Legătura între schimbările climatice și consumul de carne

Deși la prima vedere par naturale, incendiile din Amazon nu sunt accidentale. Majoritatea incendiilor au fost declanșate de fermieri pentru a obţine mai mult teren pentru vite. An de an fermierii așteaptă până la sezonul uscat pentru a începe arderile și curăţarea zonelor, însă distrugerea din acest an a fost considerată una fără precedent. Din păcate, această practică este ia tot mai multă amploare și, mai mult decât atât, este încurajată de Jair Bolsonaro, președintele Braziliei. În timp ce acest lucru reprezintă o afacere pentru fermierii din Brazilia, restul lumii îl consideră o criză internaţională.

Institutul Naţional de Cercetare Spaţială (INPE) a declarat că numărul de incendii de anul acesta din Brazilia este cu 80% mai mare decât anul trecut, iar mai mult de jumătate sunt în pădurea amazoniană. Efectul acestora nu reprezintă un dezastru doar pentru mediul și ecologia locală, ci o problemă la nivel global. În prezent, este dificil de precizat dacă există soluţii pentru a remedia problemele cauzate de incendii, având în vedere că cea mai mare parte a pădurii se află pe teritoriul Braziliei, iar preșendintele Jair Bolsonaro nu intenţionează să ia măsuri de protecţie a mediului.

Așadar, pentru cei care se întreabă cum ar putea ajuta la salvarea pădurii tropicale, răspunsul este simplu: reducerea consumului de carne. Brazilia este cel mai mare exportator mondial de carne de vită, furnizând aproape 20% din totalul exporturilor globale, potrivit Departamentului de Agricultură al Statelor Unite (USDA), cifră care ar putea crește în următorii ani, o dată cu creșterea consumului.

Și dacă salvarea pădurii tropicale nu este suficientă pentru stimularea reducerii consumului de carne, ar trebui să fie luate în considerare și emisiile de gaze cu efect de seră pe care fermele de vite le produc. Producţia de carne de vită este responsabilă pentru 41% din emisiile de gaze cu efect de seră, și reprezintă 14,5% din totalul emisiilor globale.

Un raport alarmant publicat anul trecut de Grupul interguvernamental de experti în evoluţia climei (IPCC), a concluzionat că schimbarea dietei oamenilor ar putea contribui cu 20% la efortul necesar pentru a împiedica temperaturile globale să crească cu 2°C peste nivelurile preindustriale. Pe scurt, mai puţină carne consumată înseamnă mai puţine emisii de gaze cu efect de seră și, implicit, un impact mai redus asupra creșterii temperaturii globale.

*Godfray, H. Charles J., Aveyard, Paul, Garnett, Tara, Hall, Jim W., Key, Timothy J., Lorimer, Jamie, Pierrehumbert, Ray T., Scarborough, Peter, Springmann, Marco and Jebb, Susan A., 2018. Meat consumption, health, and the environment,Science, 361. ()

Roxana Pirnea

Comentarii