Teoria revizuită a modernizării sau teoria evoluţionistă a modernizării

Partea a II-a

Încheiam partea I cu întrebarea „de unde vin aceste valori”?

 

Cultura și biologia – teoria evoluţiei – nu se află în opoziţie. Mintea umană a evoluat prin selecţie naturală și sexuală, sub presiunea mediului extern la care s-au adaptat strămoșii noștri [16, 17], iar anumite condiţii de mediu (de exemplu, confortul termic, hrana disponibilă, prevalenţa patogenilor) stimulează anumite valori, atitudini și credinţe în defavoarea altora; conceptul poartă denumirea de cultură evocată6 [18].

 

„Fiind în ultimă instanţă mânaţi de condiţiile interne ale corpului, oamenii sunt motivaţi să răspundă la condiţiile externe tot mai solicitante ale unui climat mai rece sau mai cald, respectiv la venituri scăzute, cu valori de supravieţuire tot mai pronunţate mai degrabă decât cu valori care accentuează  auto-exprimarea…” [19].

 

Condiţia „apei reci”7, clima, prevalenţa scăzută a agenţilor patogeni (calitatea de a fi ferit de boli), industrializarea și urbanizarea, în combinaţie cu progresul tehnologic și dezvoltarea economică asigură, printre altele, o nutriţie mai bună, sisteme medicale mai performante și o speranţă de viaţă mai mare. Toţi aceștia sunt predictori importanţi ai valorilor de auto-exprimare/emancipare (individualism), care sunt astăzi cel mai accentuate în statele tradiţional protestante, precum statele din nordul Europei, în mod special Suedia, Norvegia și Danemarca.

 

Oamenii au o multitudine de nevoi, însă selecţia naturală ne-a lăsat cu o arhitectură cognitivă care prioritizează și ierarhizează aceste nevoi.

 

Atunci când oamenii trăiesc într-un mediu ostil, imprevizibil, plin de patogeni, foarte rece sau foarte cald, în care nu au certitudinea zilei de mâine, iar resursele (de exemplu, financiare) sunt limitate, prioritatea oamenilor este supravieţuirea (de aici, valori de supravieţuire) și nu emanciparea femeilor, minorităţilor sexuale ori fericirea sau toleranţa faţă de cei din afara grupului. Primează o preferinţă pentru structuri tradiţionale, coeziune rigidă, identificarea cu colectivul și crește disponibilitatea oamenilor de a se grupa în jurul unui lider autoritar și xenofob.

 

Acest „sistem imunitar comportamental” a fost cel mai probabil adaptativ în mediul ancestral în care trăiau strămoșii noștri; de exemplu, colectivismul reduce contactul cu străinii și atunci scade expunerea la patogeni, deci riscul de infecţie este redus. Astăzi însă începe să-și piardă valenţa adaptativă.

 

Punctam și partea a patra a unei postări cu titlul Ar fi lumea un loc mai bun fără religie? Putem fi morali fără religie?: „În mod evident, atunci când principala ta grijă este supravieţuirea, nu ai timp și nici disponibilitatea să pui la îndoială structurile și normele sociale tradiţionale și să contempli emanciparea și drepturile universale ale omului; nici nu este cadrul propice care să te stimuleze să valorizezi auto-exprimarea și libertăţile minorităţilor, iar dezgustul și puritatea reprezintă motivaţii avantajoase într-un asemenea mediu ameninţător.” Vremurile însă se schimbă [8, 20-22].

 

Atunci când societatea este dezvoltată sub aspect economic și tehnologic, iar oamenii au un nivel de trai ridicat, sunt feriţi de boli și condiţii climaterice vitrege, dispun de resurse și tratează supravieţuirea ca un dat (fiind o nevoie deja împlinită) – ating „siguranţa existenţială” –, devin mai deschiși la auto-exprimarea și autonomia individului, multiculturalism, toleranţă și acordarea de drepturi și libertăţi unor minorităţi anterior marginalizate. La acest moment al dezvoltării, oamenii încep să aibă predominant valori post-materialiste – se preocupă de bunăstarea psihologică mai degrabă decât de bunăstarea economică sau fizică, tocmai pentru că acestea deja sunt asigurate.

 

Scurt spus, atunci când oamenii o duc bine, devin mai toleranţi, autonomi și emancipativi.

 

„Nesiguranţa economică și fizică favorizează xenofobia, un nivel înalt de solidaritate între membrii unui grup, politici autoritare și conformismul rigid la normele culturale tradiţionale; invers, condiţiile de siguranţă [economică și fizică] conduc la un nivel mai ridicat de toleranţă faţă de cei din afara grupului, deschidere la idei noi și norme sociale mai egalitariste” [4].

 

Modernizarea însă are un efect probabilist, nu determinist, întrucât acesta nu este unicul factor care influenţează valorile oamenilor [4]. Moștenirea culturală lasă, de asemenea, o amprentă durabilă în timp, așa cum putem observa în graficul modelului Inglehart-Welzel, în care ţările se grupează în bună măsură pe zonele culturale tradiţionale (cu unele excepţii)8.

 

„Moștenirea culturală a unor societăţi este rezistentă în faţă acestor schimbări, făcând traiectoria schimbărilor socio-culturale dependente [de cultura transmisă]. Astfel, societăţile protestante au permis femeilor să voteze cu câteva decenii mai devreme decât societăţile catolice, iar Japonia a încorporat femeile în forţa de muncă mai târziu decât alte ţări dezvoltate. Totuși, un număr tot mai mare de dovezi indică faptul că, pe măsură ce modernizarea continuă, aceste schimbări și altele devin din ce în ce mai probabile. Sistemele valorice reprezintă un echilibru între forţa motivatoare a modernizării și influenţa stăruitoare a tradiţiei. Moștenirile culturale sunt remarcabil de persistente.” [4]

 

De remarcat din grafic este faptul că, departe de a asista la o „americanizare” a lumii, Statele Unite ale Americii (SUA) nu sunt fruntașul curentului modern secular-raţional și emancipativ. Aceste schimbări culturale sunt cel mai pronunţate în statele din nordul Europei, cu precădere în Suedia, Norvegia și Danemarca. De altfel, SUA chiar este o excepţie de la regulă, având, de pildă, un nivel mai crescut de religiozitate decât s-ar aștepta pe baza dezvoltării economice.

 

„Studiul nostru confirmă faptul că SUA nu este o ţară în mod special individualistă […] SUA încă este mult mai religioasă decât Europa de Nord. Are un sistem de ajutor social mai slab, sugerând un interes mai redus pentru cei care nu fac parte din grupul majoritar. Din acest motiv, SUA și Japonia alocă un procent mai mic din bugetul naţional pe ajutorul extern, comparativ cu ţările scandinave și Olanda și au niveluri mai ridicate de corupţie. SUA încă practică pedeapsa capitală, ceea ce este tipic mai degrabă ţărilor în curs de dezvoltare decât celor cu o economie foarte avansată. Drepturile homosexualilor sunt încă aprins dezbătute. Avortul este în continuare o temă controversată, ceea ce diferenţiază SUA nu numai de nordul Europei, ci și de majoritatea statelor din Europa de Est.” [13]

 

Observăm, din același grafic8, – deloc surprinzător de altfel – că distincţia dintre Europa de Vest și Europa de Est nu este exclusiv geografică, ci și culturală. Ţările tradiţional catolice și, în mod special, cele protestante au un nivel mai ridicat al valorilor de auto-exprimare/emancipare (individualism) vs. supravieţuire (colectivism), comparativ cu ţările tradiţional ortodoxe9, cu atât mai mult dacă acestea au trecut și prin regimul comunist10. Această discrepanţă de valori se reflectă, inevitabil, și în reglementările privind cuplurile de același sex (vezi harta de aici), atitudinile faţă de minorităţile sexuale fiind o componentă importantă a valorilor de auto-exprimare/emancipare vs. supravieţuire în secolul curent.

 

Discrepanţa de valori implică, în mod evident, cauze istorice. Samuel Huntington, în celebra sa carte – Ciocnirea civilizaţiilor și refacerea ordinii mondiale [24] –, menţionează, drept elemente definitorii ale civilizaţiei vest-europene, comparativ cu cea est-europeană (Rusia în mod special): creștinismul romano-catolic, feudalismul, Renașterea, Reforma protestantă, expansiunea peste mări și oceane, coloniile și Iluminismul.

 

Democraţiile liberale occidentale, cu o economie centrată pe cunoaștere, care au o istorie puternică a Umanismului renascentist, a Reformei protestante, a și a Iluminismului, sunt astăzi cele mai secularizate, emancipate [4, 5, 9] și civilizate [24, 25] state din lume, exponentul acestora fiind ţările din nordul Europei (dreapta, sus în grafic). Departe de a fi „decadente” moral sau pe punctul de a se dezintegra, acestea au o economie puternică, sisteme de educaţie și sănătate bine puse la punct, niveluri scăzute de criminalitate și discriminare și niveluri ridicate de fericire și speranţă de viaţă, alături de drepturi și libertăţi inclusiv pentru minorităţile marginalizate pe nedrept în alte colţuri ale lumii [24, 25].

 

La polul opus (stânga, jos) se poziţionează statele islamice, cu valori tradiţionale și de supravieţuire foarte accentuate.

 

Poziţia României în grafic este similară cu a altor state ortodoxe și cu o istorie a regimului comunist. Românii au valori tradiţionale (dar nu foarte accentuate) mai degrabă decât secular-raţionale și valori decisiv de supravieţuire vs. auto-exprimare/emancipare, la un nivel comparabil cu state precum Lituania, Serbia, Irak și China.

 

Totodată, după cum punctează profesorul Daniel David în monografia Psihologia poporului român [26]: „[s]e pare că tinerii din România, probabil sub influenţa modelelor occidentale, încep deja să aibă un profil mult mai individualist/autonom.”

 

Probabil că, pe măsură ce noile generaţii vor înlocui vechile generaţii și vor începe să aibă un impact mai mare în societate, profilul psihocultural al românilor va progresa înspre valorile de auto-exprimare, autonomie și emancipare a individului de colectiv. Acest proces însă durează câteva decenii și necesită ca noile generaţii să crească în condiţii de siguranţa economică și fizică.

 

Pe termen scurt însă, după cum discutam mai pe larg într-o postare despre populism, probabil că vom asista la tensiuni între generaţii.  „Din cauza acestui contrast dintre populaţii tradiţionaliste și populaţii progresiste, apare contrareacţia culturală din partea celor care nu se identifică cu valorile progresiste [individualiste/emancipative]: oamenii mai în vârstă, bărbaţii mai degrabă decât femeile și persoanele cu mai puţine studii – oameni nemulţumiţi, nostalgici, care nu rezonează cu acest «spirit al veacului» și chiar percep o criză axiologică, atentarea la «familia naturală» și o decadenţă morală generalizată, ceea ce îi motivează să voteze conducători populiști, mai puternic orientaţi spre valorile tradiţionale.”

 

Se vorbește uneori despre o „ideologie”, „agendă” sau un „program” – „școala de la Frankfurt”, „ideologia neo- sau sexo-marxistă”, „propaganda gay” etc. Asumpţia acestor acuzaţii cu iz conspiraţionist este că acest curent individualist și de emancipare are la bază o planificare atentă, deliberată a unor grupuri inteligente, dar manipulative, care pot „spăla pe creieri” și altera valorile a milioane de oameni. Pe scurt, pare o alegere conștientă, intenţionată și atent gândită.

 

Ceea ce atrag însă deseori atenţia specialiștii din știinţele comportamentale este că, la baza schimbărilor atât de puternice și generalizate, nu stau numai factori cognitivi, ci și (mai ales) factori de mediu (de exemplu, dezvoltarea socioeconomică, prezenta patogenilor, clima), care nu sunt sub controlul vreunei elite.

 

Mai mult, politicienii și diverse grupuri pot doar înteţi sau exploata aceste discrepanţe culturale, dar nu le pot crea ex nihilo. Această coliziune de valori (emancipative/individualiste vs. de supravieţuire/colectiviste) între ţările dezvoltate și cele mai slab dezvoltate este de la sine generată, inevitabilă și previzibilă, dacă luăm în calcul factorii istorici (de exemplu, prevalenţa patogenilor, dezvoltarea economică, cultura transmisă) care stau la baza valorilor de astăzi.

 

„Deși reflectă impactul unor evenimente complexe cu consecinţe neprevăzute, în retrospectivă, această schimbare culturală arată de parcă ar reflecta o decizie conștientă și raţională a oamenilor din societăţile industrializate și avansate – o decizie care crește nivelul de fericire și satisfacţia cu viaţa” [4].

 

Este ușor însă de înţeles de ce unii oameni pot vedea în aceste schimbări culturale o conspiraţie pusă la punct să atenteze la „Dreptul natural”, să instaureze „revoluţia sexuală” și să „redefinească familia și rolurile de gen”. Accentul pe individualism, auto-exprimare, emancipare și democraţia liberală, în combinaţie cu valorile secular-raţionale, s-a dezvoltat treptat și în mod natural în Occident, cu atât mai mult în Europa de Nord, în vreme ce Europa de Est încă nu atinsese nivelul de trai din Vest, parţial din pricina „cortinei de fier” care se lăsase asupra sa (alături de alte diferenţe culturale preexistente).

 

Așadar, aceste schimbări culturale par, probabil pentru mulţi oameni din Europa de Est, niște valori străine, șocante și imorale (chiar periculoase!) importate artificial din Occident mai degrabă decât niște schimbări culturale autohtone și autentice, cu care majoritatea oamenilor să se identifice… cel puţin la acest moment al istoriei. Or schimbările culturale nu pot fi forţate, ci trebuie să se dezvolte treptat și firesc (nu brusc și prin import) pentru a prinde cu adevărat rădăcini și a fi împărtășite de majoritatea oamenilor. Cu siguranţă însă că expunerea la modelele occidentale este un pas în direcţia profilului psihocultural din Vest!

 

În concluzie, această teorie revizuită a modernizării (numită și teoria evoluţionistă a modernizării) diferă de teoria clasică a modernizării, luând în calcul nu doar factori cognitivi în modelarea culturii, ci și factori climatici, patogeni, economici, alături de importanţa culturii transmise de-a lungul anilor.

 

„Teoria evoluţionistă a modernizării […] susţine că dezvoltarea economică aduce după sine siguranţă economică și fizică ridicată, care facilitează un nivel ridicat de deschidere culturală, care la rândul său stimulează democraţia și legislaţii sociale mai liberale. Teoria clasică a modernizării, pe de altă parte, accentuează rolul factorilor cognitivi în modelarea schimbării culturale, afirmând că, pe măsură ce cunoașterea știinţifică se răspândește, perspectivele religioase și tradiţionale vor ceda ulterior în faţa raţionalităţii.

[…]

Dacă o societate atinge un prag cu un nivel suficient de înalt de siguranţă economică și fizică, astfel încât generaţiile tinere să crească, luâng de-a bună supravieţuirea, este probabil să adopte noi priorităţi în termeni de valori. Cohortele tinere au un impact politic redus până la vârsta adultă și chiar și atunci sunt în minoritate; durează câteva alte decenii până să devină influenţa dominantă în societate. Dar schimbarile intergeneraţionale de valori pot ulterior atinge un prag la care noile norme devin dominante în societate. La acest moment, presiunea conformistă își inversează polaritatea, susţinând schimbări faţă de care se opuneau iniţial și aduc după sine schimbări culturale relativ rapide.” [4]

__________________________________________________________________

  1. Anumite condiţii de mediu stimulează („evocă”) anumite răspunsuri universale din partea oamenilor, printre care unele valori, atitudini, obiceiuri și comportamente – aceasta este cultura evocată. Cultura transmisă constă, de pildă, în valori perpetuate și asimilate prin socializare (de pildă, religia dominantă a unei ţări, care se propagă memetic de-a lungul secolelor).

 

  1. „Condiţia CW («cold water») este o combinaţie între (1) o climă moderat-rece, (2) ploi continue în toate anotimpurile și (3) căi navale pe care se poate naviga permanent. De ce este această condiţie importantă? În primul rând, temperaturile reci cu îngheţ ușor și sezioner omoară microbii și, astfel, reduc bolile infecţioase. De asemenea, temperaturile mai reci întârzie seceta, ceea ce crește productivitatea solului. În al doilea rând, faptul că plouă continuu în toate anotimpurile potenţează la rândul său productivitatea solului și, în combinaţie cu temperaturile mai reci, menţine curate sursele de apă. Mai mult, temperaturile mai reci reduc extenuarea fizică în urma muncii, ceea ce sporește productivitatea în muncă. În al treilea rând, disponibilitatea unor căi navale permanente facilitează tranzacţiile economice și democratizează accesul pe piaţă.” Pentru detalii, vezi The Cool Water Effect: Civilization’s Turn into Human Empowerment.

 

  1. Ţările din grafic nu sunt distribuite în funcţie de istorie sau religie, ci în funcţie de cele două axe valorice și, cu toate astea, cele mai multe ţări tot se adună împreună, în bună măsură, pe zonele culturale clasice, deși nu asta era criteriul.

 

Din punctul de vedere al valorilor de supravieţuire vs. auto-exprimare, respectiv tradiţionale vs. secular-raţionale, observăm că Grecia se aseamănă mai tare cu Europa catolică (din nou, din punctul de vedere al celor două axe valorice) mai degrabă decât cu ţările ortodoxe, parţial datorită faptului că Grecia nu a avut un regim comunist.

 

Fiecare ‘nor’ colorat8 de ţări (de exemplu, „Catholic Europe”; „Protestant Europe”) e denumit în funcţie de statele majoritare din acel ‘nor’, dar evident sunt și excepţii. Bineînţeles că și autorii știu că grecii nu sunt majoritar catolici, dar, din nou, sub aspectul celor două axe valorice, Grecia este mai apropiată de ţările tradiţional catolice decât de ţările tradiţional ortodoxe (din nou, din punctul de vedere al celor două axe valorice).

 

  1. Probabil că acest efect se datorează parţial stagnării Bisericii Ortodoxe după al șaptelea Sinod Ecumenic (Sinodul al doilea de la Niceea, anul 787), progresând neglijabil după lucrările de teologie sistematică ale Sfântului Ioan Damaschinul, pe care Biserica Ortodoxă îl consideră ultimul din linia Sfinţilor Părinţi. Biserica Catolică, pe de altă parte, a progresat, de pildă, prin scolastici și noi concilii ecumenice importante, precum Conciliul Tridentin, Vatican 1 și 2; în plus, se declară deschisă faţă de evoluţionismul teist. Creștinismul protestant este cu atât mai modern, cu cât Reforma protestantă promova emanciparea individului credincios de autoritatea instituţiei clericale, sacerdotale, sacramentale și ierarhice a bisericii văzute, înlăturând alţi mediatori (de exemplu, preotul) între om și Dumnezeu. Prin comparaţie, Biserica Ortodoxă este cea mai conservatoare, fiind, probabil, cel mai apropiată de creștinismul patristic, lucru cu care se și mândrește de altfel.

 

Istoricul Philip Schaff aprecia în secolul al XIX-lea: „Creștinismul protestant […] reprezintă creștinismul modern sau progresiv, în timp ce romano-catolicismul este creștinismul medieval în conflict cu progresul modern și Biserica Răsăriteană este creștinismul antic în repaus.”

 

  1. Comunismul nu a inventat valorile de supravieţuire/colectivismul, însă a exacerbat această tendinţă [27], tendinţă care provine dintr-o era pre-modernă, pre-știinţifică, în care mediul era ostil, traiul era mult mai imprevizibil, iar o structură colectivistă, cu valori de supravieţuire, era probabil mai bine protejată de infecţii și alte adversităţi din mediu, dar care a început să-și piardă avantajul adaptativ în perioada modernă.

 

Bibliografie

  1. Alexander, A. C., Inglehart, R., & Welzel, C. (2016). Emancipating sexuality: Breakthroughs into a bulwark of tradition. Social indicators research, 129(2), 909-935.
  2. Inglehart, R. (1971). The silent revolution in Europe: Intergenerational change in post-industrial societies. American political science review, 65(4), 991-1017.
  3. Inglehart, R. (1977). The Silent Revolution: Changing Values and Political Styles in Advanced Industrial Society. Princeton, NJ: Princeton University Press.
  4. Inglehart, R. F. (2016). Modernization, existential security and cultural change: Reshaping human motivations and society, in: Gelfand, M., Chiu, C., Hong, Y. (Eds.), Advances in Culture and Psychology. Oxford University Press, New York.
  5. Inglehart, R. F., Ponarin, E., & Inglehart, R. C. (2017). Cultural Change, Slow and Fast: The Distinctive Trajectory of Norms Governing Gender Equality and Sexual Orientation. Social Forces95(4), 1313-1340.
  6. Inglehart, R., & Baker, W. E. (2000). Modernization, cultural change, and the persistence of traditional values. American sociological review, 19-51.
  7. Inglehart, R., & Oyserman, D. (2004). Individualism, autonomy, and self-expression: The human development syndrome. In H. Vinken, J. Soeters, & P. Ester (Eds.), Comparing cultures: Dimensions of culture in a comparative perspective (pp. 74 –96). Leiden, the Netherlands: Brill.
  8. Inglehart, R., & Welzel, C. (2005). Modernization, cultural change, and democracy: The human development sequence. Cambridge University Press.
  9. Welzel, C. (2013). Freedom rising: Human empowerment and the quest for emancipation. New York: Cambridge University Press.
  10. Hofstede, G. (2001), Cultures Consequences: Comparing Values, Behaviors, Institutions and Organizations Across Nations, Sage, Thousand Oaks, CA.
  11. Schwartz, Shalom H. (2003). Mapping and Interpreting Cultural Differences around the World. In H. Vinken, J. Soeters, and P. Ester (eds.), Comparing Cultures, Dimensions of Culture in a Comparative Perspective. Leiden, The Netherlands: Brill.
  12. Minkov, M. (2011). Cultural differences in a globalizing world. Bingley, UK: Emerald.
  13. Minkov, M., Minkov, M., Dutt, P., Dutt, P., Schachner, M., Schachner, M., … & Jandosova, J. (2017). A revision of Hofstede’s individualism-collectivism dimension: a new national index from a 56-country study. Cross Cultural & Strategic Management24(3), 386-404.
  14. Welzel, C. (2010). How selfish are self-expression values? A civicness test. Journal of Cross-Cultural Psychology, 41(2), 152-174.
  15. Vignoles, V. L., Owe, E., Becker, M., Smith, P. B., Easterbrook, M. J., Brown, R., … & Lay, S. (2016). Beyond the ‘east–west’ dichotomy: Global variation in cultural models of selfhood. Journal of Experimental Psychology General, 145, 966–1000.
  16. Buss, D. (2015). Evolutionary psychology: The new science of the mind. Psychology Press.
  17. Dennett, D. C. (2017). From bacteria to Bach and back: The evolution of minds. WW Norton & Company.
  18. Confer, J. C., Easton, J. A., Fleischman, D. S., Goetz, C. D., Lewis, D. M., Perilloux, C., & Buss, D. M. (2010). Evolutionary psychology: Controversies, questions, prospects, and limitations. American Psychologist65(2), 110.
  19. Van de Vliert, E. (2007). Climatoeconomic roots of survival versus self-expression cultures. Journal of Cross-Cultural Psychology38(2), 156-172.
  20. Norris, P., & Inglehart, R. (2011). Sacred and secular: Religion and politics worldwide. Cambridge University Press.
  21. Pinker, S. (2011). The better angels of our nature: The decline of violence in history and its causes. Penguin UK.
  22. Shermer, M. (2015). The moral arc: How science and reason lead humanity toward truth, justice, and freedom. Macmillan.
  23. Huntington, S. P. (1996). The Clash of Civilizations and the Remaking of the World Order. New York: Simon & Schuster.
  24. Zuckerman, P. (2008). Society without God: What the least religious nations can tell us about contentment. NYU Press.
  25. Zuckerman, P. (2009). Atheism, secularity, and well‐being: How the findings of social science counter negative stereotypes and assumptions. Sociology Compass3(6), 949-971.
  26. David, D. (2015). Psihologia poporului român: profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală. Editura Polirom, Iași.
  27. Sandholtz, W., & Taagepera, R. (2005). Corruption, culture, and communism. International Review of Sociology15(1), 109-131.
  28. Inglehart, R., & Baker, W. E. (2001). Modernization’s challenge to traditional values: who’s afraid of Ronald McDonald?. Futurist, 35(2), 16-26.
  29. Santos, H. C., Varnum, M. E. W., & Grossmann, I. (2017). Global increases in individualism. Psychological Science.
  30. Oyserman, D., Coon, H. M. & Kemmelmeier, M. (2002) Rethinking individualism and collectivism: Evaluation of theoretical assumptions and meta-analyses. Psychological Bulletin 128:1773–75.

Teoria revizuită a modernizării sau teoria evoluţionistă a modernizării

Drept contraindicaţii într-o notă umoristă, iată cum apreciez că nu ar trebui parcurs articolul:

„Când cineva susţine o opinie contrară, acuză-l de propagandă, prejudecăţi, prostie sau imoralitate. Numai tu și grupul tău sunteţi obiectivi și raţionali.

Când găsesti un studiu care îţi convine, crede-l imediat.

Când găsesti un studiu care nu-ţi convine, pune-l automat la îndoială – trebuie să fie finanţat de Soros[/progresiști] sau Biserică[/ruși].”

Este important, cu atât mai mult în contextul unei teme controversate, să nu uităm îndemnul lui James Oberg și al lui Carl Sagan la un scepticism sănătos, combinând o deschidere mintală veritabilă cu disponibilitatea de a accepta doar acele ipoteze care sunt susţinute de dovezi.

Modernizarea și siguranţa economică și fizică schimbă atitudinile oamenilor faţă de religie, străini, comportamentul sexual, exprimarea individualităţii și modul în care părinţii își cresc copiii.

În cele ce urmează este prezentată teoria revizuită a modernizării sau teoria evoluţionistă a modernizării [1-8]; cea mai recentă și comprehensivă prezentare (inclusiv a datelor și a argumentelor) se poate regăsi în capitolul de carte Modernization, Existential Security and Cultural Change: Reshaping Human Motivations and Society. La baza acestei teorii – foarte robuste de altfel – stau date colectate între 1970 și 2014 pe eșantioane reprezentative din ţări de pe toate continentele, acoperind 90% din populaţia globului.

Sunt două mari diferenţe culturale între ţările lumii:

  1. valorile tradiţionale (religioase) vs. secular-raţionale și
  2. valorile de supravieţuire vs. auto-exprimare (emancipare)1.

Trecerea de la valori orientate în jurul sacrului la valori bazate pe raţiune, gândire seculară și știinţă face obiectul tezei modernizării, care propune atât o explicaţie pentru schimbările culturale din trecut, cât și predicţii privitoare la schimbările culturale viitoare.

Valorile tradiţionale (vs. secular-raţionale) se referă la atitudini de tipul:

  • importanţa religiei;
  • mândrie naţională;
  • respectul faţă de autoritate;
  • obedienţă;
  • importanţa căsătoriei;
  • respingerea divorţului, avortului și a eutanasiei.

La polul opus, valorile secular-raţionale presupun o distanţare critică și sceptică faţă de ele. Secularizarea implică „demistificarea surselor sacre de autoritate asupra oamenilor” [9].

„Deși perspectiva clasică a modernizării, dezvoltată de Marx, Weber și alţii este greșită din multe perspective, ideea centrală – că dezvoltarea socioeconomică duce la schimbări sociale, culturale și politice majore – este în definitiv corectă.” [8]

Atunci când oamenii au un nivel de trai mai bun și ating, într-o anumită măsură, „siguranţa existenţială” (vs. grija zilei de mâine), valorile tradiţionale încep să fie mai puţin pronunţate, iar oamenii dezvoltă mai degrabă valori secular-raţionale – un moment important în acest sens a fost tranziţia de la societăţile agrare la cele industriale

Autorii teoriei modernizării nu puteau însă anticipa la vremea aceea o schimbare culturală diferită (dar relaţionată) de secularizare. Mai mulţi autori din diverse domenii au observat recent că susceptibilitatea la boli, condiţiile economice și siguranţa fizică modelează valorile oamenilor într-o direcţie predictibilă (dar dependentă de moștenirea culturală a ţării!), astfel încât statele bogate au valori diferite de cele sărace (care, de multe ori, sunt șocate și dezaprobatoare faţă de  valorile „decadente” ale ţărilor bogate).

Au descris aceste diferenţe culturale sub mai multe denumiri, uneori fără să conștientizeze că toţi se referă, de fapt, la același lucru:

  • valori materialiste vs. post-materialiste (R. Inglehart) [3];
  • valori de supravieţuire vs. auto-exprimare (R. Inglehart) [5];
  • valori patriarhale vs. emancipative (C. Welzel) [9];
  • colectivism vs. individualism3 (G. Hofstede) [10];
  • integrare vs. autonomie (S. Schwartz) [11];
  • excluzionism vs. universalism (M. Minkov) [12].

Cele șase axe bipolare sunt atât conceptual, cât și statistic în strânsă legătură și surprind aceeași tendinţă – emanciparea individului de colectiv, afirmându-se ca o persoană autonomă [4, 7]. Din acest motiv, le voi folosi interșanjabil pe parcursul articolului.

„Axele valorice individualism-colectivism, autonomie-integrare și supravieţuire/auto-exprimare reflectă toate accentul cultural tot mai crescut pe posibilitatea de alegere a oamenilor. Acest trend este legat de prosperitatea economică, care reduce constrângerile existenţiale asupra alegerii oamenilor și îi eliberează de presiunea penuriei materiale și emancipează oamenii de constrâgerile culturale, care sunt inevitabil relativ restrictive în contextul penuriei.” [7].

Atunci când se face trecerea de la societăţile industriale la cele centrate pe cunoaștere, iar oamenii devin mai independenţi și pot lua singur deciziile, valorile se dezvoltă în direcţia auto-exprimării și a emancipării (vs. valori de supravieţuire2).

„Accentuând aceste diferenţe cruciale între ţările avansate economic și cele în curs de dezvoltare, studiul nostru confirmă concluziile lui Schwartz (2008) și Welzel (2013): unele dintre cele mai importante diferenţe culturale în lumea modernă sunt diferenţe privind conformismul, restrictivitatea și căutarea de putere versus emanciparea, libertatea și autonomia.” [13]

Valorile de auto-exprimare/emancipare (vs. supravieţuire/patriarhale) se referă la:

  • individualism (autonomie) vs. colectivism;
  • libertatea de alegere;
  • comutarea de pe „pro-fertilitate” pe „alegerea individuală”;
  • egalitate;
  • activism civic;
  • bunăstare psihologică;
  • încredere în ceilalţi și toleranţă;
  • emanciparea sexuală;
  • emanciparea femeii și a minorităţilor sexuale;
  • aprecierea părinţilor că este prioritar să-i înveţe pe copii să fie creativi și toleranţi mai decât decât să respecte autoritatea.

Valorile de auto-exprimare/emancipare au o serie de caracteristici, printre care:

  • stimulează proteste nonviolente;
  • nutresc o gândire cosmopolită;
  • promovează democraţia și previn erodarea democraţiei;
  • mediază efectul prosperităţii economice, expunerii la presa internaţională, capitalului social etc. asupra democraţiei, adică, în măsura în care acestea potenţează democraţia, o fac prin intermediul valorilor de emancipare;
  • liberalizează înţelegerea oamenilor asupra democraţiei (vs., de exemplu, tirania majorităţii);
  • nu reprezintă un fenomen „american” sau „occidental” – fenomenul poate fi observat inclusiv în alte zone culturale.

La polul opus, valorile de supravieţuire/patriarhale accentuează:

  • colectivul în detrimentul individului (de exemplu, „neamul românesc și creștin-ortodox”)
  • rolurile de gen tradiţionale (de exemplu, ideea că bărbaţii sunt lideri mai buni, iar femeile nu sunt împlinite decât dacă au copii),
  • importanţa siguranţei în detrimentul libertăţii,
  • încrederea scăzută în străini,
  • homonegativismul (homofobia) și
  • se asociază cu niveluri mai scăzute de fericire, alături de slaba implicare în viaţa politică.

„Drepturile egale pentru femei, homosexuali și lesbiene, străini și alte grupuri care nu fac parte din majoritate tind să fie respinse în societăţile în care supravieţuirea pare incertă, dar sunt progresiv acceptate în societăţile care accentuează valorile de auto-exprimare” [8].

O caracteristică a valorilor de auto-exprimare/emancipare este calitatea lor post-materialistă, în opoziţie cu valorile materialiste: autonomia, toleranţa, egalitatea de gen, afirmarea individualităţii și accentul pe bunăstarea psihologică mai degrabă decât siguranţa economică și fizică – care deja sunt un dat în ţările respective.

Deși aceste valori de auto-exprimare, cu tendinţa inerent emancipativă și individualistă, ar putea să pară egoiste, pentru că oamenii nu ar mai fi dispuși să îi ajute pe ceilalţi, fiind exclusiv centraţi pe propria persoană și interesele proprii, datele infirmă această ipoteză.

Departe de a fi egoiste, valorile de auto-exprimare se asociază cu altruismul, în mod special la niveluri înalte ale valorilor de auto-exprimare. Se asociază, de asemenea, cu încrederea în oameni și activităţi colective pașnice.

„Aceste descoperiri califică valorilor de auto-exprimare drept o variantă civică a individualismului modern […] natura individualistă a acestor valori implică conștientizarea egalităţii între oameni, care face posibilă o variantă universală de altruism. Această conștientizare a egalităţii permite, de asemenea, o încredere generalizată în oameni, indiferent de grupul de provenienţă. Mai mult, logica acestor valori de auto-exprimare constă în faptul că oamenii își exprimă îngrijorările și se aliază atunci când aceste îngrijorări sunt împărtășite, angajându-se în activităţi colective.” [14].

„Departe de a se asocia cu individualismul cultural, a fi centrat pe propriul interes (vs. a te dedica celorlalţi) [„self-interest” vs. „commitment to others”] e la cotele cele mai înalte în eșantioanele din statele cele mai sărace, cu precădere cele din Africa Subsahariană și se asociază negativ [invers proporţional] cu individualismul. Cel mai înalt nivel de dedicare faţă de ceilalţi apare în ţările bogate, occidentale. Deși acest lucru ar putea să pară surprinzător, de mai bine de un secol, diverși autori (Durkheim, Hofstede, Welzel) au pus la îndoială ideea că individualismul cultural s-ar asocia cu egoism ridicat. De asemenea, aceste rezultate pun la îndoială perspectiva romantică privitoare la sărăcie – ideea că grupurile compensează lipsa resurselor materiale prin solidaritate socială mai crescută” [15].

Câteva corelate4 direct proporţionale și în strânsă legătură cu valorile de auto-exprimare/emancipare sunt [9]:

  • progresul tehnologic (0.81),
  • Produsul intern brut (PIB) per capita (0.80),
  • urbanizarea (0.58),
  • anii de școlarizare (0.76),
  • statul de drept (0.76).

Printre asocierile invers proporţionale, se numără [9]:

  • fertilitatea (-0.49)5,
  • mortalitatea infantilă (-0.65),
  • consangvinitatea (-0.71), adică tendinţa oamenilor de a se căsători cu rude îndepărtate mai degrabă decât cu străini.

Aceste descoperiri necesită o nuanţare. Dacă am judeca gradul de emancipare al ţărilor din secolul al XIX-lea după standardele de astăzi, am constata că niciuna nu se „califică”, însă este important să ţinem cont de faptul că standardele emancipării diferă de la o epocă la alta.

De exemplu, în secolul al XIX-lea, emanciparea ar fi constat în atitudinea favorabilă abolirii sclaviei. În secolul al XX-lea, emanciparea consta, de pildă, în dreptul femeilor de a vota. Astăzi, pe arena emancipării, sunt în joc drepturile și libertăţile minorităţilor sexuale – de altfel, una dintre întrebările care corelează puternic cu scorul valorilor de auto-exprimare/emancipare este legat de persoanele homosexuale.

De unde vin aceste valori? Stay tuned!

__________________________________________________________________

1. Itemii aferenţi celor două axe pot fi regăsiţi într-o postare pe pagina Choice.

2. Valorile de supravieţuire se numesc astfel, nu pentru că doar ele ar ar promova perpetuarea umanităţii, ci pentru că aceste valori sunt tipice în societăţile în care supravieţuirea este incertă – o condiţie prevalentă, de altfel, în mare parte a istoriei speciei noastre, când oamenii se zbăteau pentru accesul la hrană, apă și alte resurse relevante. Cei care nu acordau prioritate supravieţuirii, ba chiar erau deschiși și invitau alte triburi riscau să nu supravieţuiască.

3. Într-o societate colectivistă [13, 29, 30], individul se definește prin și caută să fie în armonie cu ceilalţi, gândește în termeni de „noi”, se consultă cu ceilalţi înainte de a lua o decizie, respectă autoritatea și se conformează normelor tradiţionale și dezaprobă devierea de la acestea; dorinţele sale se subordonează grupului și evită confruntările sau contrazicerile pentru a nu tulbura coeziunea grupului. Apare inclusiv o reticenţă faţă de contestarea regulilor, chiar dacă unele par arbitrare – „unde se va ajunge mâine dacă astăzi începem să ne îndoim de legile și tradiţiile acestei popor?”

Colectivismul prespune și distanţa faţă de putere, iar oamenii se supun, acceptă și se așteaptă la o distribuire inegală a puterii (autoritatea este centralizată), se conformează ierarhiei și este un fapt – care nu trebuie justificat! – că fiecare își are locul său: fiecare trebuie „să-și vadă lungul nasului”, „să stea la el în bancă” și „să nu se pună rău cu șefu’”.

Exprimarea individualităţii în societăţile colectiviste este penalizată și calificată drept teribilistă, deviantă și drept o formă de perturbare a ordinii sociale; citiţi comentariile la știrea recentă că un tânăr licean a fost dat afară de la ore pe motiv că avea părul „indecent de lung” – veţi remarca opinii ostile faţă de exprimarea individualităţii („părul lung nu te face mai interesant sau deștept” fiind un exemplu mai moderat) și o reticenţă faţă de a contesta regulamentul privind lungimea părului la băieţi.

Nu e greu de înţeles de ce colectivismul, cu accentul său pe consangvinitate, concentrare a puterii și naţionalism, se asociază cu nepotismul, corupţia și excluderea sau dezinteresul faţă de cei care nu fac parte din grupul majoritar – noi („neamul român creștin-ortodox”) vs. ei („ungurii”, „homosexualii”, „ţiganii”, „jidanii”, „mahomedanii” etc.).

Într-o societate individualistă [13, 29, 30], pe de altă parte, oamenii sunt independenţi, competitivi, toleranţi, autonomi și liberi în raport cu grupul și restricţiile tradiţionale, accentuează emanciparea și își exprimă individualitatea, opiniile și nevoile, chiar cu „riscul” de a provoca dezbateri. Mai mult, sunt mai puternic interesaţi de drepturile, libertăţile și interesele tuturor.

De asemenea, individualismul se asociază cu distribuirea (vs. concentrarea) puterii. Oamenii critică și contestă privilegiile celor „sus puși”, sunt mai dispuși să pună la îndoială puterea, iar liderul nu este atât „șef” cât reprezentant al intereselor comunităţii; deciziile se iau mai degrabă împreună, nu de către un lider autoritar care „știe el cum este mai bine” și căruia oamenii sunt dispuși să-i cedeze toată puterea și încrederea.

Societăţile individualiste nu sunt dezorganizate, anarhice ori nepăsătoare. „Independenţii/Autonomii, prin solidarizare voluntară, generează comunităţi puternice, în timp ce colectiviștii generează  mai  ales  colectivităţi  mai  mult  sau  mai  puţin largi” [26].

Individualismul este în creștere la nivel internaţional – și nu doar în SUA și Europa! –, însă rămân în continuare diferenţe considerabile între ţări. Această comutare înspre individualism se reflectă și într-o serie de schimbări culturale, precum următoarele [28]:

  • părinţii au început să dea mai des copiilor nume unice;
  • oamenii nu mai trăiesc la fel de mult ca înainte în aceeași casă cu mai multe generaţii ale familiei;
  • rata divorţului a crescut;
  • cuvintele cu temă individualistă (de exemplu, sine, unic, personal, mie/mine), comparativ cu cele cu temă colectivistă (de exemplu, supunere, apartenenţă, împreună, noi/al nostru) apar din ce în ce mai frecvent în cărţi.

Dimensiunea colectivism-individualism corelează puternic cu dezvoltarea economică a ţării – statele bogate tind să aibă un profil psihocultural individualist, iar cele sărace, colectivist.

4. Corelaţiile indică gradul de asociere dintre două variabile (±1 înseamnă corelaţie perfectă, iar 0 înseamnă corelaţie nulă; „+” înseamnă relaţie direct proporţională, iar „-” înseamnă relaţie invers proporţională).

5.Probabil că oamenii în societăţi seculare au mai puţini copii, parţial datorită accesului mai ridicat la metode contraceptive și educaţia privind sexualitatea. De asemenea, atunci când oamenii trăiesc într-un mediu sigur, adoptă o strategie de tipul „slow life” (amânarea reproducerii, puţini copii, investiţie crescută în copii), spre deosebire de strategia de tipul „fast life” (reproducere mai devreme, mulţi copii, investiţie mai redusă în copii), care este tipică și mai bine adecvată acelor contexte mai ostile, precare și imprevizibile. Aceste strategii nu sunt neapărat adoptate conștient și deliberat, ci sunt moduri activate în urma prelucrării implicite a informaţiilor din mediu, având la bază predispoziţii formate în cursul evoluţiei speciei.

Bibliografie

  1. Alexander, A. C., Inglehart, R., & Welzel, C. (2016). Emancipating sexuality: Breakthroughs into a bulwark of tradition. Social indicators research, 129(2), 909-935.
  2. Inglehart, R. (1971). The silent revolution in Europe: Intergenerational change in post-industrial societies. American political science review, 65(4), 991-1017.
  3. Inglehart, R. (1977). The Silent Revolution: Changing Values and Political Styles in Advanced Industrial Society. Princeton, NJ: Princeton University Press.
  4. Inglehart, R. F. (2016). Modernization, existential security and cultural change: Reshaping human motivations and society, in: Gelfand, M., Chiu, C., Hong, Y. (Eds.), Advances in Culture and Psychology. Oxford University Press, New York.
  5. Inglehart, R. F., Ponarin, E., & Inglehart, R. C. (2017). Cultural Change, Slow and Fast: The Distinctive Trajectory of Norms Governing Gender Equality and Sexual Orientation. Social Forces95(4), 1313-1340.
  6. Inglehart, R., & Baker, W. E. (2000). Modernization, cultural change, and the persistence of traditional values. American sociological review, 19-51.
  7. Inglehart, R., & Oyserman, D. (2004). Individualism, autonomy, and self-expression: The human development syndrome. In H. Vinken, J. Soeters, & P. Ester (Eds.), Comparing cultures: Dimensions of culture in a comparative perspective (pp. 74 –96). Leiden, the Netherlands: Brill.
  8. Inglehart, R., & Welzel, C. (2005). Modernization, cultural change, and democracy: The human development sequence. Cambridge University Press.
  9. Welzel, C. (2013). Freedom rising: Human empowerment and the quest for emancipation. New York: Cambridge University Press.
  10. Hofstede, G. (2001), Cultures Consequences: Comparing Values, Behaviors, Institutions and Organizations Across Nations, Sage, Thousand Oaks, CA.
  11. Schwartz, Shalom H. (2003). Mapping and Interpreting Cultural Differences around the World. In H. Vinken, J. Soeters, and P. Ester (eds.), Comparing Cultures, Dimensions of Culture in a Comparative Perspective. Leiden, The Netherlands: Brill.
  12. Minkov, M. (2011). Cultural differences in a globalizing world. Bingley, UK: Emerald.
  13. Minkov, M., Minkov, M., Dutt, P., Dutt, P., Schachner, M., Schachner, M., … & Jandosova, J. (2017). A revision of Hofstede’s individualism-collectivism dimension: a new national index from a 56-country study. Cross Cultural & Strategic Management24(3), 386-404.
  14. Welzel, C. (2010). How selfish are self-expression values? A civicness test. Journal of Cross-Cultural Psychology, 41(2), 152-174.
  15. Vignoles, V. L., Owe, E., Becker, M., Smith, P. B., Easterbrook, M. J., Brown, R., … & Lay, S. (2016). Beyond the ‘east–west’ dichotomy: Global variation in cultural models of selfhood. Journal of Experimental Psychology General, 145, 966–1000.
  16. Buss, D. (2015). Evolutionary psychology: The new science of the mind. Psychology Press.
  17. Dennett, D. C. (2017). From bacteria to Bach and back: The evolution of minds. WW Norton & Company.
  18. Confer, J. C., Easton, J. A., Fleischman, D. S., Goetz, C. D., Lewis, D. M., Perilloux, C., & Buss, D. M. (2010). Evolutionary psychology: Controversies, questions, prospects, and limitations. American Psychologist65(2), 110.
  19. Van de Vliert, E. (2007). Climatoeconomic roots of survival versus self-expression cultures. Journal of Cross-Cultural Psychology38(2), 156-172.
  20. Norris, P., & Inglehart, R. (2011). Sacred and secular: Religion and politics worldwide. Cambridge University Press.
  21. Pinker, S. (2011). The better angels of our nature: The decline of violence in history and its causes. Penguin UK.
  22. Shermer, M. (2015). The moral arc: How science and reason lead humanity toward truth, justice, and freedom. Macmillan.
  23. Huntington, S. P. (1996). The Clash of Civilizations and the Remaking of the World Order. New York: Simon & Schuster.
  24. Zuckerman, P. (2008). Society without God: What the least religious nations can tell us about contentment. NYU Press.
  25. Zuckerman, P. (2009). Atheism, secularity, and well‐being: How the findings of social science counter negative stereotypes and assumptions. Sociology Compass3(6), 949-971.
  26. David, D. (2015). Psihologia poporului român: profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală. Editura Polirom, Iași.
  27. Sandholtz, W., & Taagepera, R. (2005). Corruption, culture, and communism. International Review of Sociology15(1), 109-131.
  28. Inglehart, R., & Baker, W. E. (2001). Modernization’s challenge to traditional values: who’s afraid of Ronald McDonald?. Futurist, 35(2), 16-26.
  29. Santos, H. C., Varnum, M. E. W., & Grossmann, I. (2017). Global increases in individualism. Psychological Science.
  30. Oyserman, D., Coon, H. M. & Kemmelmeier, M. (2002) Rethinking individualism and collectivism: Evaluation of theoretical assumptions and meta-analyses. Psychological Bulletin 128:1773–75.

Conferinţa Raţionalilor

Conferinţa Raţionalilor este un eveniment anual care promovează gândirea știinţifică, valorile umaniste, secularismul și educaţia știinţifică. Ediţia din acest an a Conferinţei Raţionalilor va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 2-3 septembrie. Tema conferinţei va fi ”Umanismul în România”, iar subiectul va fi reflectat în prezentările speakerilor – cercetători și profesioniști din diverse domenii.

Printre speakeri se vor număra:
– Jud. Dr. Cristi Danileţ – Judecător și militant pentru educaţia juridică a cetăţenilor, pentru independenţa și responsabilitatea justiţiei. În cadrul conferinţei va vorbi despre „Demnitatea omului și libertatea de exprimare”
– Lect. Univ. Dr. Călin Goina – sociolog. În cadrul conferinţei va vorbi despre „Raţionali vs. iraţionali: tentaţia „știinţismului” la ateii de azi”
– Diana Sabău și Vlad Popa – activiști LGBT. În cadrul conferinţei vor vorbi despre „Cuplurile de același sex și legislaţia din România”
– Lect. Univ. Dr. Casian Popa – fondator al Institutului de Turcologie și Studii Central Asiatice din Cluj. În cadrul conferinţei va vorbi despre „Secularismul în Turcia, de la Ataturk la Erdogan”

Taxa de participare este 120 de lei și poate fi plătită în contul RO68 INGB 0000999903007754, deschis la ING Bank pe numele ASUR.

Pentru a vă confirma înscrierea, vă rugăm să completaţi acest formular.

Vă așteptăm cu drag la Cluj!

Presentation on LGBT+ rights

Este religia compatibilă cu drepturile LGTB+?

Persoanele religioase se opun adesea drepturilor LGTB+. Dar oare chiar trebuie să fie așa?

În epoca reţelelor de socializare, este ușor să rămâi blocat într-o cameră cu ecou și să nu ieși niciodată din zona ta de confort. Acest lucru reprezintă o problemă pentru că poate crea o societate polarizată și cu tensiuni interne, în care grupuri izolate iau decizii politice bazate pe idei stereotipice despre alte persoane, iar membrii grupurilor pot deveni ușor fanatici. De aceea, cand m-am alăturat echipei organizaţionale ale festivalului Serile Filmului Gay și am început să ne gândim la potenţiale evenimente, eu m-am gândit imediat la un workshop care să încurajeze dialogul. În acest articol voi aduce argumente, așa cum am făcut-o și la workshop, pentru a arăta că poţi susţine drepturile persoanelor LGTB, fără să fii ipocrit, chiar dacă ești religios.

O pledoarie pentru umanismul secular

În primul rând, aș vrea să prezint mișcarea umanistă fără să îndepărtez persoanele religioase. Umanismul secular din toată lumea se străduie să găsească un slogan dintr-o propoziţie care să definească mișcarea și eu cred ca o idee care să arate înclinarea spre incluziune socială este fundamentală, dacă ne dorim un impact cât mai mare, al mesajului. Deci cum definiesc eu umanismul secular:

O mișcare care dorește să construiască o societate mai puţin scindată prin promovarea unei etici pe baze non-confesionale, seculare.

Indiferent dacă religia este complet compatibilă cu umanismul sau nu, eu cred ca putem toţi sa fim de acord că este, măcar parţial, compatibilă cu acestă definiţie. Până la urmă, adeseori avem ţeluri comune și o alianţă ar putea fi benefică. Dacă nu ești de acord, se poate să ai o imagine stereotipă despre oamenii din tabăra opusă.

Care este sursa valorilor noastre?

Aceasta este o întrebare complicată, pentru care filozofii au încercat să găsească răspuns din vremuri imemoriale, prin urmare nu aș putea decât să ating suprafaţa subiectului, în acest articol. Daţi-mi voie să încep cu un experiment de gândire.

Ești în pustietate, vazându-ţi de treaba ta, când deodată observi un vagon de tramvai ce vine cu viteză spre cinci oameni ce sunt legaţi de șine. Lângă tine există o manetă și dacă tragi de ea poţi schimba cursul vagonului, salvându-i pe cei cinci oameni, însă pe noua șină pe care a luat-o vagonul se află o singură persoană legată, care va muri. Consideri că este bine să tragi de manetă și să schimbi cursul vagonului?

Acum imaginează-ţi că există o singură șină cu cinci oameni legaţi de ea, dar în loc să ai o manetă lângă tine, ești lângă un om foarte gras, pe un pod, chiar lângă balustradă. Dacă îl împingi, o să cadă pe șine, chiar în faţa vagonului și vagonul se va opri, prevenind moartea celor cinci oameni legaţi de șine, însă omul cel gras va muri. Ai împinge omul peste balustradă?

Conform unor studiiaproximativ 90% dintre oameni ar trage de manetă, dar doar 10% ar împinge omul gras. Dar cum găsim aceste răspunsuri? Până la urmă răspunsurile nu sunt scrise în nicio carte sfântă și niciun lider religios nu a dat un răspuns „oficial”. Cu toate acestea, mulţi dintre noi simţim că ar trebui să tragem de manetă, dar că nu ar trebui sa împingem omul gras. Chiar dacă aţi ales alte răspunsuri la întrebări, sunt convins că există nenumărate variante asupra carora am putea fi de acord:

easy-trolleys

și putem fi de acord chiar dacă suntem creștini, evrei, hinduși, atei etc.

O bază pentru etica seculară?

Scopul meu cu acest experiment este să arăt că avem intuiţii morale. Unele dintre ele pot părea contradictorii, dar cele de bază par a fi universale. Indiferent de naţionalitate, rasă și religie, toţi suntem de acord că:

  • Moartea și suferinţa inutilă sunt rele
  • Viaţa și bucuria sunt în general bune

De aici nu rezultă că cel mai moral lucru este să alegi un stil de viaţă hedonist, cu un comportament iresponsabil, dedicat doar căutării plăcerii, fără a privi pe termen lung la rezultatul acţiunilor noastre, așa cum ar putea părea la prima vedere. Rezistenţa în faţa tentaţiilor poate fi interpretată de mulţi ca o ambiţie exclusiv religioasă, însă există multe alte motive pentru a preţui această calitate. Comportamentul hedonist pe termen scurt va deveni inamicul fericirii susţinute pe termen lung. Prin urmare, este posibil să fim de acord că plăcerea, bucuria sunt bune și că rezistenţa în faţa tentaţiilor poate fi, de asemenea, un lucru bun și important. Nu există niciun paradox.

Mai mult, noi ne folosim și raţiunea și cunoștinţele noastre despre lume pentru a evalua moralitatea acţiunilor noastre. Să faci reclamă la tutun și să fumezi în spaţii închise, de exemplu, a fost complet acceptabil în toată lumea până am început să învăţăm despre efectele tutunului asupra sănătăţii. În acest caz particular, noile date știinţifice ne-au ghidat deciziile morale.

O analiză seculară, morală a situaţiei persoanelor LGTB+

Comportamentul LGTB nu cauzează moartea nimănui, sau suferinţă gratuită, nu afectează viaţa persoanelor heterosexuale în niciun fel. Sigur, poţi argumenta că parinţii suferă când află despre copii lor că nu sunt hetero și poţi chiar argumenta că persoanele non-hetero suferă din cauza identităţii lor, dar ideea este că existenţa persoanelor gay nu sporește suferinţa din lume în niciun fel ce nu poate fi evitat. Cum am putea să prevenim această suferinţă?

Să ne ignorăm impulsurile și să luptăm împotriva propriei noastre identităţi cu scopul evitării stigmatului social, cu toate că ar proteja sentimentele unor părinţi conservatori, se poate realiza doar cu un mare cost personal. Uneori poate apărea depresia sau chiar suicidul. Deci pentru a evita suferinţa unei persoane, sfârșești prin a cauza și mai multă suferinţă. Ca și când asta nu ar cauza suficiente probleme, oamenii din comunitatea LGTB+ sunt adeseori ţinta violenţei verbale si a ostilităţii, atât în România cât și în alte ţări. În multe locuri, persoanele LGTB nu se simt în siguranţă făcând lucruri pe care cuplurile hetero le fac fără ca măcar să se gândească la ele:

  • Să se ţină de mână în public
  • Să exprime afecţiune
  • Să se refere la partenerul de viaţă cu alt termen în afară de prieten
  • Să-și prezinte partenerul familiei și prietenilor etc.

Mai rău decât stigmatul social, în multe ţări, cuplurile LGTB nu sunt recunoscute legal. Căsătoria este o noţiune cu multiple implicaţii sociale, care are diferite semnificaţii pentru persoane diferite, dar ceea ce mulţi par să uite este că are un aspect legal, dincolo de orice legătură cu religia. Din punct de vedere legal aduce beneficii pragmatice, cum ar fi:

  • dreptul de a vizita persoana si de a putea lua decizii despre aspecte medicale, dacă nu este altfel specificat într-un testament
  • unele drepturi asupra proprietăţilor sau a moștenirilor, chiar și în absenţa unui testament
  • posibilitatea de a avea asigurare de viaţă pentru care beneficiarul să fie partenerul
  • reduceri sau oferte speciale pentru familii așa cum există uneori pentru mașini, asigurări de sănătate sau cumpărarea unei case
  • beneficii în caz de imigrare sau de cerere de rezidenţă
  • drept de vizită la închisoare

și multe altele

Într-un stat secular, liberal, căsătoria nu este altceva decât un contract legal. Nu este nimic sacru la mijloc. Persoanele individuale sau comunităţile îi acordă alte semnificaţii și au tot dreptul să o facă. Nimeni nu încearcă să aplice o lege prin care să forţeze o comunitate religioasă să accepte o căsătorie între persoane gay ca fiind egală, din punctul de vedere al religiei respective, cu una între persoane hetero. Acest gen de schimbare este una socială și nu poate fi impusă prin lege.

Este homosexualitatea nenaturală?

Un argument recurent folosit atât de persoanele religioase, cât și de cele nereligioase împotriva persoanelor gay este ideea că homosexualitatea nu ar fi naturală. Dar ce înseamnă acest lucru? În sens strict, orice lucru observat în natură este, prin definiţie, natural. și dacă alegem un sens mai puţin filozofic, mai uzual, ce definiţie a cuvântului „natural” am putea folosi, astfel încât să includă „banana” și „piatră” dar să nu includă „celular” și „homosexual” ?

  • Ceva ce nu poţi face în junglă, fără tehnologie?
  • Ceva recent apărut în istorie?

Homosexualitatea, cu siguranţă, poate fi practicată în junglă, fără tehnologie. Leii, vulpile, urșii, oamenii și multe alte animale o practică. De asemenea, nu este un lucru nou apărut în istorie. Dovezi pentru comportament homosexual există de mii de ani.

„Homosexualitatea este privită ca fiind rușinoasă de către barbari și de către aceia care trăiesc sub guvernări despotice, așa cum și filozofia este rușinoasă pentru aceștia, deoarece nu este în interesul unor astfel de conducători să apară idei bune în mintea supușilor lor, sau prietenii puternice sau iubiri pasionale – lucruri pe care homosexualitatea le-ar putea induce.” – Plato

Dar și dacă ar fi fost un lucru recent apărut sau care ar fi necesitat tehnologie, care ar fi fost problema? Computerele sunt și ele recente și necesită tehnologie dar nu sunt des condamnate de persoanele religioase.

Eroarea logică naturalistă

Presupunearea nejustificată că tot cea ce este natural este bun și tot ceea ce este nenatural este rău este numită eroarea logică naturalistă. După orice definiţie rezonabilă, violul este natural. Urangutanii violează, vidrele violează, delfinii violează și de la începuturile omenirii, omul violează. Antibioticele, pe de altă parte, nu sunt naturale. Nicio persoană normală, însă, nu ar folosi aceste fapte pentru a susţine că violul este moralmente accpetabil și că antibioticele ar trebui interzise. Aceste lucru se datorează faptului că folosirea argumentului naturalist nu are nicio relevanţă etică. De fiecare dată ne întoarcem la suferinţă.

Moralitatea trebuie, la un anumit nivel, să se coreleze cu starea de bine a creaturilor conștiente. – Sam Harris

Există multe exemple de comportament „nenatural”, chiar și din punct de vedere sexual, pe care le acceptăm ca fiind legale și în multe cazuri ca fiind inofensive:

  • Folosirea metodelor contraceptive
  • Folosirea jucăriilor sexuale
  • Privitul filmelor pornografice
  • Consumul de alcool
  • Consumul de junk food

și asta fără să mai menţionăm condusul mașinilor, jucatul de jocuri pe calculator, etc.

Fii bine informat

Este acceptat, ca fiind adevărat, că pentru a putea propune legi coerente în orice zona a politicii, fie că vorbim despre sănătate, apărare militară etc este important să fim educaţi în domeniul respectiv. Când vine vorba despre etică, însă, această idee nu se menţine. Oamenii par să presupună că ideile, oricare ar fi ele, sunt egale între ele, și prin urmare singurul mod de a le lua apărarea este fie cu forţa, fie apelând la referendumuri și încercând să aplici ce dorește majoritatea.

(versiunea mea modificată la aceasta ilustraţie a dilemei tramvaiului.)

Acest lucru este extrem de periculos pentru că, așa cum am spus, informaţia este crucială pentru a lua decizii morale. În ilustraţia de mai sus, de exemplu, persoana este perfect justificată în a trage de manetă pentru a putea să salveze patru oameni. Însa el nu știe că cei cinci oameni de pe linia iniţială sunt manechine, realizate realist. Acest lucru arată ca acţiunile cu intenţii bune, dar bazate pe informaţii false pot avea consecinţe teribile. Atunci cand argumentăm împotriva drepturilor persoanelor LGBT pe motiv că acest comportament este nenatural, dăm dovada unei acţiuni bine-intenţionate, dar prost informate. Este foarte frustrant când persoanele care emit aceste idei recunosc cu mare ușurinţă că nu au niciun interes în a studia biologia sau etica. Acest lucru ar trebui să ne deranjeze la fel de tare ca atunci când vedem un ministru al sănătăţii care recunoaște că nu are niciun interes în medicină.

Religie

Până acum am susţinut că noi toţi ne folosim intuiţiile morale pentru a ne ghida acţiunile. Dar aș minţi dacă aș spune că religia nu mai joacă niciun rol în a modela modul de gândire al oamenilor, atunci când trebuie să aleagă între bine și rău. Deci cum influenţează religia moralitatea în zilele noastre ?

  • Face afirmaţii pe care le susţine ca fiind morale ( ex: Nu vei avea alţi zei)
  • Face afirmaţii despre fenomene naturale pentru care pretinde implicaţii morale indirecte ( ex: sufletul intră în fetus în momentul concepţiei, conform doctrinei creștine, dar acest lucru se întamplă doar după 40-120 de zile conform doctrinei musulmane)

Acest gen de afirmaţii sunt mereu supuse interpretărilor….

Vechiul testament este supus interpretărilor

Deci Moise a spus oamenilor „Înarmaţi dintre voi oameni pentru razboi, și-n faţa Domnului războiţi-vă împotriva Madianiţilor, pentru ca răzbunarea Domnului să fie asupra lui Madian…. Ucideti dar acum toti copiii de parte barbateasca si ucideti toate femeile care-au cunoscut barbat, iar pe fetele care n’au cunoscut barbat crutati-le…” – Numerele 31:4, 17- 18

Cel ce se va împreuna cu dobitoc, acela să fie omorât; veţi ucide și dobitocul. – Leviticus 20:15 NLT

Dar toate câte nu au aripi și solzi și care sunt în ape – mări sau râuri – tot ceea ce puiesc apele și mișună ca vietăţi prin ape; spurcate sunt și spurcate să vă fie: din carnea lor să nu mâncaţi și de stârvurile lor să vă fie greaţă. – Leviticul 11:10-11

Noul Testament este supus interpretărilor

Ca în toate Bisericile sfinţilor, femeile voastre să tacă-n adunările bisericești; fiindcă lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se supună, așa cum spune și legea. Iar dacă vor să înveţe ceva, să-i întrebe pe barbaţii lor acasă, căci este rușinos ca femeile să vorbească-n Biserică.” – Epistola întâi către corinteni 14:34-35

„Iar Eu vă spun că, în afară de vina desfrânării, oricine-și va lăsa femeia și va lua alta, săvârșește adulter; și cel ce a luat-o pe cea lăsată, adulter săvârșește”. – Evanghelia dupa Matei

„Cei ce se află sub jug ca robi să-și socotească pe stăpânii lor vrednici de toata cinstea, pentru ca numele lui Dumnezeu și învăţătura sa să nu fie blasfemiate. Iar cei ce au stăpâni credincioși, să nu-i dispreţuiască pentru aceea că sunt fraţi; dimpotrivă, cu atât mai mult să-i slujească, tocmai fiindcă cei ce se bucura de slujirea lor sunt credincioși și iubiţi. Învaţî aceasta și îndeamnă!” Epistola sfantului apostol Pavel întâia catre Timotei 6:1-2

Cum alegem care pasaje trebuie susţinute și aplicate și care pot fi reinterpretate?

  • Ne folosim de intuiţiile noastre morale, universale
  • Căutăm un mesaj mai profund în scriptură care să ne ghideze interpretarea

Ilustrează aceste pasaje mesajul general, mesajul de bază din noul testament?

„De se va culca cineva cu bărbat ca și cum s-ar culca cu o femeie, amîndoi au săvârșit urâciune: vor fi omorâţi, că vinovaţi sunt.” – Leviticul 20:13 Oare ce ai vrut sa zici aici, pt ca intrebi de noul testament dar Leviticul este din vechiul testament

Nu știţi, oare, că nedrepţii nu vor moșteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii; Nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moșteni împărăţia lui Dumnezeu. – Epistola întâia către Corinteni a apostolului Pavel 6:9-10

Oare sunt aceste pasaje mai reprezentative?

Deci să nu ne mai judecăm unii pe alţii, ci mai degrabă judecaţi aceasta: Să nu daţi fratelui prilej de poticnire sau de sminteală. –  Epistola către romani a apostolului Pavel 14:13

Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, și cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura. Sfanta evanghelie după Matei 7:1-2

„…Care poruncă este întâia dintre toate? Iisus i-a răspuns că întâia este: „Ascultă Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn”. și: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta”. Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Mai mare decât acestea nu este altă poruncă.” – Sfânta evanghelie dupa Marcu 12: 28-31

Pot creștinii să fie pro LGBT+?

pro-dens

Listă de confesiuni creștine pro LGBT+

Da, cu siguranţă. Sunt mai mult de 100 de confesiuni pro LGBT+ în lumea. Argumentele mele de aici nu sunt noi. Noul Testament este, în mod ciudat, compatibil cu secularismul. De fapt, creștinii sunt creditaţi de unii istorici pentru rolul lor în crearea secularismului, în varianta lui modernă.

Iisus a răspuns: Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este de aici. – Sfânta evanghelie după Ioan 18:36

Nu există niciun pasaj din Noul Testament care să indice vreo formă de pedeapsă pentru cei care nu respectă poruncile lui Dumnezeu. Aceasta este o mare schimbare faţă de Vechiul Testament. Pentru Iisus, Dumnezeu este cel capabil și responsabil pentru a judeca și pedepsi oamenii. Oamenilor nu le revine acest drept.

Există multe exemple de lucruri care sunt condamnate în Biblie dar care sunt acum acceptate ca legale în majoritatea ţărilor  creștine:

Este religia compatibilă cu secularismul?

Religia este un vast sistem cultural și istoria ne arată că rolul ei mereu a mers dincolo de a furniza un fundament moral strict pentru legislaţie. Chiar și în societaţile care îmbrăţișează o etică seculară ca bază pentru sistemul lor legal, religia tot are un rol central pentru că inspiră:

  • Identitate culturală: ritualuri, mâncăruri, dansuri, haine, etc.
  • Estetica : arta, arhitectura, muzica, literatura, etc.
  • Spiritualitatea: mulţi oameni religioși afirmă că au experimentat un sentiment transcedental, stări de liniște a conștienţei și alte experienţe mistice valoroase.
  • Povestiri moralizatoare: utilizarea poveștilor pentru a promova idei morale este un aspect universal al comportamentului uman și, similar fabulelor lui Aesop, parabolele lui Iisus au devenit înrădăcinate în cultura vestică. Într-o societate diversă, cu un bogat repertoriu de povești moralizatoare, fiecare religie este liberă să se concentreze asupra propriei scripturi și să găsească acolo inspiraţie.

Deci dacă religia ta te inspiră să fii un om mai bun, dacă te simţi fericit purtând mai departe tradiţiile strabunilor tăi și dacă îţi oferă un sentiment de pace interioară pe care nu-l regăsești altundeva, atunci îmbrăţișează religia. Nimic nu te oprește din a gândi raţional când vine vorba de moralitate și în același timp să îmbrăţișezi toate aspectele pozitive ale religiei tale.

Concluzie

  • Poţi să fii ateu/agnostic și să fii și o persoană morală dacă îţi urmărești intuiţiile tale morale de bază și dacă îţi folosești capacitatea de a raţiona pentru a evita să produci lumii suferinţă inutilă
  • Poţi să îmbrăţișezi moștenirea culturală a religiei tale și poţi să te identifici ca fiind creștin/musulman/hindus/etc. și cu toate astea să te bazezi pe informaţiile pe care le ai despre lume și pe intuiţiile tale morale pentru a deosebi binele de rău
  • Chiar dacă ești religios și perceptele tale morale derivă din scriptură, poţi accepta comportamentul LGTB ca fiind moral, așa cum consideri că este moral ca femeile să poată vorbi în biserică
  • și dacă nu accepţi homosexualitatea în baza credinţelor tale religioase, poţi totuși să fii de acord cu legalizarea căsătoriei persoanelor gay, așa cum ești de acord și cu divorţul dpdv legal, chiar dacă nu îl susţii în principiu

Bineînţeles, datorită vieţii  mele, argumentele pe care le-am oferit au fost concentrate în special asupra creștinismului, dar argumente similare se pot aduce pentru majoritatea religiilor.

Surse

Aici sunt câteva surse pe care le recomand călduros pentru cei interesaţi să afle mai multe despre etică și despre ce înseamnă să fii un om bun:


Tradus de Irina Ioana din originalul în engleza.

Hand inserts vote into ballot box

9 propuneri de referendum pentru o societate democratică

Părerea noastră, a cetăţenilor, este că orice se poate decide prin referendum, atât timp cât ai o majoritate. Poate fi o propunere de limitare a unor drepturi ale unei minorităţi, sau poate fi o propunere de apărare a valorilor tradiţionale. Există atât de multe idei noi care ne bulversează și ne fac să nu mai înţelegem nimic. Vrem să apărăm ce știm și înţelegem, și să respingem tot ce ar cere efort empatic. Iată câteva idei de referendum în acest sens:

  1. Să interzicem pe veci homosexualilor căsătoria. Coaliţia pentru Familia noastră, dar nu și a lor 1Coaliţia pentru Familie. Această organizaţie promovează un amestec de idei ok despre familie cu unele foarte înapoiate: interzicerea căsătoriei între persoanele homosexuale prin Constituţie, limitarea accesului la avort și anticoncepţionale, limitarea accesului la serviciile de planificare familială, interzicerea orelor de educaţie sexuală, educaţie religioasă confesională în școli etc. Adică promovează ideile Bisericii Ortodoxe., a propus un referendum democratic prin care să ne asigurăm că mereu va fi interzisă căsătoria între persoanele homosexuale. Poate doi homosexuali ar putea da dovadă de iubire și grijă unul faţă de altul și ar putea petrece o viaţă împreună, dar noi suntem prea speriaţi de această idee. Credem că e mai bine să le interzicem acest drept, și să ne asigurăm că vor avea o viaţă mizerabilă acum și pe viitor.
  2. Să interzicem egalitatea de gen. Rolul femeii este în Famile 2Care este rolul femeii în familie, în viziune creștină? (pe doxologia.ro), să crească copii și să stea la cratiţă, nu să vrea să fie primar sau președinte. Dacă mai multe femei vor dori carieră și să fie implicate în deciziile politice, cine va contribui la sporul natural? Deja ideea egalităţii a devenit mult prea populară și provoacă coșmaruri bărbaţilor.
  3. Să se termine prostia asta, cum că bătaia e neapărat ceva rău. Cum să-ţi educi copilul sau cum să te înţelegi cu soţia când nu vor să asculte? Nu degeaba se zice și în Biblie că bătaia e ruptă din Rai. 3Bătaia ruptă din Rai 4Bataia e rupta din rai ! Oare ? (pe crestinortodox.ro)
  4. Să nu-i lăsăm pe refugiaţi să vină în ţară. Nouă ne este frică de teroriști, dar mai ales de o cultură chiar mai restrictivă decât a noastră. Nu contează că jumătate de milion de oameni au murit în războiul civil din Siria 5Bilantul ingrozitor al razboiului din Siria: 470.000 de morti, 1,9 milioane de raniti (pe hotnews.ro) sau că peste 300 de mii au murit în războiul civil din Sudanul de Sud 6Războiul din Darfur (pe historia.ro), iar acum există cinci milioane de refugiaţi doar din Siria 7Statistici UNHCR despre Războiul Civil din Siria (în engleză) care se luptă pentru supravieţuire și pentru o viaţă decentă pentru copii lor. Noi avem suflet doar pentru Familia noastră!
  5. Să nu-i lăsăm pe ţigani să-și zică romi. 8Despre petiţie adresată către Parlamentul României „cu privire la revenirea etniei rome la vechea denumire de ţigan” Sau măcar să-i obligăm să-și pună cinci de r: rrrrrom. Să se știe că noi, moștenitorii civilizaţiei romane, suntem privilegiaţi și majoritari. Bine, noi am vrea și un referendum în America ca persoanelor de culoare să li se zică „nigger”, dar, din fericire pentru ei, nu trăim acolo.
  6. Să se românizeze Ţinutul Secuiesc. 9Românizarea orașelor transilvane Maghiarii trăiesc aici de peste 1100 de ani și încă constituie un procent semnificativ din populaţia ţării. Noi am fost educaţi că fiecare român e strămoșul lui Decebal, iar locuitorii ţării sunt români. Suntem uimiţi că există maghiari care nu vorbesc bine româna, iar asta ne face să ne simţim nesiguri în identificarea noastră cu ţara. Propunem să eficientizăm asimilarea lor și să nu li se permită să folosească limba maghiară în instituţii publice. (Ah, nu e nevoie de referendum pentru că deja stau astfel lucrurile? Nu-i nimic, atunci vrem să fie trecut în Constituţie, să ne asigurăm că nu se schimbă pe viitor.)
  7. Să se interzică educaţia sexuală în școli. 10Lege adoptată tacit. Educaţia sexuală în școli, fără acord, interzisă (pe digi24.ro) Băieţi și fetiţe pleacă de la școală rușinaţi că învaţă ce este sexul, ce este consimţământul, cum să prevină o sarcină, cum să se ferească de boli cu transmitere sexuală, și că există oameni homosexuali. Mai bine să îi ferim de o astfel de educaţie, să ne bazăm doar pe filmele porno la care copiii au acces oricum, fie că ne place sau nu. Și să ne bucurăm de contribuţia la sporul natural adusă de cele 20,000 de adolescente care nasc anual în România. 11Copii care nasc copii. România are cele mai multe adolescente însărcinate din Uniunea Europeană (pe digi24.ro)
  8. Să fie limitat accesul la anticoncepţionale și să fie interzis avortul. Noi credem că, din momentul în care există un embrion, femeia nu mai are nici un cuvânt de spus în privinţa sarcinii și trebuie să accepte destinul ei de mamă. În plus, face un bine societăţii pentru că contribuie la sporul natural. 12Decreţeii – generaţia copiilor născuţi de frica morţii Cât despre anticoncepţionale, Biserica consideră că provoacă avortul 13Anticoncepţionalele, prezervativele și steriletul: În familia ortodoxă nu există contracepţie, așadar și ele ar trebui interzise. Faptul că mii de femei au murit în perioada comunistă nu contează prea mult pentru Biserica Ortodoxă, cum nu contează nici dreptul femeii de a decide asupra propriei vieţi.
  9. Să se oprească îndoctrinarea copiilor în studiul evoluţiei. Noi suntem o ţară creștină, cu valori creștine, suntem după chipul Creatorului întregului Univers (deci, cine suntem noi!), și nu ne tragem din maimuţă, să fie clar! Ideile despre evoluţie vin doar din știinţă, sunt nesigure și falsifiabile, deși demonstrate raţional de generaţii de oameni interesaţi să înţeleagă natura. Noi credem că adevărul este deasupra raţiunii, iar noi vrem ca toţi copiii să fie învăţaţi că și minciuna poate fi adevăr dacă cred foarte tare în ea. 14Creaţionism și evoluţionism – o controversă mereu nouă

Notă de încheiere

În mod evident, acest articol este un pamflet și sper ca lumea să vadă absurdul acestei propuneri de referendum pentru modificarea Constituţiei promovată de Coaliţia pentru Familie „a noastră, dar nu și a lor”.

Pentru că de fapt aceste propuneri nu sunt rupte de realitate, mai jos găsiţi o listă de referinţe.

Referinţe   [ + ]

1. Coaliţia pentru Familie. Această organizaţie promovează un amestec de idei ok despre familie cu unele foarte înapoiate: interzicerea căsătoriei între persoanele homosexuale prin Constituţie, limitarea accesului la avort și anticoncepţionale, limitarea accesului la serviciile de planificare familială, interzicerea orelor de educaţie sexuală, educaţie religioasă confesională în școli etc. Adică promovează ideile Bisericii Ortodoxe.
2. Care este rolul femeii în familie, în viziune creștină? (pe doxologia.ro)
3. Bătaia ruptă din Rai
4. Bataia e rupta din rai ! Oare ? (pe crestinortodox.ro)
5. Bilantul ingrozitor al razboiului din Siria: 470.000 de morti, 1,9 milioane de raniti (pe hotnews.ro)
6. Războiul din Darfur (pe historia.ro)
7. Statistici UNHCR despre Războiul Civil din Siria (în engleză)
8. Despre petiţie adresată către Parlamentul României „cu privire la revenirea etniei rome la vechea denumire de ţigan”
9. Românizarea orașelor transilvane
10. Lege adoptată tacit. Educaţia sexuală în școli, fără acord, interzisă (pe digi24.ro)
11. Copii care nasc copii. România are cele mai multe adolescente însărcinate din Uniunea Europeană (pe digi24.ro)
12. Decreţeii – generaţia copiilor născuţi de frica morţii
13. Anticoncepţionalele, prezervativele și steriletul: În familia ortodoxă nu există contracepţie
14. Creaţionism și evoluţionism – o controversă mereu nouă
brad craciun catei

Idei ne-religioase de petrecut Crăciunul

Pentru că și umaniștii au concediu :)

Umaniștii seculari sunt, cei mai mulţi, ne-religioși și nu cred în nicio divinitate. Asta înseamnă că ei nu sărbătoresc nașterea lui Isus și nu oferă nicio conotaţie mistică zilei de 25 decembrie. În plus, în peisajul urban, obiceiurile de a merge la colindat au dispărut, și asta duce la multe pregătiri pentru nimic. Dar, nu vă fie teamă, nu o să vă lăsăm să vă plictisiţi în noaptea de Crăciun! Am pregătit câteva idei pe care să le puneţi în aplicare indiferent dacă sunteţi cu familia, cu prieteni like-minded sau singuri.

Cu familia:

  1. Jucaţi board games!

Nu vă închipuiţi cum anume ar arăta mama ta mimând un borcan de castraveţi sau ce referinţe culturale ai în comun cu unchiul tău? Poate un joc de Activity sau unul de Dixit îţi va satisface aceste curiozităţi! Există multe jocuri noi, mult mai captivante, care pot să înlocuiască jocurile de wist, canastă sau remi.

Recomandările mele sunt: Activity, Dixit, Saboteur.

Dacă nu aveţi joc în sine, merge foarte bine și mima, pe echipe.

 

  1. Maraton de filme

În funcţie de cât de multă tradiţie vreţi și puteţi suporta, recomandările pornesc de la Home Alone până la Harry Potter sau Lord of the Rings. Alegeţi-vă ficţiunea și enjoy! Alte alegeri bune sunt comediile romantice, de genul Love Actually sau Jurnalul lui Bridget Jones. Ideea e să fie ceva care atrage pe toţi.

 

  1. Jucaţi jocuri pe consolă (bineînţeles, în competiţie)

Sporturi, dans, curse de mașini… orice care permite fie să îi puneţi pe membrii familiei să facă mișcări pe care nu le fac de obicei, sau să scoată spiritul competitiv din ei. Distraţi-vă câștigând în faţa părinţilor la Mario Kart, Wii sports sau Dance Dance Revolution!

 

  1. Uitaţi-vă la un concert de Crăciun deosebit

Alegeţi interpreţi mai moderni, gen Michael Buble sau Celtic Woman, muzica clasica (Christmas in Vienna) sau puteţi să alegeţi variante locale, de genul Ioan Bocșa și ansamblul Icoane (deși probabil că ești pe blogul acesta, citind lista asta, încercând să eviţi chestiile clasice 🙂 )

 

  1. Vizitaţi-vă familia extinsă

Pe principiul ”Ce vrei să te faci când vei fi mare?” Răspuns: ”Musafir!”, bucură-te puţin de efortul pe care alţii îl depun să te distreze și să te îndoape cu bunătăţi.

 

Cu prietenii:

  1. LAN Party

Azi e mult mai ușor să bagi laptopul în ghiozdan și să îţi vânezi virtual prietenii prin Counter Strike sau prin alte jocuri preferaţi să vă încordaţi mușchiul de gaming.

 

  1. Movie marathon

Numai bine să scoţi de la naftalină toate Star Wars-urile sau alte filme pe care părinţii nu le-ar gusta. Parcă merge și un Cosmos. It’s the season to be debunking. Sau seria preferată de desene animate. Pentru subsemnata, e Samurai Jack.

 

  1. Cards against humanity

Știu, știu, teoretic e un card game, dar își merită propria categorie. În plus, nu trebuie cumpărat, poate oricine să și-l printeze de aici.

 

  1. Cooking evening

Pentru mine și o bună parte din prietenii mei, despărţirea de tradiţii presupune și despărţirea de sarmale, răcituri, cozonaci și alte mâncăruri tradiţionale greu de gătit care te ţin în bucătărie cu orele. Parcă ar merge mai bine o cină unde se gătește în comun sau fiecare aduce câte ceva.

 

  1. Drinking games

Deja suntem la o vârstă la care nu mai vrem să bem doar pentru că. Dar fiţi fără grijă, s-au inventat jocurile de băut. Buzzfeed a adunat câteva mișto aici:

14 Insanely Fun Drinking Games You’ve Never Heard Of

Singur/ă

  1. Cititul

Poate pare boring, dar în ziua de azi pur și simplu nu mai avem timp de activitatea asta. Recomand literatură scrisă de un autor care sigur îţi place, astfel încât să nu simţi asta ca o corvoadă.

  1. Planuri

De anul nou suntem ocupaţi cu revelionul, nu cu obiectivele. Așa că be smart și fii cu câteva zile înaintea tuturor!

 

Și un ultim sfat, dacă stai într-un oraș mare: ieși în oraș! Nu vei spăla tu paharele, nu trebuie să mulţumești pe nimeni cu meniul sau cu muzica! Trebuie doar să fii într-o dispoziţie festivă.

 

Așa că vă urez tuturor o vacanţă fericită! Voi cum v-o petreceţi? Scrieţi-ne în comentarii!

 

Primul principiu

Există ceva care se numește ”metoda primului principiu” și care e o modalitate utilă de a avea un dialog atunci când sunt puse faţă în faţă opinii diferite. Ideea este să uităm tot ce s-a discutat anterior și să reluăm șirul argumentelor plecând de la ipoteze cu care suntem cu toţii de accord. Tehnica asta de discuţie este foarte bună atunci când părţile implicate în polemică au toate scopul de a ajunge la o înţelegere, de a ajunge la un acord. Dacă discuţia se bazează pe dorinţa de a demonstra că X e bun și Y rău, sau că X are dreptate și Y greșește, metoda primului principiu nu are nicio valoare. Cele ce urmează sunt scrise plecând de la premisa că toţi ne dorim o societate funcţională, echitabilă, și că avem cu toţii dorinţa de a lua decizii corecte, astfel încât toată lumea să se poată bucura de traiul în comun. Citește mai mult

Ce drepturi nu aveţi? Puteţi merge la notar!


Câtehigh-horse-09-18-13-400x400va din argumentele auzite frecvent, de când cu valul acesta pe care nu știu cum l-aș putea numi altfel decât lipsit de buna toleranţă creștină (de care tot aud) și nu numai, sunt: „- Ce drepturi nu aveţi?! Puteţi face tot ce vreţi! Tot ce facem noi, puteţi face la notar! Ce căsătorie vă trebuie?”

Înainte să începem să ne interesăm la modul practic și fezabil notarial, prin care se pot confirma cele spuse, consider că este obligatoriu să aflăm care sunt de fapt acele efecte legale precum și personale ale căsătoriei, dar și ce anume implică acestea. Citește mai mult

de ce un blog umanist

De ziua României, îi facem cadou blogul umanist

Vrem, nu vrem, trăim azi într-o societate foarte polarizată. Mentalităţile diferite tind mai degrabă să se izbească decât să dialogheze în România actuală. În 2016, în pragul alegerilor pentru un nou Parlament, ideea valorilor pe care le avem fiecare a devenit una din ce în ce mai importantă. Vrem să fim progresiști, sau conservatori? Să acceptăm pluralitatea de credinţe, religii, etnii, modalităţi de petrecere a timpului liber, sau să ne enclavizăm și să luptăm pentru a păstra caracteristicile tradiţionale ale poporului român? Fiecare dintre noi putem da răspunsuri diferite la aceste întrebări, dar noi, editorii din spatele blogului Umanism România, credem că dialogul real este necesar și că avem nevoie de un spaţiu în care să rămână scrise pentru consultarea ulterioară și opiniile umaniștilor români. Citește mai mult