Despre prea puţin cunoscuta artă a votului de protest

De fiecare dată când apare câte un demagog care să ameninţe eficacitatea obișnuitelor lovituri sub centură din cadrul unei campanii electorale, aducând cu sine ceea ce am putea numi o tornadă de picioare în gură împărţite cu largheţe tuturor opozanţilor, ba chiar unor segmente din electorat, se ivesc mulţi oameni cu feţele trase sau îmbujorate de patima propriului argument care să ne explice ce si cum. Iar ,,ce și cum” cel mai adesea se învârt în jurul observaţiei că prezenta manifestare a monstrului populist e cauzată de faptul că „oamenii e dezamăgiţi, dom’le!”, sau că „o pătură de oameni se simte neglijată”. Și apoi, cu toţii suntem invitaţi să reflectăm asupra acestui fapt trist și să căutăm… mă rog, să le cerem imperios candidaţilor celorlalţi să rezolve problema de nu vor să le dăm votul nostru căpiatului-șef. Bineînţeles, nu se aplică cerinţa și în cazul demagogului, pentru că nu-i așa, el e deja mult prea ocupat cu a fi trâmbiţașul nemulţumirilor. Ar fi nedrept să-l mai încărcăm și cu găsirea unor soluţii pertinente. Citește mai mult