionistă a modernizării [1-8]; cea mai recentă și comprehensivă prezentare (inclusiv a datelor și a argumentelor) se poate regăsi în capitolul de carte Modernization, Existential Security and Cultural Change: Reshaping Human Motivations and Society. La baza acestei teorii – foarte robuste de altfel – stau date colectate între 1970 și 2014 pe eșantioane reprezentative din ţări de pe toate continentele, acoperind 90% din populaţia globului.

Sunt două mari diferenţe culturale între ţările lumii:

  1. valorile tradiţionale (religioase) vs. secular-raţionale și
  2. valorile de supravieţuire vs. auto-exprimare (emancipare)1.

Trecerea de la valori orientate în jurul sacrului la valori bazate pe raţiune, gândire seculară și știinţă face obiectul tezei modernizării, care propune atât o explicaţie pentru schimbările culturale din trecut, cât și predicţii privitoare la schimbările culturale viitoare.

Valorile tradiţionale (vs. secular-raţionale) se referă la atitudini de tipul:

  • importanţa religiei;
  • mândrie naţională;
  • respectul faţă de autoritate;
  • obedienţă;
  • importanţa căsătoriei;
  • respingerea divorţului, avortului și a eutanasiei.

La polul opus, valorile secular-raţionale presupun o distanţare critică și sceptică faţă de ele. Secularizarea implică „demistificarea surselor sacre de autoritate asupra oamenilor” [9].

„Deși perspectiva clasică a modernizării, dezvoltată de Marx, Weber și alţii este greșită din multe perspective, ideea centrală – că dezvoltarea socioeconomică duce la schimbări sociale, culturale și politice majore – este în definitiv corectă.” [8]

Atunci când oamenii au un nivel de trai mai bun și ating, într-o anumită măsură, „siguranţa existenţială” (vs. grija zilei de mâine), valorile tradiţionale încep să fie mai puţin pronunţate, iar oamenii dezvoltă mai degrabă valori secular-raţionale – un moment important în acest sens a fost tranziţia de la societăţile agrare la cele industriale

Autorii teoriei modernizării nu puteau însă anticipa la vremea aceea o schimbare culturală diferită (dar relaţionată) de secularizare. Mai mulţi autori din diverse domenii au observat recent că susceptibilitatea la boli, condiţiile economice și siguranţa fizică modelează valorile oamenilor într-o direcţie predictibilă (dar dependentă de moștenirea culturală a ţării!), astfel încât statele bogate au valori diferite de cele sărace (care, de multe ori, sunt șocate și dezaprobatoare faţă de  valorile „decadente” ale ţărilor bogate).

Au descris aceste diferenţe culturale sub mai multe denumiri, uneori fără să conștientizeze că toţi se referă, de fapt, la același lucru:

  • valori materialiste vs. post-materialiste (R. Inglehart) [3];
  • valori de supravieţuire vs. auto-exprimare (R. Inglehart) [5];
  • valori patriarhale vs. emancipative (C. Welzel) [9];
  • colectivism vs. individualism3 (G. Hofstede) [10];
  • integrare vs. autonomie (S. Schwartz) [11];
  • excluzionism vs. universalism (M. Minkov) [12].

Cele șase axe bipolare sunt atât conceptual, cât și statistic în strânsă legătură și surprind aceeași tendinţă – emanciparea individului de colectiv, afirmându-se ca o persoană autonomă [4, 7]. Din acest motiv, le voi folosi interșanjabil pe parcursul articolului.

„Axele valorice individualism-colectivism, autonomie-integrare și supravieţuire/auto-exprimare reflectă toate accentul cultural tot mai crescut pe posibilitatea de alegere a oamenilor. Acest trend este legat de prosperitatea economică, care reduce constrângerile existenţiale asupra alegerii oamenilor și îi eliberează de presiunea penuriei materiale și emancipează oamenii de constrâgerile culturale, care sunt inevitabil relativ restrictive în contextul penuriei.” [7].

Atunci când se face trecerea de la societăţile industriale la cele centrate pe cunoaștere, iar oamenii devin mai independenţi și pot lua singur deciziile, valorile se dezvoltă în direcţia auto-exprimării și a emancipării (vs. valori de supravieţuire2).

„Accentuând aceste diferenţe cruciale între ţările avansate economic și cele în curs de dezvoltare, studiul nostru confirmă concluziile lui Schwartz (2008) și Welzel (2013): unele dintre cele mai importante diferenţe culturale în lumea modernă sunt diferenţe privind conformismul, restrictivitatea și căutarea de putere versus emanciparea, libertatea și autonomia.” [13]

Valorile de auto-exprimare/emancipare (vs. supravieţuire/patriarhale) se referă la:

  • individualism (autonomie) vs. colectivism;
  • libertatea de alegere;
  • comutarea de pe „pro-fertilitate” pe „alegerea individuală”;
  • egalitate;
  • activism civic;
  • bunăstare psihologică;
  • încredere în ceilalţi și toleranţă;
  • emanciparea sexuală;
  • emanciparea femeii și a minorităţilor sexuale;
  • aprecierea părinţilor că este prioritar să-i înveţe pe copii să fie creativi și toleranţi mai decât decât să respecte autoritatea.

Valorile de auto-exprimare/emancipare au o serie de caracteristici, printre care:

  • stimulează proteste nonviolente;
  • nutresc o gândire cosmopolită;
  • promovează democraţia și previn erodarea democraţiei;
  • mediază efectul prosperităţii economice, expunerii la presa internaţională, capitalului social etc. asupra democraţiei, adică, în măsura în care acestea potenţează democraţia, o fac prin intermediul valorilor de emancipare;
  • liberalizează înţelegerea oamenilor asupra democraţiei (vs., de exemplu, tirania majorităţii);
  • nu reprezintă un fenomen „american” sau „occidental” – fenomenul poate fi observat inclusiv în alte zone culturale.

La polul opus, valorile de supravieţuire/patriarhale accentuează:

  • colectivul în detrimentul individului (de exemplu, „neamul românesc și creștin-ortodox”)
  • rolurile de gen tradiţionale (de exemplu, ideea că bărbaţii sunt lideri mai buni, iar femeile nu sunt împlinite decât dacă au copii),
  • importanţa siguranţei în detrimentul libertăţii,
  • încrederea scăzută în străini,
  • homonegativismul (homofobia) și
  • se asociază cu niveluri mai scăzute de fericire, alături de slaba implicare în viaţa politică.

„Drepturile egale pentru femei, homosexuali și lesbiene, străini și alte grupuri care nu fac parte din majoritate tind să fie respinse în societăţile în care supravieţuirea pare incertă, dar sunt progresiv acceptate în societăţile care accentuează valorile de auto-exprimare” [8].

O caracteristică a valorilor de auto-exprimare/emancipare este calitatea lor post-materialistă, în opoziţie cu valorile materialiste: autonomia, toleranţa, egalitatea de gen, afirmarea individualităţii și accentul pe bunăstarea psihologică mai degrabă decât siguranţa economică și fizică – care deja sunt un dat în ţările respective.

Deși aceste valori de auto-exprimare, cu tendinţa inerent emancipativă și individualistă, ar putea să pară egoiste, pentru că oamenii nu ar mai fi dispuși să îi ajute pe ceilalţi, fiind exclusiv centraţi pe propria persoană și interesele proprii, datele infirmă această ipoteză.

Departe de a fi egoiste, valorile de auto-exprimare se asociază cu altruismul, în mod special la niveluri înalte ale valorilor de auto-exprimare. Se asociază, de asemenea, cu încrederea în oameni și activităţi colective pașnice.

„Aceste descoperiri califică valorilor de auto-exprimare drept o variantă civică a individualismului modern […] natura individualistă a acestor valori implică conștientizarea egalităţii între oameni, care face posibilă o variantă universală de altruism. Această conștientizare a egalităţii permite, de asemenea, o încredere generalizată în oameni, indiferent de grupul de provenienţă. Mai mult, logica acestor valori de auto-exprimare constă în faptul că oamenii își exprimă îngrijorările și se aliază atunci când aceste îngrijorări sunt împărtășite, angajându-se în activităţi colective.” [14].

„Departe de a se asocia cu individualismul cultural, a fi centrat pe propriul interes (vs. a te dedica celorlalţi) [„self-interest” vs. „commitment to others”] e la cotele cele mai înalte în eșantioanele din statele cele mai sărace, cu precădere cele din Africa Subsahariană și se asociază negativ [invers proporţional] cu individualismul. Cel mai înalt nivel de dedicare faţă de ceilalţi apare în ţările bogate, occidentale. Deși acest lucru ar putea să pară surprinzător, de mai bine de un secol, diverși autori (Durkheim, Hofstede, Welzel) au pus la îndoială ideea că individualismul cultural s-ar asocia cu egoism ridicat. De asemenea, aceste rezultate pun la îndoială perspectiva romantică privitoare la sărăcie – ideea că grupurile compensează lipsa resurselor materiale prin solidaritate socială mai crescută” [15].

Câteva corelate4 direct proporţionale și în strânsă legătură cu valorile de auto-exprimare/emancipare sunt [9]:

  • progresul tehnologic (0.81),
  • Produsul intern brut (PIB) per capita (0.80),
  • urbanizarea (0.58),
  • anii de școlarizare (0.76),
  • statul de drept (0.76).

Printre asocierile invers proporţionale, se numără [9]:

  • fertilitatea (-0.49)5,
  • mortalitatea infantilă (-0.65),
  • consangvinitatea (-0.71), adică tendinţa oamenilor de a se căsători cu rude îndepărtate mai degrabă decât cu străini.

Aceste descoperiri necesită o nuanţare. Dacă am judeca gradul de emancipare al ţărilor din secolul al XIX-lea după standardele de astăzi, am constata că niciuna nu se „califică”, însă este important să ţinem cont de faptul că standardele emancipării diferă de la o epocă la alta.

De exemplu, în secolul al XIX-lea, emanciparea ar fi constat în atitudinea favorabilă abolirii sclaviei. În secolul al XX-lea, emanciparea consta, de pildă, în dreptul femeilor de a vota. Astăzi, pe arena emancipării, sunt în joc drepturile și libertăţile minorităţilor sexuale – de altfel, una dintre întrebările care corelează puternic cu scorul valorilor de auto-exprimare/emancipare este legat de persoanele homosexuale.

De unde vin aceste valori? Stay tuned!

__________________________________________________________________

1. Itemii aferenţi celor două axe pot fi regăsiţi într-o postare pe pagina Choice.

2. Valorile de supravieţuire se numesc astfel, nu pentru că doar ele ar ar promova perpetuarea umanităţii, ci pentru că aceste valori sunt tipice în societăţile în care supravieţuirea este incertă – o condiţie prevalentă, de altfel, în mare parte a istoriei speciei noastre, când oamenii se zbăteau pentru accesul la hrană, apă și alte resurse relevante. Cei care nu acordau prioritate supravieţuirii, ba chiar erau deschiși și invitau alte triburi riscau să nu supravieţuiască.

3. Într-o societate colectivistă [13, 29, 30], individul se definește prin și caută să fie în armonie cu ceilalţi, gândește în termeni de „noi”, se consultă cu ceilalţi înainte de a lua o decizie, respectă autoritatea și se conformează normelor tradiţionale și dezaprobă devierea de la acestea; dorinţele sale se subordonează grupului și evită confruntările sau contrazicerile pentru a nu tulbura coeziunea grupului. Apare inclusiv o reticenţă faţă de contestarea regulilor, chiar dacă unele par arbitrare – „unde se va ajunge mâine dacă astăzi începem să ne îndoim de legile și tradiţiile acestei popor?”

Colectivismul prespune și distanţa faţă de putere, iar oamenii se supun, acceptă și se așteaptă la o distribuire inegală a puterii (autoritatea este centralizată), se conformează ierarhiei și este un fapt – care nu trebuie justificat! – că fiecare își are locul său: fiecare trebuie „să-și vadă lungul nasului”, „să stea la el în bancă” și „să nu se pună rău cu șefu’”.

Exprimarea individualităţii în societăţile colectiviste este penalizată și calificată drept teribilistă, deviantă și drept o formă de perturbare a ordinii sociale; citiţi comentariile la știrea recentă că un tânăr licean a fost dat afară de la ore pe motiv că avea părul „indecent de lung” – veţi remarca opinii ostile faţă de exprimarea individualităţii („părul lung nu te face mai interesant sau deștept” fiind un exemplu mai moderat) și o reticenţă faţă de a contesta regulamentul privind lungimea părului la băieţi.

Nu e greu de înţeles de ce colectivismul, cu accentul său pe consangvinitate, concentrare a puterii și naţionalism, se asociază cu nepotismul, corupţia și excluderea sau dezinteresul faţă de cei care nu fac parte din grupul majoritar – noi („neamul român creștin-ortodox”) vs. ei („ungurii”, „homosexualii”, „ţiganii”, „jidanii”, „mahomedanii” etc.).

Într-o societate individualistă [13, 29, 30], pe de altă parte, oamenii sunt independenţi, competitivi, toleranţi, autonomi și liberi în raport cu grupul și restricţiile tradiţionale, accentuează emanciparea și își exprimă individualitatea, opiniile și nevoile, chiar cu „riscul” de a provoca dezbateri. Mai mult, sunt mai puternic interesaţi de drepturile, libertăţile și interesele tuturor.

De asemenea, individualismul se asociază cu distribuirea (vs. concentrarea) puterii. Oamenii critică și contestă privilegiile celor „sus puși”, sunt mai dispuși să pună la îndoială puterea, iar liderul nu este atât „șef” cât reprezentant al intereselor comunităţii; deciziile se iau mai degrabă împreună, nu de către un lider autoritar care „știe el cum este mai bine” și căruia oamenii sunt dispuși să-i cedeze toată puterea și încrederea.

Societăţile individualiste nu sunt dezorganizate, anarhice ori nepăsătoare. „Independenţii/Autonomii, prin solidarizare voluntară, generează comunităţi puternice, în timp ce colectiviștii generează  mai  ales  colectivităţi  mai  mult  sau  mai  puţin largi” [26].

Individualismul este în creștere la nivel internaţional – și nu doar în SUA și Europa! –, însă rămân în continuare diferenţe considerabile între ţări. Această comutare înspre individualism se reflectă și într-o serie de schimbări culturale, precum următoarele [28]:

  • părinţii au început să dea mai des copiilor nume unice;
  • oamenii nu mai trăiesc la fel de mult ca înainte în aceeași casă cu mai multe generaţii ale familiei;
  • rata divorţului a crescut;
  • cuvintele cu temă individualistă (de exemplu, sine, unic, personal, mie/mine), comparativ cu cele cu temă colectivistă (de exemplu, supunere, apartenenţă, împreună, noi/al nostru) apar din ce în ce mai frecvent în cărţi.

Dimensiunea colectivism-individualism corelează puternic cu dezvoltarea economică a ţării – statele bogate tind să aibă un profil psihocultural individualist, iar cele sărace, colectivist.

4. Corelaţiile indică gradul de asociere dintre două variabile (±1 înseamnă corelaţie perfectă, iar 0 înseamnă corelaţie nulă; „+” înseamnă relaţie direct proporţională, iar „-” înseamnă relaţie invers proporţională).

5.Probabil că oamenii în societăţi seculare au mai puţini copii, parţial datorită accesului mai ridicat la metode contraceptive și educaţia privind sexualitatea. De asemenea, atunci când oamenii trăiesc într-un mediu sigur, adoptă o strategie de tipul „slow life” (amânarea reproducerii, puţini copii, investiţie crescută în copii), spre deosebire de strategia de tipul „fast life” (reproducere mai devreme, mulţi copii, investiţie mai redusă în copii), care este tipică și mai bine adecvată acelor contexte mai ostile, precare și imprevizibile. Aceste strategii nu sunt neapărat adoptate conștient și deliberat, ci sunt moduri activate în urma prelucrării implicite a informaţiilor din mediu, având la bază predispoziţii formate în cursul evoluţiei speciei.

Bibliografie

  1. Alexander, A. C., Inglehart, R., & Welzel, C. (2016). Emancipating sexuality: Breakthroughs into a bulwark of tradition. Social indicators research, 129(2), 909-935.
  2. Inglehart, R. (1971). The silent revolution in Europe: Intergenerational change in post-industrial societies. American political science review, 65(4), 991-1017.
  3. Inglehart, R. (1977). The Silent Revolution: Changing Values and Political Styles in Advanced Industrial Society. Princeton, NJ: Princeton University Press.
  4. Inglehart, R. F. (2016). Modernization, existential security and cultural change: Reshaping human motivations and society, in: Gelfand, M., Chiu, C., Hong, Y. (Eds.), Advances in Culture and Psychology. Oxford University Press, New York.
  5. Inglehart, R. F., Ponarin, E., & Inglehart, R. C. (2017). Cultural Change, Slow and Fast: The Distinctive Trajectory of Norms Governing Gender Equality and Sexual Orientation. Social Forces95(4), 1313-1340.
  6. Inglehart, R., & Baker, W. E. (2000). Modernization, cultural change, and the persistence of traditional values. American sociological review, 19-51.
  7. Inglehart, R., & Oyserman, D. (2004). Individualism, autonomy, and self-expression: The human development syndrome. In H. Vinken, J. Soeters, & P. Ester (Eds.), Comparing cultures: Dimensions of culture in a comparative perspective (pp. 74 –96). Leiden, the Netherlands: Brill.
  8. Inglehart, R., & Welzel, C. (2005). Modernization, cultural change, and democracy: The human development sequence. Cambridge University Press.
  9. Welzel, C. (2013). Freedom rising: Human empowerment and the quest for emancipation. New York: Cambridge University Press.
  10. Hofstede, G. (2001), Cultures Consequences: Comparing Values, Behaviors, Institutions and Organizations Across Nations, Sage, Thousand Oaks, CA.
  11. Schwartz, Shalom H. (2003). Mapping and Interpreting Cultural Differences around the World. In H. Vinken, J. Soeters, and P. Ester (eds.), Comparing Cultures, Dimensions of Culture in a Comparative Perspective. Leiden, The Netherlands: Brill.
  12. Minkov, M. (2011). Cultural differences in a globalizing world. Bingley, UK: Emerald.
  13. Minkov, M., Minkov, M., Dutt, P., Dutt, P., Schachner, M., Schachner, M., … & Jandosova, J. (2017). A revision of Hofstede’s individualism-collectivism dimension: a new national index from a 56-country study. Cross Cultural & Strategic Management24(3), 386-404.
  14. Welzel, C. (2010). How selfish are self-expression values? A civicness test. Journal of Cross-Cultural Psychology, 41(2), 152-174.
  15. Vignoles, V. L., Owe, E., Becker, M., Smith, P. B., Easterbrook, M. J., Brown, R., … & Lay, S. (2016). Beyond the ‘east–west’ dichotomy: Global variation in cultural models of selfhood. Journal of Experimental Psychology General, 145, 966–1000.
  16. Buss, D. (2015). Evolutionary psychology: The new science of the mind. Psychology Press.
  17. Dennett, D. C. (2017). From bacteria to Bach and back: The evolution of minds. WW Norton & Company.
  18. Confer, J. C., Easton, J. A., Fleischman, D. S., Goetz, C. D., Lewis, D. M., Perilloux, C., & Buss, D. M. (2010). Evolutionary psychology: Controversies, questions, prospects, and limitations. American Psychologist65(2), 110.
  19. Van de Vliert, E. (2007). Climatoeconomic roots of survival versus self-expression cultures. Journal of Cross-Cultural Psychology38(2), 156-172.
  20. Norris, P., & Inglehart, R. (2011). Sacred and secular: Religion and politics worldwide. Cambridge University Press.
  21. Pinker, S. (2011). The better angels of our nature: The decline of violence in history and its causes. Penguin UK.
  22. Shermer, M. (2015). The moral arc: How science and reason lead humanity toward truth, justice, and freedom. Macmillan.
  23. Huntington, S. P. (1996). The Clash of Civilizations and the Remaking of the World Order. New York: Simon & Schuster.
  24. Zuckerman, P. (2008). Society without God: What the least religious nations can tell us about contentment. NYU Press.
  25. Zuckerman, P. (2009). Atheism, secularity, and well‐being: How the findings of social science counter negative stereotypes and assumptions. Sociology Compass3(6), 949-971.
  26. David, D. (2015). Psihologia poporului român: profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală. Editura Polirom, Iași.
  27. Sandholtz, W., & Taagepera, R. (2005). Corruption, culture, and communism. International Review of Sociology15(1), 109-131.
  28. Inglehart, R., & Baker, W. E. (2001). Modernization’s challenge to traditional values: who’s afraid of Ronald McDonald?. Futurist, 35(2), 16-26.
  29. Santos, H. C., Varnum, M. E. W., & Grossmann, I. (2017). Global increases in individualism. Psychological Science.
  30. Oyserman, D., Coon, H. M. & Kemmelmeier, M. (2002) Rethinking individualism and collectivism: Evaluation of theoretical assumptions and meta-analyses. Psychological Bulletin 128:1773–75.
Bohus Victor
Victor este absolvent al Facultăţii de Psihologie și Știinţele Educaţiei, Universitatea București și student la masteratul Psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie din cadrul Universităţii Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.

În prezent urmează formarea în psihoterapia cognitiv-comportamentală și, când nu se ocupă cu fundamentarea știinţifică pentru produsele asociaţiei CHOICE sau de aprofundarea tehnicilor CBT, cel mai probabil lucrează la o prelegere pe o temă controversată. Cele mai notabile prezentări ale sale de până acum sunt:
- „Ar fi lumea un loc mai bun fără religie? Putem fi morali fără religie?” în cadrul evenimentului Știinţă și religie. Mituri, întrebări și răspunsuri, organizat de Choice;
- „Homosexualitatea și dezvoltarea psihologică a copiilor crescuţi în cupluri de același sex” în cadrul evenimentului Health NOW 2017, organizat de Choice

Comentarii