Teoria revizuită a modernizării sau teoria evoluţionistă a modernizării

Partea a II-a

Încheiam partea I cu întrebarea „de unde vin aceste valori”?

 

Cultura și biologia – teoria evoluţiei – nu se află în opoziţie. Mintea umană a evoluat prin selecţie naturală și sexuală, sub presiunea mediului extern la care s-au adaptat strămoșii noștri [16, 17], iar anumite condiţii de mediu (de exemplu, confortul termic, hrana disponibilă, prevalenţa patogenilor) stimulează anumite valori, atitudini și credinţe în defavoarea altora; conceptul poartă denumirea de cultură evocată6 [18].

 

„Fiind în ultimă instanţă mânaţi de condiţiile interne ale corpului, oamenii sunt motivaţi să răspundă la condiţiile externe tot mai solicitante ale unui climat mai rece sau mai cald, respectiv la venituri scăzute, cu valori de supravieţuire tot mai pronunţate mai degrabă decât cu valori care accentuează  auto-exprimarea…” [19].

 

Condiţia „apei reci”7, clima, prevalenţa scăzută a agenţilor patogeni (calitatea de a fi ferit de boli), industrializarea și urbanizarea, în combinaţie cu progresul tehnologic și dezvoltarea economică asigură, printre altele, o nutriţie mai bună, sisteme medicale mai performante și o speranţă de viaţă mai mare. Toţi aceștia sunt predictori importanţi ai valorilor de auto-exprimare/emancipare (individualism), care sunt astăzi cel mai accentuate în statele tradiţional protestante, precum statele din nordul Europei, în mod special Suedia, Norvegia și Danemarca.

 

Oamenii au o multitudine de nevoi, însă selecţia naturală ne-a lăsat cu o arhitectură cognitivă care prioritizează și ierarhizează aceste nevoi.

 

Atunci când oamenii trăiesc într-un mediu ostil, imprevizibil, plin de patogeni, foarte rece sau foarte cald, în care nu au certitudinea zilei de mâine, iar resursele (de exemplu, financiare) sunt limitate, prioritatea oamenilor este supravieţuirea (de aici, valori de supravieţuire) și nu emanciparea femeilor, minorităţilor sexuale ori fericirea sau toleranţa faţă de cei din afara grupului. Primează o preferinţă pentru structuri tradiţionale, coeziune rigidă, identificarea cu colectivul și crește disponibilitatea oamenilor de a se grupa în jurul unui lider autoritar și xenofob.

 

Acest „sistem imunitar comportamental” a fost cel mai probabil adaptativ în mediul ancestral în care trăiau strămoșii noștri; de exemplu, colectivismul reduce contactul cu străinii și atunci scade expunerea la patogeni, deci riscul de infecţie este redus. Astăzi însă începe să-și piardă valenţa adaptativă.

 

Punctam și partea a patra a unei postări cu titlul Ar fi lumea un loc mai bun fără religie? Putem fi morali fără religie?: „În mod evident, atunci când principala ta grijă este supravieţuirea, nu ai timp și nici disponibilitatea să pui la îndoială structurile și normele sociale tradiţionale și să contempli emanciparea și drepturile universale ale omului; nici nu este cadrul propice care să te stimuleze să valorizezi auto-exprimarea și libertăţile minorităţilor, iar dezgustul și puritatea reprezintă motivaţii avantajoase într-un asemenea mediu ameninţător.” Vremurile însă se schimbă [8, 20-22].

 

Atunci când societatea este dezvoltată sub aspect economic și tehnologic, iar oamenii au un nivel de trai ridicat, sunt feriţi de boli și condiţii climaterice vitrege, dispun de resurse și tratează supravieţuirea ca un dat (fiind o nevoie deja împlinită) – ating „siguranţa existenţială” –, devin mai deschiși la auto-exprimarea și autonomia individului, multiculturalism, toleranţă și acordarea de drepturi și libertăţi unor minorităţi anterior marginalizate. La acest moment al dezvoltării, oamenii încep să aibă predominant valori post-materialiste – se preocupă de bunăstarea psihologică mai degrabă decât de bunăstarea economică sau fizică, tocmai pentru că acestea deja sunt asigurate.

 

Scurt spus, atunci când oamenii o duc bine, devin mai toleranţi, autonomi și emancipativi.

 

„Nesiguranţa economică și fizică favorizează xenofobia, un nivel înalt de solidaritate între membrii unui grup, politici autoritare și conformismul rigid la normele culturale tradiţionale; invers, condiţiile de siguranţă [economică și fizică] conduc la un nivel mai ridicat de toleranţă faţă de cei din afara grupului, deschidere la idei noi și norme sociale mai egalitariste” [4].

 

Modernizarea însă are un efect probabilist, nu determinist, întrucât acesta nu este unicul factor care influenţează valorile oamenilor [4]. Moștenirea culturală lasă, de asemenea, o amprentă durabilă în timp, așa cum putem observa în graficul modelului Inglehart-Welzel, în care ţările se grupează în bună măsură pe zonele culturale tradiţionale (cu unele excepţii)8.

 

„Moștenirea culturală a unor societăţi este rezistentă în faţă acestor schimbări, făcând traiectoria schimbărilor socio-culturale dependente [de cultura transmisă]. Astfel, societăţile protestante au permis femeilor să voteze cu câteva decenii mai devreme decât societăţile catolice, iar Japonia a încorporat femeile în forţa de muncă mai târziu decât alte ţări dezvoltate. Totuși, un număr tot mai mare de dovezi indică faptul că, pe măsură ce modernizarea continuă, aceste schimbări și altele devin din ce în ce mai probabile. Sistemele valorice reprezintă un echilibru între forţa motivatoare a modernizării și influenţa stăruitoare a tradiţiei. Moștenirile culturale sunt remarcabil de persistente.” [4]

 

De remarcat din grafic este faptul că, departe de a asista la o „americanizare” a lumii, Statele Unite ale Americii (SUA) nu sunt fruntașul curentului modern secular-raţional și emancipativ. Aceste schimbări culturale sunt cel mai pronunţate în statele din nordul Europei, cu precădere în Suedia, Norvegia și Danemarca. De altfel, SUA chiar este o excepţie de la regulă, având, de pildă, un nivel mai crescut de religiozitate decât s-ar aștepta pe baza dezvoltării economice.

 

„Studiul nostru confirmă faptul că SUA nu este o ţară în mod special individualistă […] SUA încă este mult mai religioasă decât Europa de Nord. Are un sistem de ajutor social mai slab, sugerând un interes mai redus pentru cei care nu fac parte din grupul majoritar. Din acest motiv, SUA și Japonia alocă un procent mai mic din bugetul naţional pe ajutorul extern, comparativ cu ţările scandinave și Olanda și au niveluri mai ridicate de corupţie. SUA încă practică pedeapsa capitală, ceea ce este tipic mai degrabă ţărilor în curs de dezvoltare decât celor cu o economie foarte avansată. Drepturile homosexualilor sunt încă aprins dezbătute. Avortul este în continuare o temă controversată, ceea ce diferenţiază SUA nu numai de nordul Europei, ci și de majoritatea statelor din Europa de Est.” [13]

 

Observăm, din același grafic8, – deloc surprinzător de altfel – că distincţia dintre Europa de Vest și Europa de Est nu este exclusiv geografică, ci și culturală. Ţările tradiţional catolice și, în mod special, cele protestante au un nivel mai ridicat al valorilor de auto-exprimare/emancipare (individualism) vs. supravieţuire (colectivism), comparativ cu ţările tradiţional ortodoxe9, cu atât mai mult dacă acestea au trecut și prin regimul comunist10. Această discrepanţă de valori se reflectă, inevitabil, și în reglementările privind cuplurile de același sex (vezi harta de aici), atitudinile faţă de minorităţile sexuale fiind o componentă importantă a valorilor de auto-exprimare/emancipare vs. supravieţuire în secolul curent.

 

Discrepanţa de valori implică, în mod evident, cauze istorice. Samuel Huntington, în celebra sa carte – Ciocnirea civilizaţiilor și refacerea ordinii mondiale [24] –, menţionează, drept elemente definitorii ale civilizaţiei vest-europene, comparativ cu cea est-europeană (Rusia în mod special): creștinismul romano-catolic, feudalismul, Renașterea, Reforma protestantă, expansiunea peste mări și oceane, coloniile și Iluminismul.

 

Democraţiile liberale occidentale, cu o economie centrată pe cunoaștere, care au o istorie puternică a Umanismului renascentist, a Reformei protestante, a și a Iluminismului, sunt astăzi cele mai secularizate, emancipate [4, 5, 9] și civilizate [24, 25] state din lume, exponentul acestora fiind ţările din nordul Europei (dreapta, sus în grafic). Departe de a fi „decadente” moral sau pe punctul de a se dezintegra, acestea au o economie puternică, sisteme de educaţie și sănătate bine puse la punct, niveluri scăzute de criminalitate și discriminare și niveluri ridicate de fericire și speranţă de viaţă, alături de drepturi și libertăţi inclusiv pentru minorităţile marginalizate pe nedrept în alte colţuri ale lumii [24, 25].

 

La polul opus (stânga, jos) se poziţionează statele islamice, cu valori tradiţionale și de supravieţuire foarte accentuate.

 

Poziţia României în grafic este similară cu a altor state ortodoxe și cu o istorie a regimului comunist. Românii au valori tradiţionale (dar nu foarte accentuate) mai degrabă decât secular-raţionale și valori decisiv de supravieţuire vs. auto-exprimare/emancipare, la un nivel comparabil cu state precum Lituania, Serbia, Irak și China.

 

Totodată, după cum punctează profesorul Daniel David în monografia Psihologia poporului român [26]: „[s]e pare că tinerii din România, probabil sub influenţa modelelor occidentale, încep deja să aibă un profil mult mai individualist/autonom.”

 

Probabil că, pe măsură ce noile generaţii vor înlocui vechile generaţii și vor începe să aibă un impact mai mare în societate, profilul psihocultural al românilor va progresa înspre valorile de auto-exprimare, autonomie și emancipare a individului de colectiv. Acest proces însă durează câteva decenii și necesită ca noile generaţii să crească în condiţii de siguranţa economică și fizică.

 

Pe termen scurt însă, după cum discutam mai pe larg într-o postare despre populism, probabil că vom asista la tensiuni între generaţii.  „Din cauza acestui contrast dintre populaţii tradiţionaliste și populaţii progresiste, apare contrareacţia culturală din partea celor care nu se identifică cu valorile progresiste [individualiste/emancipative]: oamenii mai în vârstă, bărbaţii mai degrabă decât femeile și persoanele cu mai puţine studii – oameni nemulţumiţi, nostalgici, care nu rezonează cu acest «spirit al veacului» și chiar percep o criză axiologică, atentarea la «familia naturală» și o decadenţă morală generalizată, ceea ce îi motivează să voteze conducători populiști, mai puternic orientaţi spre valorile tradiţionale.”

 

Se vorbește uneori despre o „ideologie”, „agendă” sau un „program” – „școala de la Frankfurt”, „ideologia neo- sau sexo-marxistă”, „propaganda gay” etc. Asumpţia acestor acuzaţii cu iz conspiraţionist este că acest curent individualist și de emancipare are la bază o planificare atentă, deliberată a unor grupuri inteligente, dar manipulative, care pot „spăla pe creieri” și altera valorile a milioane de oameni. Pe scurt, pare o alegere conștientă, intenţionată și atent gândită.

 

Ceea ce atrag însă deseori atenţia specialiștii din știinţele comportamentale este că, la baza schimbărilor atât de puternice și generalizate, nu stau numai factori cognitivi, ci și (mai ales) factori de mediu (de exemplu, dezvoltarea socioeconomică, prezenta patogenilor, clima), care nu sunt sub controlul vreunei elite.

 

Mai mult, politicienii și diverse grupuri pot doar înteţi sau exploata aceste discrepanţe culturale, dar nu le pot crea ex nihilo. Această coliziune de valori (emancipative/individualiste vs. de supravieţuire/colectiviste) între ţările dezvoltate și cele mai slab dezvoltate este de la sine generată, inevitabilă și previzibilă, dacă luăm în calcul factorii istorici (de exemplu, prevalenţa patogenilor, dezvoltarea economică, cultura transmisă) care stau la baza valorilor de astăzi.

 

„Deși reflectă impactul unor evenimente complexe cu consecinţe neprevăzute, în retrospectivă, această schimbare culturală arată de parcă ar reflecta o decizie conștientă și raţională a oamenilor din societăţile industrializate și avansate – o decizie care crește nivelul de fericire și satisfacţia cu viaţa” [4].

 

Este ușor însă de înţeles de ce unii oameni pot vedea în aceste schimbări culturale o conspiraţie pusă la punct să atenteze la „Dreptul natural”, să instaureze „revoluţia sexuală” și să „redefinească familia și rolurile de gen”. Accentul pe individualism, auto-exprimare, emancipare și democraţia liberală, în combinaţie cu valorile secular-raţionale, s-a dezvoltat treptat și în mod natural în Occident, cu atât mai mult în Europa de Nord, în vreme ce Europa de Est încă nu atinsese nivelul de trai din Vest, parţial din pricina „cortinei de fier” care se lăsase asupra sa (alături de alte diferenţe culturale preexistente).

 

Așadar, aceste schimbări culturale par, probabil pentru mulţi oameni din Europa de Est, niște valori străine, șocante și imorale (chiar periculoase!) importate artificial din Occident mai degrabă decât niște schimbări culturale autohtone și autentice, cu care majoritatea oamenilor să se identifice… cel puţin la acest moment al istoriei. Or schimbările culturale nu pot fi forţate, ci trebuie să se dezvolte treptat și firesc (nu brusc și prin import) pentru a prinde cu adevărat rădăcini și a fi împărtășite de majoritatea oamenilor. Cu siguranţă însă că expunerea la modelele occidentale este un pas în direcţia profilului psihocultural din Vest!

 

În concluzie, această teorie revizuită a modernizării (numită și teoria evoluţionistă a modernizării) diferă de teoria clasică a modernizării, luând în calcul nu doar factori cognitivi în modelarea culturii, ci și factori climatici, patogeni, economici, alături de importanţa culturii transmise de-a lungul anilor.

 

„Teoria evoluţionistă a modernizării […] susţine că dezvoltarea economică aduce după sine siguranţă economică și fizică ridicată, care facilitează un nivel ridicat de deschidere culturală, care la rândul său stimulează democraţia și legislaţii sociale mai liberale. Teoria clasică a modernizării, pe de altă parte, accentuează rolul factorilor cognitivi în modelarea schimbării culturale, afirmând că, pe măsură ce cunoașterea știinţifică se răspândește, perspectivele religioase și tradiţionale vor ceda ulterior în faţa raţionalităţii.

[…]

Dacă o societate atinge un prag cu un nivel suficient de înalt de siguranţă economică și fizică, astfel încât generaţiile tinere să crească, luâng de-a bună supravieţuirea, este probabil să adopte noi priorităţi în termeni de valori. Cohortele tinere au un impact politic redus până la vârsta adultă și chiar și atunci sunt în minoritate; durează câteva alte decenii până să devină influenţa dominantă în societate. Dar schimbarile intergeneraţionale de valori pot ulterior atinge un prag la care noile norme devin dominante în societate. La acest moment, presiunea conformistă își inversează polaritatea, susţinând schimbări faţă de care se opuneau iniţial și aduc după sine schimbări culturale relativ rapide.” [4]

__________________________________________________________________

  1. Anumite condiţii de mediu stimulează („evocă”) anumite răspunsuri universale din partea oamenilor, printre care unele valori, atitudini, obiceiuri și comportamente – aceasta este cultura evocată. Cultura transmisă constă, de pildă, în valori perpetuate și asimilate prin socializare (de pildă, religia dominantă a unei ţări, care se propagă memetic de-a lungul secolelor).

 

  1. „Condiţia CW («cold water») este o combinaţie între (1) o climă moderat-rece, (2) ploi continue în toate anotimpurile și (3) căi navale pe care se poate naviga permanent. De ce este această condiţie importantă? În primul rând, temperaturile reci cu îngheţ ușor și sezioner omoară microbii și, astfel, reduc bolile infecţioase. De asemenea, temperaturile mai reci întârzie seceta, ceea ce crește productivitatea solului. În al doilea rând, faptul că plouă continuu în toate anotimpurile potenţează la rândul său productivitatea solului și, în combinaţie cu temperaturile mai reci, menţine curate sursele de apă. Mai mult, temperaturile mai reci reduc extenuarea fizică în urma muncii, ceea ce sporește productivitatea în muncă. În al treilea rând, disponibilitatea unor căi navale permanente facilitează tranzacţiile economice și democratizează accesul pe piaţă.” Pentru detalii, vezi The Cool Water Effect: Civilization’s Turn into Human Empowerment.

 

  1. Ţările din grafic nu sunt distribuite în funcţie de istorie sau religie, ci în funcţie de cele două axe valorice și, cu toate astea, cele mai multe ţări tot se adună împreună, în bună măsură, pe zonele culturale clasice, deși nu asta era criteriul.

 

Din punctul de vedere al valorilor de supravieţuire vs. auto-exprimare, respectiv tradiţionale vs. secular-raţionale, observăm că Grecia se aseamănă mai tare cu Europa catolică (din nou, din punctul de vedere al celor două axe valorice) mai degrabă decât cu ţările ortodoxe, parţial datorită faptului că Grecia nu a avut un regim comunist.

 

Fiecare ‘nor’ colorat8 de ţări (de exemplu, „Catholic Europe”; „Protestant Europe”) e denumit în funcţie de statele majoritare din acel ‘nor’, dar evident sunt și excepţii. Bineînţeles că și autorii știu că grecii nu sunt majoritar catolici, dar, din nou, sub aspectul celor două axe valorice, Grecia este mai apropiată de ţările tradiţional catolice decât de ţările tradiţional ortodoxe (din nou, din punctul de vedere al celor două axe valorice).

 

  1. Probabil că acest efect se datorează parţial stagnării Bisericii Ortodoxe după al șaptelea Sinod Ecumenic (Sinodul al doilea de la Niceea, anul 787), progresând neglijabil după lucrările de teologie sistematică ale Sfântului Ioan Damaschinul, pe care Biserica Ortodoxă îl consideră ultimul din linia Sfinţilor Părinţi. Biserica Catolică, pe de altă parte, a progresat, de pildă, prin scolastici și noi concilii ecumenice importante, precum Conciliul Tridentin, Vatican 1 și 2; în plus, se declară deschisă faţă de evoluţionismul teist. Creștinismul protestant este cu atât mai modern, cu cât Reforma protestantă promova emanciparea individului credincios de autoritatea instituţiei clericale, sacerdotale, sacramentale și ierarhice a bisericii văzute, înlăturând alţi mediatori (de exemplu, preotul) între om și Dumnezeu. Prin comparaţie, Biserica Ortodoxă este cea mai conservatoare, fiind, probabil, cel mai apropiată de creștinismul patristic, lucru cu care se și mândrește de altfel.

 

Istoricul Philip Schaff aprecia în secolul al XIX-lea: „Creștinismul protestant […] reprezintă creștinismul modern sau progresiv, în timp ce romano-catolicismul este creștinismul medieval în conflict cu progresul modern și Biserica Răsăriteană este creștinismul antic în repaus.”

 

  1. Comunismul nu a inventat valorile de supravieţuire/colectivismul, însă a exacerbat această tendinţă [27], tendinţă care provine dintr-o era pre-modernă, pre-știinţifică, în care mediul era ostil, traiul era mult mai imprevizibil, iar o structură colectivistă, cu valori de supravieţuire, era probabil mai bine protejată de infecţii și alte adversităţi din mediu, dar care a început să-și piardă avantajul adaptativ în perioada modernă.

 

Bibliografie

  1. Alexander, A. C., Inglehart, R., & Welzel, C. (2016). Emancipating sexuality: Breakthroughs into a bulwark of tradition. Social indicators research, 129(2), 909-935.
  2. Inglehart, R. (1971). The silent revolution in Europe: Intergenerational change in post-industrial societies. American political science review, 65(4), 991-1017.
  3. Inglehart, R. (1977). The Silent Revolution: Changing Values and Political Styles in Advanced Industrial Society. Princeton, NJ: Princeton University Press.
  4. Inglehart, R. F. (2016). Modernization, existential security and cultural change: Reshaping human motivations and society, in: Gelfand, M., Chiu, C., Hong, Y. (Eds.), Advances in Culture and Psychology. Oxford University Press, New York.
  5. Inglehart, R. F., Ponarin, E., & Inglehart, R. C. (2017). Cultural Change, Slow and Fast: The Distinctive Trajectory of Norms Governing Gender Equality and Sexual Orientation. Social Forces95(4), 1313-1340.
  6. Inglehart, R., & Baker, W. E. (2000). Modernization, cultural change, and the persistence of traditional values. American sociological review, 19-51.
  7. Inglehart, R., & Oyserman, D. (2004). Individualism, autonomy, and self-expression: The human development syndrome. In H. Vinken, J. Soeters, & P. Ester (Eds.), Comparing cultures: Dimensions of culture in a comparative perspective (pp. 74 –96). Leiden, the Netherlands: Brill.
  8. Inglehart, R., & Welzel, C. (2005). Modernization, cultural change, and democracy: The human development sequence. Cambridge University Press.
  9. Welzel, C. (2013). Freedom rising: Human empowerment and the quest for emancipation. New York: Cambridge University Press.
  10. Hofstede, G. (2001), Cultures Consequences: Comparing Values, Behaviors, Institutions and Organizations Across Nations, Sage, Thousand Oaks, CA.
  11. Schwartz, Shalom H. (2003). Mapping and Interpreting Cultural Differences around the World. In H. Vinken, J. Soeters, and P. Ester (eds.), Comparing Cultures, Dimensions of Culture in a Comparative Perspective. Leiden, The Netherlands: Brill.
  12. Minkov, M. (2011). Cultural differences in a globalizing world. Bingley, UK: Emerald.
  13. Minkov, M., Minkov, M., Dutt, P., Dutt, P., Schachner, M., Schachner, M., … & Jandosova, J. (2017). A revision of Hofstede’s individualism-collectivism dimension: a new national index from a 56-country study. Cross Cultural & Strategic Management24(3), 386-404.
  14. Welzel, C. (2010). How selfish are self-expression values? A civicness test. Journal of Cross-Cultural Psychology, 41(2), 152-174.
  15. Vignoles, V. L., Owe, E., Becker, M., Smith, P. B., Easterbrook, M. J., Brown, R., … & Lay, S. (2016). Beyond the ‘east–west’ dichotomy: Global variation in cultural models of selfhood. Journal of Experimental Psychology General, 145, 966–1000.
  16. Buss, D. (2015). Evolutionary psychology: The new science of the mind. Psychology Press.
  17. Dennett, D. C. (2017). From bacteria to Bach and back: The evolution of minds. WW Norton & Company.
  18. Confer, J. C., Easton, J. A., Fleischman, D. S., Goetz, C. D., Lewis, D. M., Perilloux, C., & Buss, D. M. (2010). Evolutionary psychology: Controversies, questions, prospects, and limitations. American Psychologist65(2), 110.
  19. Van de Vliert, E. (2007). Climatoeconomic roots of survival versus self-expression cultures. Journal of Cross-Cultural Psychology38(2), 156-172.
  20. Norris, P., & Inglehart, R. (2011). Sacred and secular: Religion and politics worldwide. Cambridge University Press.
  21. Pinker, S. (2011). The better angels of our nature: The decline of violence in history and its causes. Penguin UK.
  22. Shermer, M. (2015). The moral arc: How science and reason lead humanity toward truth, justice, and freedom. Macmillan.
  23. Huntington, S. P. (1996). The Clash of Civilizations and the Remaking of the World Order. New York: Simon & Schuster.
  24. Zuckerman, P. (2008). Society without God: What the least religious nations can tell us about contentment. NYU Press.
  25. Zuckerman, P. (2009). Atheism, secularity, and well‐being: How the findings of social science counter negative stereotypes and assumptions. Sociology Compass3(6), 949-971.
  26. David, D. (2015). Psihologia poporului român: profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală. Editura Polirom, Iași.
  27. Sandholtz, W., & Taagepera, R. (2005). Corruption, culture, and communism. International Review of Sociology15(1), 109-131.
  28. Inglehart, R., & Baker, W. E. (2001). Modernization’s challenge to traditional values: who’s afraid of Ronald McDonald?. Futurist, 35(2), 16-26.
  29. Santos, H. C., Varnum, M. E. W., & Grossmann, I. (2017). Global increases in individualism. Psychological Science.
  30. Oyserman, D., Coon, H. M. & Kemmelmeier, M. (2002) Rethinking individualism and collectivism: Evaluation of theoretical assumptions and meta-analyses. Psychological Bulletin 128:1773–75.
Bohus Victor
Victor este absolvent al Facultăţii de Psihologie și Știinţele Educaţiei, Universitatea București și student la masteratul Psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie din cadrul Universităţii Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.

În prezent urmează formarea în psihoterapia cognitiv-comportamentală și, când nu se ocupă cu fundamentarea știinţifică pentru produsele asociaţiei CHOICE sau de aprofundarea tehnicilor CBT, cel mai probabil lucrează la o prelegere pe o temă controversată. Cele mai notabile prezentări ale sale de până acum sunt:
- „Ar fi lumea un loc mai bun fără religie? Putem fi morali fără religie?” în cadrul evenimentului Știinţă și religie. Mituri, întrebări și răspunsuri, organizat de Choice;
- „Homosexualitatea și dezvoltarea psihologică a copiilor crescuţi în cupluri de același sex” în cadrul evenimentului Health NOW 2017, organizat de Choice

Comentarii