Donează sânge, salvează vieţi!

Printr-un gest simplu poţi salva 2 vieţi!

Moralitatea este o parte intrinsecă a naturii umane, bazată pe înţelegere și grijă faţă de toate fiinţele vii. Trecem printr-un an greu și este important, acum poate mai mult ca în alţi ani, să avem grijă unii de alţii, să încercăm să ajutăm și să rămânem sănătoși.

Centrele de transfuzii fac apel la donare pentru toate grupele sanguine, așa că răspundem la apel și vă îndemnăm să faceţi la fel.

Începând cu 14 iunie, Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, și până pe 21 iunie, Ziua Mondială a Umanismului, AUR și ASUR derulează o campanie de încurajare a donaţiilor de sânge.

Vă încurajăm să donaţi și să postaţi poze cu voi, încurajându-i și pe alţii să procedeze la fel. Fiecare persoană care donează poate salva 2 vieţi!

Vă puteţi programa la donare prin aplicaţia Donorium și puteţi ajuta oamenii care au mare nevoie de voi. Aplicaţia o puteţi descărca gratuit din Google Play sau AppStore și este activă în orașele: Arad, Bacău, București, Constanţa, Ploiești, Sibiu și Timișoara.

Ești umanist? Fii și salvator!

Jurnal Umanist

Comentarii