China și Amprenta Neutră de Carbon: Un Plan Curajos

Un articol de Mircea-Andrei Cuciureanu

În septembrie 2020, la a șaptezeci și cincea sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, China și-a confirmat angajamentul de a deveni un stat neutru din punctul de vedere al amprentei de carbon până în anul 2060. Declaraţiile președintelui Xi Jinping au reprezentat atât o surpriză pentru scena internaţională, cât și un impuls important pentru lupta împotriva degradării mediului. De asemenea, această schimbare fundamentală de abordare a producţiei de energie și a industriei constituie un sprijin important pentru realizarea obiectivului principal, ce ţine de mediu, al actorilor internaţionali, acesta fiind diminuarea creșterii temperaturii globale la 1.5 grade Celsius, pe următorii 40 de ani. Beijingul plănuiește să atingă maximul amprentei de carbon produse până în 2030, iar de atunci înainte să înceapă o scădere continuă.

Ce înseamnă acest angajament, de fapt, pentru China?

Acest plan impresionant se va desfășura pe perioada următoarelor opt cincinale chinezești și va costa undeva la aproximativ 15 mii de miliarde de dolari americani. Pentru a înţelege mai bine magnitudinea acestei sume: Planul Marshall a costat aproximativ 135 de miliarde de dolari (valoarea de astăzi), fondul actual de redresare economică globală, în urma pandemiei de COVID-19, a ajuns la 10 mii de miliarde de dolari, iar acordul verde european propune să aloce o mie de miliarde de euro, pentru următorii zece ani. Dacă traiectoria va fi respectată, China va depăși Uniunea Europeană din punctul de vedere al cercetării și dezvoltării energiilor verzi.

Din perspectiva Statelor Unite ale Americii, ultimii patru ani (președinţia lui Donald J. Trump) au fost marcaţi de evenimente notabile, precum nealinierea de la Acordul de la Paris și promovarea „energiei maro” (utilizare necondiţionată a combustibililor fosili). Chiar dacă începutul de mandat al lui Joe Biden a însemnat revenirea la acordul internaţional și este promisă cercetarea riguroasă a tehnologiilor verzi, economia SUA nu este pregătită să demareze iniţiative de reducere a amprentei de carbon.

Toate acestea nu indică decât către posibila dominaţie a Chinei, dacă principalii competitori nu se ridică la același standard de investiţie și inovaţie. Statul autoritar are șansa de a deveni reperul și distribuitorul principal de tehnologie, în același timp garantându-și independenţa și dominaţia energetică. Conform declaraţiilor președintelui Xi, această „hegemonie” a Beijingului va lua o formă ce susţine multilateralismul, însemnând că ţara din Asia va îndeplini rolul de stabilizare a scenei internaţionale, un coordonator al binelui public. Cu toate acestea, date fiind antecedentele și abordarea politică agresivă a Chinei, veridicitatea declaraţiilor și a promisiunilor trebuie privită cu o anumită rezervă.

Ce reprezintă această schimbare?

China se află în aceste momente la o răscruce de drumuri: după redresarea rapidă din criza cauzată de pandemia de COVID-19 (în ultimele săptămâni au fost declarate, în medie, doar douăzeci de cazuri pe zi) toată atenţia a fost îndreptată asupra modernizării economiei și a societăţii. Trecerea la o amprentă de carbon neutră presupune o reformă pe două fronturi: economic și social. Problemele principale cu care se confruntă guvernul chinez vizează aspectul social: prin desfiinţarea exploatării în masă de combustibili fosili, prin înlăturarea majorităţii fabricilor poluante și prin tehnologizare vor dispărea numeroase locuri de muncă. Beijingul va trebui să ia în considerare bunăstarea socio-economică a aproximativ 3.5 milioane de muncitori. Un răspuns al președintelui Xi la această problemă este iniţiativa de a construi și moderniza orașe, proiectate în jurul ideii de sustenabilitate, planificând ca în următorii zece ani, 70% din populaţia chineză să locuiască în mediu urban.

Din punct de vedere economic, China este unul dintre cei mai importanţi furnizori din lume, dar totodată statul este responsabil și pentru un sfert din cantitatea totală de CO2, produsă la nivel global. Pentru a atinge o amprentă neutră de carbon, statul ar trebui să producă în 2060 undeva la 15.034 terawaţi/oră de energie electrică, mai mult decât dublu faţă de cantitatea produsă actual. Pentru ca tranziţia să fie posibilă, este nevoie de o reorganizare a industriei energetice. În centrul majorităţii planurilor de dezvoltare se află energia atomică, hidroenergia și energia eoliană. Pe lângă avansurile impresionante din ultimii ani (precum dezvoltarea unei reţele impresionante de bioenergie și perfecţionarea unui sistem de colectare a energiei solare, ce include panouri solare incorporate în carosabilul autostrăzilor), pentru a ajunge la rezultatele necesare ar fi nevoie de până la șaisprezece ori mai multe panouri solare, de nouă ori mai multe centrale eoliene, de șase ori mai multe centrale nucleare și de două ori mai multe hidrocentrale.

Sunt realizabile obiectivele?

Obiectivele stabilite de China sunt ambiţioase și pot părea chiar copleșitoare, dar este o sarcină realizabilă pentru Beijing. Numărul de vieţi salvate (prevenirea morţilor cauzate de un mediu poluat), reducerea bolilor ereditare (tot pe baza mediului înconjurător), numărul impresionant de locuri de muncă create în zone de trai mediu și reducerea dependenţei de combustibili fosili importaţi reprezintă argumente destul puternice încât această sarcină să devină principala prioritate atât a liderilor chinezi, cât și a societăţii.

Realizarea potenţialului acestui plan va reprezenta accesul la energie curată și regenerabilă pentru un miliard de oameni și poate fi un reper important pentru ceilalţi actori internaţionali. Chiar dacă reducerea amprentei de carbon globale cu 25% este un pas incomensurabil pentru protejarea și salvarea planetei, posibilele abuzuri nu trebuie trecute cu vedere. Etica și moralitatea pot lipsi (cu desăvârșire) când este vorba de realizarea proiectelor naţionale ale unui stat autoritar, de aceea scena internaţională trebuie să privească cu mare atenţie situaţia oamenilor din zonele modernizate și modalităţile prin care sunt impuse aceste schimbări radicale (mai ales din zone de conflict, precum estul Chinei: Xinjiang).

Angajamentul Beijingului pentru această misiune este de-a dreptul încurajator și speranţa arzătoare este că se va revărsa și către conducerea și societăţile celorlalte puteri influente, pentru ca în cele din urmă prioritatea comună să rămână asigurarea unui mediu propice dezvoltării pe planeta albastră.

Material realizat de echipa redacţională PoliticALL cu ocazia celebrării Zilei Pământului, în parteneriat cu proiectul Umanism în România.

Bibliografie

Chen, Baiping, Lars Fæste, Rune Jacobsen, Ming Teck Kong, Dylan Lu, și Thomas Palme. 2020. How China Can Achieve Carbon Neutrality by 2060. 14 Decembrie. Accesat Aprilie 11, 2021. https://www.bcg.com/publications/2020/how-china-can-achieve-carbon-neutrality-by-2060

Colenbrander, Sarah, Yue Cao, Nadin Rebecca, Stephen Gelb, și Pettinotti Laetitia. 2021. Five expert views on China’s pledge to become carbon neutral by 2060. 09 Martie. Accesat Aprilie 11, 2021. https://odi.org/en/insights/five-expert-views-on-chinas-pledge-to-become-carbon-neutral-by-2060/

Mallapaty, Smriti. 2020. How China could be carbon neutral by mid-century. 19 Octombrie. Accesat Aprilie 11, 2021. https://www.nature.com/articles/d41586-020-02927-9

Jurnal Umanist

Comentarii